Am cunoscut-o pe Ecaterina Teodoroiu

Iată, tot mai puţini sunt cei ce se încumetă să scrie sau să depene amintiri, care să fie preluate de memoria hârtiei sau a benzilor magnetice, nerealizând ce comori lasă să fie pierdute în negura vremurilor şi a uitării, despre locurile unde poposim vremelnic în Cetatea Jiului de Sus, despre cel ce a fost, în cazul de faţă, şi a rămas pentru noi nea Bică – prof. Stelian Sterescu. Mulţi l-au cunoscut, chiar au avut fericirea să-l aibă ca dascăl, promiţând(u-mi) să aştearnă pe hârtie tot ceea ce îşi amintesc, pentru a încherba o carte, dar totul a rămas la stadiul de „bune intenţii”. Poate, pe undeva, la unii, a răbufnit, din păcate – şi tăcerea spune ceva - , şi acel grăunte al invidiei şi răutăţii: de ce să facă cutare o carte, mai ales că nici nu i-a fost profesor? Cei ce s-au încumetat să scrie asemenea cărţi despre personalităţile gorjene de-a lungul vremii şi istoriei, din păcate, unii au omis, intenţionat sau neintenţionat, multe personalităţi ale Gorjului, ca şi cum acestea nici nu ar fi existat, săvârşind pe undeva o mare nedreptate. Alţii se mulţumesc să copieze din alte cărţi biografiile acestor personalităţi, fără a veni cu vreo informaţie în plus despre acele persoane, aşa cum este şi cazul prof. Stelian Sterescu.

Se cunoaşte data naşterii – 26 decembrie 1910 în Târgu-Jiu, iar data morţii este amintită „în vara anului 1978”. Din păcate, un alt scriitor gorjean, cunoscut pe plan local şi nu numai, la capitolul dedicat lui Stelian Sterescu, după numele acestuia, trece în paranteză datele naşterii şi morţii astfel: (1910 – 1979)... Păcat că se comit asemenea erori şi abuzuri, e ca şi cum a-i da buzna cu bocancii plini de noroi într-un domeniu pe care nu-l cunoşti. Un alt dascăl gorjean, aflat în pensie de mai mulţi ani, al cărui nume nu merită să-l facem public, deocamdată, a cumpărat arhiva prof. Stelian Sterescu, de la urmaşii acestuia, printre care şi foarte multe manuscrise ale lui nea Bică. O parte dintre ele am reuşit să le recuperăm şi să le facem să vadă lumina tiparului, ca o reparaţie morală pentru cel ce a fost poetul, publicistul şi profesorul Stelian Stel. Sterescu. Aşa cum alte manuscrise le-am împiedecat să apară sub semnătura acelui impostor care a intrat în posesia lor şi pretinde că sunt scrise de el, intenţionând chiar să le publice pe numele său. Un gest urât, pe care îl vom comenta când vom crede de cuviinţă că a sosit vremea. Adică îl aşteptăm să se lanseze ca scriitor.

Nea Bică merită mai mult. Căci, aşa cum îl descrie în însemnările sale prof. dr. Ion Mocioi: Stelian Steresu cânta frumos la pian, îi plăcea să joace teatru în piese puse în scenă cu elevii de liceu, citea epigrame în cenaclul târgujian, era pretutindeni însoţit de un parfum care atrăgea atenţia că a trecut profesorul, dascălul de mare omenie, care se implica cu adevărat şi dăruire în viaţa oraşului său... (Rose Tall) Trecând azi prin centrul municipiului Tg. Jiu, în faţa mausoleului unde e îngropată eroina gorjeană Ecaterina Teodoroiu, se înalţă impunătorul Palat al Consiliului Popular Judeţean şi al Comitetului judeţean de partid Gorj. Cândva, era clădirea primăriei oraşului acolo şi, în timpul primului război mondial, la primărie, ca şi la liceul „Tudor Vladimirescu”, se înfiinţaseră în grabă spitale pentru răniţii tot mai numeroşi aduşi din luptele grele de pe defileul Jiului.

Eram copil, dar îmi aduc aminte, cu înfiorări triste, căci am apucat să trăiesc prea devreme, durerile şi groaza aduse de cruzimea unui război aspru. Tatăl meu şi unchii mei plecaseră toţi pe front. La 14 octombrie 1916, se petrecuse un act de ceroism la podul Jiului, la care, odată cu populaţia civilă, participase cu însufleţire şi cercetaşa Ecaterina Teodoroiu din Vădeni. Dar la puţină vreme apoi, în toamna tristă care stăpânea oraşul pustiu, veşti tot mai rele veneau de pe front. Şi cu veştile, veneau şiruri de răniţi din armata rănită, ce încerca să împiedice pe defileul Jiului înaintarea inamică. Într-o dimineaţă cenuşie şi friguroasă de sfârşit de octombrie, am fost înştiinţaţi că unchiul meu, învăţătorul Gheorghe Hurezeanu, a fost adus rănit grav şi e în Spitalul din localul primăriei. Mama mea şi cu mătuşa mea – soţia rănitului -, m-au luat şi pe mine. Erau îndoliate şi chipurile lor împietrite şi palide. Am ajuns la primărie, şi din hol ne-a izbit mirosul greu de spirt şi iodform. Am fost primiţi de o infirmieră cu figură încordată şi tristă, care ne-a îndrumat în camera din stânga, de la parter.

