Democraţie de doi lei

S-a întâmplat ca mai multe secţii de votare din municipiul Târgu-Jiu să rămână pe întuneric la prima oră, când urma să fie deschise uşile pentru a-i întâmpina pe primii cetăţeni care doreau să-şi exprime opţiunea prin vot liber, duminică, 6 decembrie a.c. A căzut transformatorul a cărui celulă este instalată în anexa din spatele Cinematografului „Dacia”. Nu a fost o „pană de curent” întâmplătoare sau firească, aşa cum s-a văzut mai târziu şi în alte localităţi, ba chiar şi în Capitală. Au fost „pene” provocate, puse la cale de cei interesaţi să fure alegerile, să înlocuiască buletine, să aplice ştampilele pe alte buletine, făcând jocurile mogulilor şi a celor apropiaţi acestora de... aceleaşi interese obscure, necinstite, murdare, aşa cum acuză acum cei din tabăra celor învinşi.

La şapte fără ceva a bubuit transformatorul, când noaptea se îngâna cu ziua. Aşa ceva se întâmplă mai rar, dar acum prea bate la ochi să se întâmple într-o asemenea zi, la aceeaşi oră şi în mai multe locuri. La 7,30 au sosit două echipaje, în dubiţe, unul de la Electrica şi unul al poliţiei, apoi au mai apărut câteva autoturisme cu şefi, îmbrăcaţi în civil, la costume, îngrijoraţi, de parcă s-ar fi aşteptat şi la mai rău, interesaţi să remedieze cât mai repede „defecţiunea”. La 8,15 au cuplat din nou curentul, pornind simultan televizorul, frigiderul, centrala de apartament cât şi ceilalţi consumatori din locuinţă. S-a făcut lumină în sat! Dar nimeni nu ştie ce s-a întâmplat în acel moment mort, sub aripa întunericului, când liliecii, bufniţele şi ceilalţi prădători ai nopţii ies la vânătoare.

De mai bine de douăzeci de ani vorbim despre democraţie, despre drepturile românilor câştigate în acel decembrie sângeros şi sumbru, de tristă amintire, în care încă nu s-a făcut lumină, dar răzbate prin timp şi ceaţă acel refren trist: „douăzeci şi unu, douăzeci şi doi/ cine a tras în noi? Ole-olee...”

Vorbim despre vot liber, despre democraţie, când această libertate câştigată este terfelită şi vândută la tarabă pe un kilogram de ulei, o găleată goală, o pungă cu făină sau câţiva lei murdari, tocmai de cei care vor puterea, conducându-ne spre marginea prăpastiei. Ne-am obişnuit să fim conduşi, hrănindu-ne cu minciuni, iluzii deşarte şi speranţe. Speranţe cu care ne hrănim, ne încălzim, ne amăgim. Vom mai suporta cu stoicism încă un cincinal, ne împăcăm cu acest gând, cum o da Dumnezeu. Chiar aşa? Da, da. Acesta va fi salvarea noastră. Măcar în el să nu ne pierdem credinţa. El nu s-a folosit niciodată de noi cu vreun gând ascuns. El ne mai alină suferinţa. De ce nu vreţi să ne fie preşedinte?

Paul Rădoi

   23:07

Da o nota acestui articol

Nota:~ Articol nenotat

1 2 3 4 5