Home · Politica


Guvernul a fost salvat de votul a 8 parlamentari

Liderul PSD Victor Ponta a declarat, după votul din Parlament, că opoziţia mai are dreptul la o moţiune de cenzură în această sesiune şi că va face tot posibilul pentru a lupta să-i ajute pe oameni, va ataca la Curtea Constituţională legea şi va introduce o nouă moţiune de cenzură.
Întrebat când va depune PSD noua moţiune de cenzură, Ponta a spus: „În cursul acestei sesiuni. Putem convoca o sesiune extraordinară. În momentul în care, de azi, majoritatea parlamentară aparţine Opoziţiei cu 228 de voturi, trebuie să ne batem pentru oameni prin toate mijloacele democratice posibile”.

 Citeste tot articolul |    05:09

Moţiunea a căzut

Parlamentul român a respins, marţi, o moţiunea de cenzură depusă de PSD, deschizând calea punerii în aplicare a unui plan de austeritate propus de Guvern, dar   contestat de opoziţie şi de sindicate.

 Citeste tot articolul |    05:07

Ordonanţa care prevede verificarea modului în care se acordă concediile medicale, a trecut de Senat

Ordonanţa de urgenţă care prevede verificarea modului în care se acordă concediile medicale a trecut, miercuri, tacit de Senat, prima Cameră sesizată, deoarece nu a întrunit numărul necesar de voturi unei legi organice, potrivit NewsIn. Preşedintele Comisiei pentru drepturile omului, Gyorgy Frunda (UDMR), a cerut prelungirea termenului de dezbatere de la 45 la 60 de zile, pentru a se rediscuta ordonanţa, variantă respinsă de plen. În final, supus la vot, proiectul de adoptare a OUG nu a putut fi nici adoptat, nici respins, pentru că nu a întrunit numărul de voturi necesar unei legi organice. Varianta propusă de Guvern va trece astfel, prin adoptare tacită, la Camera Deputaţilor, termenul alocat dezbaterii în Senat fiind 16 iunie.
Noul sistem de acordare a concediilor medicale a fost pus în aplicare din 15 mai, dată de la care pacienţii care vor sta acasă din motive medicale vor fi nevoiţi să completeze o declaraţie pe proprie răspundere prin care se angajează să fie la domiciliul indicat. În aceeaşi declaraţie pacientul se angajează să anunţe în termen de 24 de ore angajatorul cu privire la incapacitatea sa de muncă. Reprezentanţii plătitorilor indemnizaţiei - angajatorul sau CNAS - vor putea fi însoţiţi de reprezentanţi ai poliţiei, dacă va fi cazul. Aceştia vor verifica la uşa domiciliului dacă persoana este acasă sau nu. Nu se va intra în locuinţă.

 Citeste tot articolul |    05:05

Populismul PSD sfidează criza DECLARAŢIE POLITICĂ

Criza economică pe care România o traversează în acest moment este, cu precădere, o criză internă, determinată de mixul greşit de politici macroeconomice luate în ultimii ani. Contrar multor opinii pe care le-am tot auzit în ultima vreme, criza financiară internaţională a fost doar declanşatorul crizei economice interne, pentru că a afectat sursele de finanţare. Noi consumam pe datorie, şi acum ne împrumutăm mult mai scump sau deloc. Vulnerabilităţile unei economii dezechilibrate, cu numeroase reforme structurale amânate, au devenit acum evidente. Evitarea asumării responsabilităţii nu mai este o soluţie. România trebuie să adopte imediat măsurile anti-criză stabilite împreună cu Fondul Monetar Internaţional pentru a evita un colaps financiar.
În ciuda situaţiei dificile în care ne aflăm şi în care clasa politică, indiferent de orientare, ar trebui să îşi unească forţele pentru găsirea şi implementarea celor mai eficiente strategii economice, asistăm, din păcate, la o luptă politică în care atragerea capitalului electoral este principalul obiectiv.

 Citeste tot articolul |    00:56

Senatorul Toni Greblă prezent la Conferinţa preşedinţilor Comisiilor de justiţie din statele membre UE

Preşedintele Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, senatorul Toni Greblă, a participat zilele trecute la Conferinţa preşedinţilor Comisiilor de justiţie şi afaceri interne din statele membre UE, la Madrid. Securitatea internă şi justiţia în UE a fost una din temele abordate la Conferinţă, cu accent pe modele de cooperare şi prevenţia riscului. Valorile UE trebuie apărate cu menţinerea unui echilibru între securitate şi drepturile omului. S-a discutat despre controlul parlamentar pentru reglementările din domeniul Spaţiului de libertate, securitate şi justiţie după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona şi s-a făcut referire, în expres, la actele legislative ale UE, aflate în proces de control parlamentar la parlamentele naţionale ale statelor membre: propunerea de Regulament (UE) a Consiliului de punere în aplicare a unei cooperări consolidate în domeniul legislaţiei aplicabile divorţului şi separării de drept, Directiva Parlamentului European şi a Consiliului privind ordinul european de protecţie, Directiva Parlamentului European şi a Consiliului privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane şi protejarea victimelor şi de abrogare a Deciziei-cadru 2002/629/JAI şi Directiva Parlamentului European şi a Consiliului privind combaterea abuzului sexual asupra copiilor, a exploatării sexuale a copiilor şi a pornografiei infantile, de abrogare a Deciziei-cadru 2004/68/JAI.

