Dihonia din sânul Alianţei PSD – PD-L Gorj continuă...
Comunicatul lui Marin Condescu, emis recent din partea USMO, a încins din nou spiritele, făcându-i pe unii lideri să acuze în stânga şi în dreapta la adresa unora şi altora, încercând fiecare să-şi tragă spuza pe turta lui şi să-şi apere formaţiunea politică. Dar, ascultând şi părţile acuzate, se pare că lucrurile nu stau chiar aşa, iar adevărul e undeva pe la mijloc...
„Sindicatele nu fac decât să protejeze politica PSD-ului”
Prima nedumerire s-a creat în tabăra PD-L-ului, unde cei mai mulţi nu au înţeles nimic. Drept care, liderul PD-L, Ionel Manţog, a organizat o conferinţă de presă, considerând necesară luarea unei poziţii publice: „După cum am semnat protocolul cu PSD pentru împărţirea responsabilităţilor, 20 de instituţii la ei, 20 la noi, primii care au ales, au fost cei de la PSD, apoi în ziua următoare au întrerupt negocierile, după care PSD, în mod unilateral, a trecut la numirea pe ministere, cu nerespectarea protocolului. Deşi eram în coaliţie, oameni ai PD-L au fost pur şi simplu daţi afară. Am avut o discuţie cu sindicatele, în care am spus: Nu putem să stăm şi să ne uităm cum ne sunt măcelăriţi oamenii, iar ţuţerii puşi de PSD în posturi de conducere. Mi se pare deja o inconştienţă din partea lor! În loc ca reacţia să-mi vină de la PSD, culmea!, ea vine tot de la sindicate. Şi vreau să vă spun concluzia mea personală, la care am ajuns, nu în contextul partidului: În mod voluntar sau involuntar, prin această atitudine sindicatele nu fac decât să protejeze politica PSD-ului, de a schimba pe criterii politice totul, până la nivel de portar. În spatele acestui gest se ascunde politica PSD-ului de schimbare în vederea pregătirii alegerilor din toamnă. Dacă sindicatele miniere vor să protejeze această politică, treaba lor! Dacă cumva nu şi-au dat seama de greşeala pe care o fac, le lansez o invitaţie la discuţii şi la corecţia necesară. Iar colegilor de alianţă le spun franc: Nu aveţi dreptul să vorbiţi niciodată despre epurări politice atâta timp cât oameni care au rămas fără posibilitatea de a-şi întreţine familiile nu au fost apăraţi de voi!”
„Dl. Condescu nu a mai suportat epurările pedeliste”
La rândul său, în conferinţa de presă organizată de PSD, Ion Călinoiu, vicepreşedinte PSD şi preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, a ţinut să facă unele precizări vizavi de aceste acuzaţii neântemeiate: „Odată cu asumarea responsabilităţilor din minerit şi energie de către PD-L, fără a respecta protocolul cu PSD, a făcut şi schimbările de rigoare, însă schimbări cu care am fi fost de acord dacă aveau la bază, pe lângă criteriul politic, şi criteriul profesional. Au fost, într-adevăr, epurări în masă până la ultima verigă organizatorică pe care, iată, dl. Condescu nu a mai putut să o mai suporte şi a dat acel comunicat care, de fapt, a făcut obiectul discuţiilor noastre şi la acea vreme, când se făceau numirile prin ordin, pe genunchi, emis de dl. Videanu şi de Manţog în judeţ, iar dl. Condescu nu mă credea când îi spuneam acest lucru. Eu am cerut doar un singur lucru: vreau oameni competenţi, profesionişti! Care să depună eforturi şi sufletul pentru acest domeniu de activitate atât de important pentru judeţul nostru, care l-a ridicat din sărăcie la un stadiu cu care putem să spunem, şi acum, că ne mândrim.
E bine că dl. Condescu a luat această atitudine, acest lucru trebuie să-l audă şi dl. Videanu, că atunci când noi am discutat să susţinem interesul Gorjului, al dezvoltării economice-industriale la nivelul judeţului, preponderent axat pe energie şi minerit, nu ne-a înţeles şi a zis că numărul unu, profesionistul Gorjului, dl. Manţog, poate să facă acest lucru! Fiind convins că sunt periclitate locurile de muncă, locurile de care trebuie să se ocupe sindicatele şi dl. Condescu este convins că inclusiv condiţiile de muncă nu mai sunt cele care trebuie să le aibă asigurate minerii şi energeticienii. Sunt lucruri pentru care sindicatele au intrat în panică, iar sprijinul lor pentru un partid politic nu este condamnabil. Dar e rău dacă nu m-a înţeles, pentru că am spus că trebuie să stea cât mai departe, că în ceea ce priveşte persoana Călinoiu, acesta are acelaşi interes ca şi sindicatele: judeţul nostru să nu piară din punct de vedere al dezvoltării energetice şi din minerit, şi Gorjul să nu piardă locurile de muncă ce mai pot fi păstrate”.
După cum vedem, fiecare pare să aibă dreptatea lui, iar sindicatele par să fie prinse la mijloc. Măcar de ar reuşi să fie acel mijloc care să echilibreze balanţa între cei care conduc, azi, destinele Gorjului.
P. Maxim
21:13
Legături
- Test Viteza
- Prefectura Gorj
- Consiliul Jud. Gorj
- Primăria Târgu-Jiu
- Politia Jud. Gorj
- C.S. Pandurii Tg. Jiu
Publicitate



