85 de tineri din PSD s-au înscris în PD-L
Organizaţia de tineret a PD-L Gorj a transmis primtr-un comunicat faptul că, la sfârşitul săptămânii, a primit în rândurile sale un număr de 85 de tineri care şi-au retras adeziunile la PSD. Alin Ivancu – vicepreşedinte TSD Gorj, Valeriu Mischie – vicepreşedinte TSD Gorj, Adrian Pinoşanu – primvicepreşedinte PES Activists Gorj şi mulţi alţii s-au alăturat lui Dan Vâlceanu, în acţiunea de susţinere a preşedintelui Traian Băsescu pentru câştigarea apropiatelor alegeri prezidenţiale.
În comunicat se pecifică faptul că: “Demersul retragerii tinerilor din organizaţia PSD Gorj a avut la bază lipsa de comunicare şi transparenţă, pe care conducerea filialei o manifestă de mult timp în relaţia cu aceştia.”
Organizaţia de tineret a PD-L Gorj mai spune că şi în luna mai 2008 un grup de tineri din PNL s-au alăturat echipei şi consideră că acţiunea tinerilor din PSD, care au solicitat înscrierea în organizaţia noastră de tineret, demonstrează că PD-L este un partid deschis pentru toţi oamenii de valoare care cred în ideile şi principiile sale. M.M.
05:13
Legături
- Test Viteza
- Prefectura Gorj
- Consiliul Jud. Gorj
- Primăria Târgu-Jiu
- Politia Jud. Gorj
- C.S. Pandurii Tg. Jiu
Publicitate