Paturi şi tărgi cu răniţi care gemeau, cereau mereu ajutor, alţii care doar priveau cu ochii mari şi tăceau... Un miros greu mă înăbuşea, în afara spaimei şi uluirii care mă cuprinseseră. Mama apucase să-mi spună că infirmiera era Ecaterina Teodoroiu. Eroina ne-a condus lângă o targă, jos pe podea, şi a ridicat un capăt de cearşaf îmbibat cu sânge. Mama şi mătuşa mea au îngenuncheat cu un geamăt înăbuşit şi îşi ştergeau ochii cu batista, în tăcere... Ecaterina Teodoroiu a vorbit puţin: - A fost lovit de un glonte dum-dum, care i-a spart omoplatul. Fiţi tari, nu mai are mult de trăit... Muribundul era culcat pe partea stângă şi horcăia. Ochii priveau fix, dar pentru câteva clipe a întors puţin capul şi ne-a privit... Ecaterina Teodoroiu a ridicat o cârpă care îi acoperea spatele. Era o deschizătură mare, să bagi pumnul. Plămânul inundat de sânge parcă hârâia, era o privelişte în care îngheţase şi disperarea şi ura şi spaima şi... Mă simţeam paralizat şi tremuram. Vedeam cum moare un om... Eroina m-a privit pătrunzător şi mi-a vorbit încet, cu faţa crispată şi cu sclipiri de oţel în ochi: - Copilule, nenea Gheorghe va muri curând, ca un erou. Pentru câteva clipe a scos un căpeţel de lumânare şi l-a aprins la căpătâiul muribundului. A continuat, privindu-mă cu ochii ficşi, poate privind spre depărtări mai mari: - Eroul Gheorghe Hurezeanu a murit pentru întregirea patriei, pentru România Mare. Suntem datori toţi să luptăm, chiar cu preţul vieţii, pentru România Mare. Să nu uiţi, copile, această clipă, când nenea Gheorghe pleacă undeva, foarte departe... Muribundul parcă asculta, cu ochii împăienjeniţi de lacrimi... Era marea tăcere a morţii.

Nu ştiam la ce-i mai ajuta făclioara firavă a vârfului de lumânare. Tăcere şi un frig pătrunzător, cumplit. Şi cuvintele sunt de prisos în faţa morţii... De ce acest război? De ce atâţia morţi? În sufletul meu de copil se înfipsese prea devreme durerea, căci văzusem cât de cuminţi mor „eroii”. Peste câteva luni, veştile cernite au adus în casa noastră ştirea despre moartea tatălui meu, a celorlalţi unchi şi chiar a Eroinei de la Jiu... Şi au fost mulţi de-atunci şi până azi. De ce-au murit oamenii în lagărele naziste, de ce-au murit oamenii la Hiroshima, de ce atâţia morţi în Vietnam şi Indochina? Ecaterina Teodoroiu nu e o legendă. E un erou adevărat şi mare. Simbolul eroismului ei ne va încălzi permanent gândurile şi faptele, pentru suveranitatea, independenţa, pacea şi înflorirea scumpei noastre patrii – România! Stelian Sterescu profesor pensionar La crucea familiei Sterescu Nu m-am împăcat cu gândul de a încheia acest articol cu data decesului lui nea Bică neclară.

Duminică, 12 iulie a.c., am urcat dealul spre Cimitirul Municipiului Târgu-Jiu, trăgând nădejde să aflu acest lucru chiar de pe crucea decedatului, pe care o ştiam foarte aproape de mormântul generalului Gheorghe Magheru. Am fost foarte dezamăgit când am descoperit mormântul năpădit de bălării, fiind nevoit să le tai pe cele din dreptul crucii pentru a fotografia şi descifra inscripţiile scrijelite în piatră şi năpădite de verdeaţa muşchilor foarte mărunţi, care, în timp, vor acoperi totul, căptuşind întreaga placă cu acest pluş atât de ciudat. În acea linişte astrală, încărcată cu atâtea tăceri tulburătoare ale celor ce îşi dorm încă somnul de veci aici, la hotarul de la picioarele mele, dintre cele două lumi atât de diferite, cea pământeană şi cea nepământeană, am reuşit să descifrez următorul text cioplit cu litere mari: ÎN AMINTIREA MAIORULUI STERESCU STELIAN DIN REGIMENTUL GORJIU N. 18 PROFESOR GIMNAZIUL TG.JIU NĂSCUT 21 MAI 1875 MORT PENTRU PATRIE 3 APRILIE 1917 LA RUGINOASA, REÂNHUMAT, ŞI FIUL PROF. STERESCU STEL. STELIAN NSC. 1910 DEC. 1978. SOFIA STERESCU 1880-1962. ELISABETA STOLOJANU 1885. Spre regretul meu, nici aici nu am aflat data exactă a decesului prof. Stelian Sterescu.

(Rose Tall)

   21:33

Da o nota acestui articol

Nota:~ 4 din 12 voturi.

1 2 3 4 5