   00:54

Noi finanţări aduse la Gorj de liberali

Deputatul Dan Ilie Morega iese din nou la interval raportând cu mândrie aducerea a noi finanţări pe plaiurile Gorjului de la Guvernul României, fapt datorat numeroaselor sale amendamente la bugetul votat încă de la începutul anului. Este vorba de cele şase miliarde de Ron din care au beneficiat încă 12 primării din judeţ: Turceni, Tg.-Cărbuneşti, Aninoasa, Ciuperceni, Câlnic, Drăguţeşti, Muşeteşti, Polovragi, Runcu, Samarineşti, Scoarţa şi Stejari, cu sume cuprinse între 130 şi 680 de milioane lei vechi, bani necesari pentru continuarea lucrărilor de întreţinere şi modernizare a drumurilor săteşti. La prima vedere, pare un lucru firesc, aşa cum a făcut-o dintotdeauna liderul liberal, când recunoştea că aduce bani pentru comunităţi fără să ţină cont de culoarea politică a primarilor, însă de data aceasta, la o privire mai atentă, consultând harta „politică” a judeţului, am constata că cele 12 primării enumerate mai sus sunt, după culoarea politică a primarilor, de formaţiune liberală.

 Citeste tot articolul |    15:06

UNPR Gorj este optimistă

Această săptămână a debutat cu prima şedinţă a Uniunii Naţionale pentru Progresul României (UNPR) filiala Gorj, prilej de a se număra şi adeziunile celor înscrişi în această formaţiune până în prezent. Au rezultat peste 250 de membri, fapt ce înseamnă foarte mult pentru actuala conducere interimară, care este optimistă şi doreşte ca în cel mai scurt timp să ajungă la egalitate cu celelalte partide din fruntea eşichierului politic gorjean. „Avem siguranţa că reprezentanţii partidului nostru vor participa la toate alegerile ce vor fi organizate atât la nivel de judeţ, ca primari în localităţi, la preşedinţia Consiliului Judeţean şi la oricare alte alegeri, dar şi la nivel central, pe ţară, chiar în cursa pentru preşedinţie, la viitoarele alegeri”, a declarat Gheorghe Cocină, vicepreşedintele interimar al UNPR Gorj.

 Citeste tot articolul |    15:04

Convenţia Naţională a PDL a fost amânată

Conducerea  centrală PDL a discutat în şedinţa de marţi posibilitatea amânării Convenţiei Naţionale în care urmau să voteze noua conducere a partidului, până în iarna anului 2010 sau primăvara lui 2011, din cauza crizei economice.
O decizie urmează să fie luată la Colegiul Director al PDL, care va fi convocat cel mai probabil săptămâna viitoare şi în cadrul căruia se va analiza această modificare a calendarului alegerilor interne din PDL.

 Citeste tot articolul |    15:01

PSD-iştii gorjeni se pregătesc de alegeri

Alegerile în PSD Gorj vor avea loc mai târziu decât se anunţase, deoarece conducerea organizaţiei social-democrate a stabilit ca data Conferinţei Judeţene a PSD să aibă loc pe 3 iunie a.c.  Alegerile din PSD Gorj ar putea coincide cu data alegerilor stabilită, tot în 3 iunie a.c., de către pedeliştii gorjeni. Ciprian Florescu, purtătorul de cuvânt al PSD Gorj, crede însă că unul dintre partide va renunţa să îşi organizeze conferinţa pe 3 iunie. Pe 5 iunie a.c. vor fi şi alegerile judeţene în PNL Gorj.

 Citeste tot articolul |    14:59

1 Mai... corect cu şomerii şi pensionarii

Deşi a fost iniţiativa conducerii PSD Gorj, 1 Mai a fost sărbătorit în Piaţa Victoriei, prin mitingul organizat aici, ocazie de a se scanda de voie fel de fel de lozinci la adresa Guvernului Boc, dorindu-se un semnal de alarmă, că actuala situaţie atât de dramatică prin care trece ţara trebuie stopată. Lucru ce se poate realiza, conform lozincilor afişate, dar şi dar şi a celor înscrişi la cuvânt, prin înlocuirea actualului guvern cu unul nou, care să fie cu adevărat în slujba poporului. Care să vină cu soluţii viabile pentru rezolvarea tuturor problemelor cu care se confruntă ţara. Care să administreze ţara aşa cum trebuie. Au fost prezenţi peste 500 de oameni, printre care şomeri şi pensionari. Prin staţiile de amplificare date la maxim au fost intonate cântece muncitoreşti şi chiar Hora Unirii.

