Home · Eveniment · Două trenuri, unul accelerat ÅŸi unul personal, au fost blocate de către impiegaÅ£ii de miÅŸcare

Ultima oră

RSS Display

Două trenuri, unul accelerat şi unul personal, au fost blocate de către impiegaţii de mişcare

Trenul accelerat care venea de la Bucureşti, în direcţia Târgu-Jiu, a fost oprit în staţia Amaradia, iar cel personal, care se îndrepta spre Petroşani, a fost oprit în Halta Budieni. Zeci de pasageri au rămas fie blocaţi în cele două treburi, fie au găsit alte mijloace de transport pentru a putea ajunge în siguranţă la destinaţie. Impegaţii de mişcare care au recurs la un protest spontan, sunt nemulţumiţi de viitoarele disponibilizări din sistem şi de faptul că nu şi-au primit salariile şi nici primele de vacanţă.

Protestul impegaţilor de mişcare vine după ce 40 la sută dintre angajaţii CFR Marfă au intrat, începând de miercuri, în şomaj tehnic prin rotaţie, timp de trei luni. Decizia a fost luată de acţionarii CFR Marfă şi vizează reducerea cheltuielilor societăţii, grav afectată de criză.

   17:02

Da o nota acestui articol

0 Nota:~ Articol nenotat