Home · Exclusiv


Am cunoscut-o pe Ecaterina Teodoroiu

Iată, tot mai puţini sunt cei ce se încumetă să scrie sau să depene amintiri, care să fie preluate de memoria hârtiei sau a benzilor magnetice, nerealizând ce comori lasă să fie pierdute în negura vremurilor şi a uitării, despre locurile unde poposim vremelnic în Cetatea Jiului de Sus, despre cel ce a fost, în cazul de faţă, şi a rămas pentru noi nea Bică – prof. Stelian Sterescu. Mulţi l-au cunoscut, chiar au avut fericirea să-l aibă ca dascăl, promiţând(u-mi) să aştearnă pe hârtie tot ceea ce îşi amintesc, pentru a încherba o carte, dar totul a rămas la stadiul de „bune intenţii”. Poate, pe undeva, la unii, a răbufnit, din păcate – şi tăcerea spune ceva - , şi acel grăunte al invidiei şi răutăţii: de ce să facă cutare o carte, mai ales că nici nu i-a fost profesor? Cei ce s-au încumetat să scrie asemenea cărţi despre personalităţile gorjene de-a lungul vremii şi istoriei, din păcate, unii au omis, intenţionat sau neintenţionat, multe personalităţi ale Gorjului, ca şi cum acestea nici nu ar fi existat, săvârşind pe undeva o mare nedreptate. Alţii se mulţumesc să copieze din alte cărţi biografiile acestor personalităţi, fără a veni cu vreo informaţie în plus despre acele persoane, aşa cum este şi cazul prof. Stelian Sterescu.

Se cunoaşte data naşterii – 26 decembrie 1910 în Târgu-Jiu, iar data morţii este amintită „în vara anului 1978”. Din păcate, un alt scriitor gorjean, cunoscut pe plan local şi nu numai, la capitolul dedicat lui Stelian Sterescu, după numele acestuia, trece în paranteză datele naşterii şi morţii astfel: (1910 – 1979)... Păcat că se comit asemenea erori şi abuzuri, e ca şi cum a-i da buzna cu bocancii plini de noroi într-un domeniu pe care nu-l cunoşti. Un alt dascăl gorjean, aflat în pensie de mai mulţi ani, al cărui nume nu merită să-l facem public, deocamdată, a cumpărat arhiva prof. Stelian Sterescu, de la urmaşii acestuia, printre care şi foarte multe manuscrise ale lui nea Bică. O parte dintre ele am reuşit să le recuperăm şi să le facem să vadă lumina tiparului, ca o reparaţie morală pentru cel ce a fost poetul, publicistul şi profesorul Stelian Stel. Sterescu. Aşa cum alte manuscrise le-am împiedecat să apară sub semnătura acelui impostor care a intrat în posesia lor şi pretinde că sunt scrise de el, intenţionând chiar să le publice pe numele său. Un gest urât, pe care îl vom comenta când vom crede de cuviinţă că a sosit vremea. Adică îl aşteptăm să se lanseze ca scriitor.

Nea Bică merită mai mult. Căci, aşa cum îl descrie în însemnările sale prof. dr. Ion Mocioi: Stelian Steresu cânta frumos la pian, îi plăcea să joace teatru în piese puse în scenă cu elevii de liceu, citea epigrame în cenaclul târgujian, era pretutindeni însoţit de un parfum care atrăgea atenţia că a trecut profesorul, dascălul de mare omenie, care se implica cu adevărat şi dăruire în viaţa oraşului său... (Rose Tall) Trecând azi prin centrul municipiului Tg. Jiu, în faţa mausoleului unde e îngropată eroina gorjeană Ecaterina Teodoroiu, se înalţă impunătorul Palat al Consiliului Popular Judeţean şi al Comitetului judeţean de partid Gorj. Cândva, era clădirea primăriei oraşului acolo şi, în timpul primului război mondial, la primărie, ca şi la liceul „Tudor Vladimirescu”, se înfiinţaseră în grabă spitale pentru răniţii tot mai numeroşi aduşi din luptele grele de pe defileul Jiului.

Eram copil, dar îmi aduc aminte, cu înfiorări triste, căci am apucat să trăiesc prea devreme, durerile şi groaza aduse de cruzimea unui război aspru. Tatăl meu şi unchii mei plecaseră toţi pe front. La 14 octombrie 1916, se petrecuse un act de ceroism la podul Jiului, la care, odată cu populaţia civilă, participase cu însufleţire şi cercetaşa Ecaterina Teodoroiu din Vădeni. Dar la puţină vreme apoi, în toamna tristă care stăpânea oraşul pustiu, veşti tot mai rele veneau de pe front. Şi cu veştile, veneau şiruri de răniţi din armata rănită, ce încerca să împiedice pe defileul Jiului înaintarea inamică. Într-o dimineaţă cenuşie şi friguroasă de sfârşit de octombrie, am fost înştiinţaţi că unchiul meu, învăţătorul Gheorghe Hurezeanu, a fost adus rănit grav şi e în Spitalul din localul primăriei. Mama mea şi cu mătuşa mea – soţia rănitului -, m-au luat şi pe mine. Erau îndoliate şi chipurile lor împietrite şi palide. Am ajuns la primărie, şi din hol ne-a izbit mirosul greu de spirt şi iodform. Am fost primiţi de o infirmieră cu figură încordată şi tristă, care ne-a îndrumat în camera din stânga, de la parter.

 Citeste tot articolul |    21:33

Biocipul lui Laurian sau Pecetea Satanei

* Dosare secrete

Povestea lui Laurian S., un prieten mai vechi, a făcut să mă cutremur, simţind cum m-au trecut fiori din creştet până în tălpi. A descoperit cu două zile înainte, la un control medical de rutină, când a făcut şi o radiografie, acel corp străin implantat în mâna stângă, sub piele. Era de mărimea unui bob de orez, însă când l-au scanat şi l-au cercetat mai atent pe computer, au constatat cu groază că era un microemiţător. Nu-şi amintea împrejurarea în care i-a fost implantat acolo, însă s-a îngrozit la gândul că cei din Noua Ordine Mondială au declanşat deja marea invazie. Ei se află printre noi...

Medicul, fiindu-i prieten, l-a operat la mână, extrăgându-i corpul străin, cu riscul de a plăti această nesăbuinţă, de om răzvrătit împotriva noii guvernări, iar Laurian l-a aruncat în prima gură de canal, convins că beculeţul cel roşu de la operatorul de serviciu se aprinsese deja. Seara a apărut în uşă, livid la faţă, ca un mort, cu cearcăne de parcă ar fi avut ochii tumefiaţi din cauza unor lovituri, cu privirile speriate şi cercetătoare, ca de om hărţuit. Venise să mă prevină şi să-şi ia rămas bun. Povestea lui m-a cutremurat, nevenindu-mi să cred, privindu-i bandajul murdar de pe mână, puţin pătat de culoarea aceea trandafirie, ca şi cum ar fi înflorit pe ea un trandafir...

 Citeste tot articolul |    16:35