 Citeste tot articolul |    07:11

MODERNIZAREA ŢĂRII versus MODIFICAREA CONSTITUŢIEI

MODERNIZAREA statului fanarioto-comunist, stat bazat pe clientelă şi privilegii, nu constă nici în numărul de camere ale parlamentului şi nici într-un număr mai mare sau mai mic de parlamentari. E bine să fie o singură cameră şi cel mult 220 de deputaţi, dar…
- primul act de modernizare constă în ocuparea posturilor administrative, cu excepţia celor de ministru, numai pe baze strict profesionale. Politizarea tuturor structurilor statale este un grav act de sabotare a statului român. Încăpăţânarea autorităţilor de a nu folosi specialişti pentru accesarea de fonduri structurale aduce mari prejudicii românilor creând şomaj, scăderea nivelului de trai, abandonul ţării de către tineri, decese premature, etc.;
- al doilea act major de modernizare constă în subordonarea programei şcolare, în întregime, formării CARACTERULUI, concomitent cu substituirea învăţământului pasiv, bazat pe memorare, cu un act educaţional activ şi creativ.

 Citeste tot articolul |    05:44

„Guvernul nu are o strategie clară pentru redresarea căderii economice”

Liderul liberal Dan Ilie Morega este convins, vizavi de situaţia economică a judeţului Gorj, ca dealtfel şi a întregii ţări, că aceasta va înregistra şi în 2010 o scădere îngrijorătoare, ce va duce la ieşirea oamenilor în stradă, deoarece le-a ajuns cuţitul la os, nemulţumiţi de neputinţa actualei guvernări, care ezită să-şi dea demisia. Dan Ilie Morega face o trimitere şi pe plan mondial, unde este înregistrată aceeaşi cădere economică...

 Citeste tot articolul |    05:41

COMUNICAT - 039

În cadrul Comisiei pentru Transport şi Turism din Parlamentul European s-a votat recomandarea pentru a doua lectură  referitoare la reţeaua feroviară europeană pentru un transport de marfă competitiv, comisie unde raportor este deputatul român Marian-Jean Marinescu.

 Citeste tot articolul |    05:40

„Gorjul în ultimii 20 de ani a fost o permanentă sămânţă de scandal”

Când am mers să discut cu senatorul Ion Ruşeţ, la Mătăsari, am găsit peste 40 de persoane care aşteptau să intre în audienţă.  Am reuşit, printre picături, să-i adresăm  întrebările la care doream să aflăm răspuns.

R. Domnule Ion Ruşeţ, au trecut multe luni de când sunteţi senator, spuneţi-mi dacă aţi găsit Parlamentul aşa cum vi l-aţi imaginat?
- La început, am fost foarte încrezător în ceea ce mi-am propus că voi face, dar intrând în Senatul României, m-am trezit pe un alt palier. Într-o altă cameră, aş putea spune, şi atunci, recunosc, mi-au trebuit 4 luni ca să fac o declaraţie politică. Mi-au mai trebuit câteva săptămâni după prima declaraţie ca să adresez primele întrebări.

 Citeste tot articolul |    23:30

Deputatul Dan Ilie Morega: „Oamenii ies în stradă. Le-a ajuns cuţitul la os!”

În opinia liderului liberal Dan Ilie Morega, Gorjul nu mai este ce a fost odată. Chiar este sub nivelul celorlalte judeţe, fapt ce ar trebui să dea de gândit tuturor factorilor de decizie, nu numai actualei guvernări. „Şomajul a crescut în ultima perioadă. Nu ne aşteptăm la niciun fel de îndreptare a lucrurilor, pentru că, în continuare, Gorjul va mai înregistra recesiune la nivelul judeţului, şi avem de-a face, în acest an, cu reduceri de personal în minerit şi energie. Au fost în succesiune, în cei douăzeci de ani, mai multe guverne: PSD, Alianţa DA – singura la care s-a înregistrat o creştere economică la nivelul judeţului şi o scădere a şomajului, de la 10,4 la 5,2%. Acum, din nou, şomajul se apropie de 13% şi, probabil, va atinge 15-16%. Toate guvernele care au fost, nu au creat niciun fel de alternative de dezvoltare economică la nivelul Gorjului, încât judeţul se zbate între minerit, energie şi nici un alt fel de alternativă de dezvoltare pentru crearea a noi locuri de muncă”, declară nemulţumit Dan Ilie Morega.

