COMUNICAT - 039
În cadrul Comisiei pentru Transport şi Turism din Parlamentul European s-a votat recomandarea pentru a doua lectură referitoare la reţeaua feroviară europeană pentru un transport de marfă competitiv, comisie unde raportor este deputatul român Marian-Jean Marinescu.
Europarlamentarul democrat-liberal a reuşit să impună o suită de compromisuri între amendamentele depuse de ceilalţi parlamentari şi poziţia Consiliului în prima lectură, în intenţia de a se îndrepta cât mai repede către un acord în a doua lectură cu Consiliul Uniunii Europene.
Cele mai importante aspecte care trebuie menţionate ca fiind valoare adăugată europeană la acest text le reprezintă "ghişeul unic" al fiecărui coridor de marfă european, unde se pot depune centralizat cereri pentru obţinerea de trasee feroviare, precum şi câteva adaptări în ceea ce priveşte selectarea coridoarelor feroviare de marfă, care au fost transferate din anexa II a propunerii Consiliului într-un articol nou din interiorul regulamentului, dându-li-se astfel o mai mare greutate.
Proiectul de recomandare include, de asemenea, formulări noi legate de adaptarea procedurilor de luare a deciziilor anterioare la actele delegate, prevăzute odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona.
"Consider că textul votat în cadrul Comisiei de Transporturi şi Turism reprezintă un pas înainte pentru eficientizarea transportului de marfă în Uniunea Europeană: tratament egal cu transportul de pasageri, coordonarea activităţii de-a lungul coridorului, inclusiv în ceea ce priveşte investiţiile, un "birou unic" pentru utilizatorii coridorului, acestea sunt cele mai importante plusuri ale noului regulament. România participă la unul dintre coridoare cu două ramuri, Constanţa - Arad şi Calafat - Arad , făcând legătura cu Viena şi Praga.
Votul final pe textul adoptat ieri în Comisia de Transport şi Turism a Parlamentului European va avea loc în Şedinţa Plenară din iunie.
Grupul PPE este cel mai numeros grup politic din Parlamentul European, cu 265 de membri.
BIROUL DE PRESÄ‚
05:40
Legături
- Test Viteza
- Prefectura Gorj
- Consiliul Jud. Gorj
- Primăria Târgu-Jiu
- Politia Jud. Gorj
- C.S. Pandurii Tg. Jiu
Publicitate



