„Vremile nu iartă pe tembeli”
Mă întreb, deseori, cât am învăţat şi cât am uitat din nenorocirile noastre de-a lungul timpului!? Din nefericire, se pare că n- am învăţat mai nimic, şi am uitat mult prea repede loviturile sub centură pe care ni le-a dat, repetat, politica de tranziţie a ultimilor 20 de ani. Rezultatele se văd, azi, când cei mai mulţi îşi justifică nerealizările, în diferite domenii, prin sintagma …istoria se repetă…dar se pare că nu istoria se repetă, ci oamenii se repetă.
Încet, dar sigur, mă alătur acelora care cred că nu se mai poate întâmpla nimic în perioada următoare în Gorj. Nimic bun, vreau să spun! Am tot sperat într-o schimbare, am crezut că….dar se pare că nu are rost să sperăm şi să mai aşteptăm ca oamenii politici ai momentului să-şi dea mâna peste judeţul nostru, ca oamenii legii să nu mai apere infractorii, ca străzile să nu mai aibă gropi şi zeci de capace de canal, ca unităţi altădată etalon să nu mai fie la marginea falimentului.
De câtva timp, odată cu apariţia crizei economice, financiare sau sociale, cum vreţi să-i zicem, nu mai visăm la luminiţa de la capătul tunelului, ci numărăm cu grijă mărunţişul din buzunare pentru a cumpăra o lumânare sau două, pe care să le aprindem întru „luminarea” celor care ne conduc destinele.
Toţi românii aşteaptă cu nerăbdare, nu alegerile, ci numele celui care va ajunge preşedinte. De ce spun… nu alegerile…pentru că cei mai mulţi dintre români urmăresc luptele politice din faţa micilor ecrane, ca mai apoi să nu meargă la vot. Alţii îşi vor da voturile fie după interesele personale sau de grup, fie după anumite principii de politică înaltă, care coincid, chipurile,cu propriile lor aspiraţii. Sper însă că la acest final de toamnă, aspră şi grea pentru noi toţi, românii vor merge la vot şi vor pune ştampila pe cel care cred că îi reprezintă cel mai bine... fără a ţine cont de „indicaţiile preţioase” primite înainte de a intra la urne.
Nu este momentul să facem pronosticuri, fiecare candidat speră să ajungă primul la linia de sosire. Degeaba se sancţionează , zilnic, candidaţii noştrii între ei, singurul care îi va sancţiona cu adevărat este electoratul. Un electorat care trebuie să meargă la vot dacă vrea să-şi recâştige respectul.
Nu cu mult timp în urmă, o televiziune centrală a iniţiat o campanie naţională sub deviza „Noi vrem respect!” Nu faci o astfel de campanie decât dacă vrei să recâştigi acea brumă de respect de care avem nevoie fiecare dintre noi pentru a mai face un pas înainte. Respect pe care aproape că l-am pierdut în ultimii 20 de ani. L-am pierdut atunci când nu ne-a interesat prea mult ce se întâmplă în jurul nostru şi ne-am mulţumit cu un mic şi o bere în preajma alegerilor sau un fular şi o pufoaică colorată. Pe scurt …haideţi la vot şi puneţi ştampila acolo unde vă îndrumă conştiinţa şi nevoia de respect pe care ar trebui să-l lăsăm generaţiile viitoare. Oricum, tare mi-e teamă că din roata istoriei tot şmecherii vor cădea în picioare!
Mihaela Oarfă
04:55
Legături
- Test Viteza
- Prefectura Gorj
- Consiliul Jud. Gorj
- Primăria Târgu-Jiu
- Politia Jud. Gorj
- C.S. Pandurii Tg. Jiu
Publicitate