 Citeste tot articolul |    06:29

Când la PC Gorj vrăbiile mălai visează...

Se pare că preşedintele interimar al Organizaţiei judeţene a Partidului Conservator s-a cam săturat de „concubinajul” formaţiunii sale politice cu PSD Gorj, care îi tratează ca pe nişte „rude sărace” şi îi bagă în seamă numai atunci când au nevoie de voturi. Ilie Petrescu nu a precizat care va fi viitoarea lor locaţie, dar a dat de înţeles că în niciun caz nu se gândesc la o viitoare alianţă cu PSD sau PNL. Rămâne, deci... „pălărie într-un picior, ghici ciupercă ce-i?!” – adică umbrela PD-L.
PC a fost ca un „apendice” al PSD-ului, aşa cum dă diagnosticul Ilie Petrescu, fără ca acesta să fi primit vreodată ceva în schimbul voturilor aduse. Drept care, acesta vrea să reia un plan mai vechi, visul lui fiind de a intra în Consiliul Judeţean, la conducerea acestuia: „Pentru acest lucru deschidem negocierile cu orice formaţiune politică ce va fi interesată să accepte propunerile noastre. Nu e vorba de PSD sau de PNL. Toată lumea ne-a confundat cu PSD-ul şi e de ajuns. Vom purta discuţii cu toate partidele, mai puţin cu PSD şi PNL. Dacă PSD va continua tot aşa, vom fi nevoiţi să rupem orice alianţă cu ei”.

 Citeste tot articolul |    04:01

Pe 5 iunie a.c., Se decide soarta liderului PNL

Pe 5 iunie a.c., urmează să se hotărască soarta preşedintelui Organizaţiei PNL Gorj, dacă acesta va fi unul nou sau va rămâne acelaşi, la Conferinţa judeţeană de alegeri a PNL Gorj. Dan Ilie Morega este convins că toate rezultatele obţinute până în prezent de partidul său îl recomandă şi îl îndreptăţesc să conducă mai departe filiala gorjeană, el fiind socotit pe drept cuvânt „locomotiva” acestei organizaţii, rezultatele obţinute vorbind de la sine, creşterea de la 7-8 procente la peste 15%.
Contracandidaţii săi vor continua să rămână Gheorghe Orzan, consilier judeţean, şi Constantin Bobaru, primarul oraşului Bumbeşti-Jiu, criticaţi tot mai mult, în ultima vreme, de liderul partidului pentru rezultatele electorale slabe. Încă un adversar, din umbră, este şi fostul deputat Pantelimon Manta, dat afară din PNL, care are şanse să stea pe tuşă aşteptând alegerile din anul 2012. Manta susţine că, deocamdată, nu renunţă la viaţa politică pentru că nu este de acord cum este condus judeţul.

 Citeste tot articolul |    04:00

La PRM a încolţit sâmburele discordiei

Ion Fugaru, liderul PRM Gorj, este hotărât să rupă pisica în două şi să pună la punct starea de tensiune şi indisciplină din sânul organizaţiei sale, care trenează încă de anul trecut. Faptul că la începutul acestei săptămâni, când era anunţată o conferinţă de presă, sediul era închis iar şeful PRM a fost ţinut pe la uşa sediului, el neavând nici cheie, a pus gaz pe foc, întărâtând şi mai mult spiritele. Fugaru este convins că de aceste fapte se fac vinovaţi doar o parte dintre colegii săi de partid, care fac temenele pe la uşile PSD, urmărind nu interesele organizaţiei PRM, ci interese personale, bătând palma cu social-democraţii şi trădând interesele filialei PRM.

 Citeste tot articolul |    03:58

UNIUNEA NAŢIONALĂ „VATRA ROMĂNEASCĂ” COMUNICAT

În perioada 12-13 martie 2010, la Târgu-Mureş a avut loc şedinţa Consiliului Naţional de Coordonare al Uniunii Naţionale Vatra Românească.

 Citeste tot articolul |    03:56

PNL este aşteptat de PD-L cu uşa deschisă

Când dragostea dintâi nu se uită

Realegerea lui Crin Antonescu în funcţia de preşedinte al PNL, dă noi speranţe celor care tânjesc să treacă din opoziţie alături de actuala guvernare, cu gând de a reânvia, prin „surescitare”, vechea Alianţă DA, printre aceştia numărându-se şi şeful liberalilor din Gorj, Dan Ilie Morega. Chiar Ionel Manţog, liderul democrat-liberal, le-a transmis celor din PNL, înainte de Congresul PNL, că speră într-o viitoare colaborare la nivelul judeţului, drept care îi aşteaptă la masa de dialog.

 Citeste tot articolul |    10:30

<< Primul < Inapoi [1 / 6] Inainte > Ultimul >>