28 de ani de la revolta din Motru

În 19 octombrie 2009 s-au împlinit 28 de ani de la greva minerilor din Motru, numită de-a lungul timpului „greva pâinii”.
Cu acest prilej, senatorul de Gorj, Ion Ruşeţ, a rostit o alocuţiune în senatul României, în şedinţa din 19 octombrie a.c., cerând astfel, de la înalta tribună a ţării- „Reabilitarea adevărului istoric în ceea ce priveşte revolta minerilor de la Motru ”
„S-au aşternut deja 28 de ani de tăcere peste mişcările anticomuniste ale minerilor, poate cea mai solidară categorie socio-profesională, timp în care adevărul istoric nu numai că nu s-a conservat, dar a fost şi voit distorsionat, folosit într-un interval sau altul de diferite personaje de pe scena politică, conform solicitării momentului. Comemorarea a 28 de ani de la „Greva pâinii”, aşa cum corect a fost numită ieşirea în stradă a minerilor din Motru, în 19-20 octombrie 1981, trebuie să amintească necondiţionat proporţiile reale şi scopul manifestărilor de atunci pentru ca acestea să-şi câştige locul binemeritat în istorie - de cea mai importantă revoltă anticomunistă din timpul regimului totalitar Ceauşescu.
Declanşate la puţin timp după emiterea decretului-lege, care impunea principiul sfertului de pâine pentru fiecare om, evenimentele au fost alimentate de către foamea minerilor, care părăsiseră sărăcia satelor, asumându-şi riscul muncii în subteran pentru un venit contra căruia puteau potoli nevoile familiilor lor. Ele au culminat în 19 octombrie, când minerii-revoluţionari abandonau minele şi ocupau întâi centrul oraşului, apoi sediul administrativ, al miliţiei, al securităţii locale, precum şi al partidului unic. Oraşul Motru era atunci în război, iar pentru reprimarea acestei mişcări au fost folosite, la fel ca în decembrie 1989, forţele armate ale securităţii şi miliţiei, iar demonstranţii arestaţi după ce asupra lor s-a aruncat cu apă rece şi fecale, fără să se ţină cont nici măcar de faptul că alături de părinţi se aflau grupuri de copii.
Numărul exact al victimelor nu se cunoaşte nici astăzi, însă nouă mineri au fost condamnaţi la închisoare, toţi tineri, trataţi de către autorităţi tot ca foşti deţinuţi de drept comun chiar şi după 1989. Reabilitarea acestora continuă să aibă de suferit datorită  modului general de percepere a mişcărilor minerilor, înfierate şi atunci pentru „atitudine şi acţiuni huliganice”, la fel ca şi mai târziu în cazul „mineriadelor”, unde justiţia română nu a găsit  vinovaţi, deşi solicitarea şi dirijarea intervenţiei minerilor a fost asumată odată cu mulţumirile adresate acestora.
Pentru curajoşii protagonişti ai revoltei, evenimentele de atunci au însemnat încă una din şirul lung de lupte cu autorităţile, începând cu 6 august 1929 – Lupeni, continuând cu august 1977, tot la Lupeni, apoi înfiinţarea Sindicatului Liber al Oamenilor Muncii din România în 1979, până la momentul Motru 1981, când oponenţa minerilor gorjeni în faţa dictaturii, deşi înăbuşită, a fost semnul clar dat regimului comunist că obiceiul românilor de a se supune lua sfârşit. Şi, evident, un precedent cu caracter social, apoi politic pentru viitoarele mişcări: revolta actorilor teatrului Nottara din 1983, cea a muncitorilor de la Braşov din 1987, etape foarte importante în lupta anticomunistă încheiată în 1989.
La Motru a avut loc singura mişcare revoluţionară, uitată cu bună ştiinţă până acum, iar reabilitarea adevărului istoric este sarcina noastră, a celor trimişi de cetăţeni să apere valorile democraţiei.
Nu vom putea acoperi pierderile suferite de cei care au clădit pionieratul mişcărilor antidictatoriale, incomensurabile atât moral, cât şi material, dar ţine de demnitatea noastră naţională să nu încuviinţăm nici exagerarea, nici specularea şi nici ştirbirea istoriei de mărturii ale curajului celor care au conştientizat românii că regimul dictatorial nu era atât de puternic încât să nu poată fi dărâmat. Senator PD-L  Ruşeţ ION”.
M.D.

   08:04

Da o nota acestui articol

Nota:~ Articol nenotat

1 2 3 4 5