Viaţa ca o pradă

Am ales să cred mai departe în Dumnezeul meu, chiar dacă nu i-am văzut chipul niciodată. Îl individualizez, chiar dacă nu este numai al meu, fiindcă fiecare îl vede în felul lui, cum la fel vom da socoteală fiecare pentru faptele sale. Încerc să-mi imaginez cum îl văd pe Dumnezeu prostituatele, cerşetorii, criminalii, puşcăriaşii, hoţii, copiii străzii, cei de la casele de copi, orfanii şi, de ce nu?, chiar cei disponibilizaţi de la locurile de muncă sau şomerii.
Ce le oferă societatea pentru a intra în rândul ei şi a nu mai săvârşi asemenea păcate sau să nu mai fie puşi în astfel de situaţii disperate? Le oferă litera legii, adică sancţiuni în bani sau ani grei de bulău. Ce au rezolvat prin aceasta? Ei vor atinge limita disperării, se vor înrăi, devenind şi mai periculoşi. Ce măsuri pot fi luate cu ei pentru a-i readuce pe drumul cel bun şi a-i reda societăţii? Bătaia, că e ruptă din Rai, privarea de libertate şi litera legii, căci despre recuperarea lor se pune mai puţin problema, punându-se nădejdea în lege. Dar cât de bune sunt aceste legi? Nu întrebaţi pe un magistrat, căci nu veţi afla răspunsul cel bun, ci pe cel care a pierdut şi timp şi bani prin sălile paşilor pierduţi, ca în final să-şi piardă încrederea în această nedreaptă justiţie.
Nu iau apărarea nimănui. Încercaţi însă să vă puneţi în pielea lor, să-i înţelegeţi. Dacă nu ar mai fi aceste probleme în viaţa lor nu ar mai exista nici poliţie comunitară, nici judecători, nici centre de reeducare. Căile Domnului sunt atât de multe şi încurcate încât e uşor să cazi în păcat. Doar câteva lipsuri şi stări îi scoate pe aceşti năpăstuiţi ai soartei în stradă: foamea, lipsa banilor, frigul, condiţiile grele de viaţă, la care se adaugă disperarea, setea de răzbunare, neputinţa.
Încercaţi să vă imaginaţi ce gânduri ale disperării îl pot bântui pe un şomer care are soţia bolnavă, neputincios că nu are bani pentru medicamente, şi încă o dată neputincios că nu va putea să-i pună copilului pe masă o felie de pâine şi un măr, pe care dacă le-ar vedea în mânuţa copilului, flămând şi el, lipsindu-se de asemenea bunătăţuri şi înghiţind în sec, mulţumit că puiul lui nu ştie încă ce e suferinţa, strivindu-şi lacrimile fierbinţi sub pleoape, ar fi de două ori mai fericit. Dar ar fi o linişte aparentă, căci felia de pâine şi mărul nu ar ţine mult timp de foame...
Sunt oameni pe lângă care trecem pe stradă şi nici nu-i învrednicim măcar cu o privire, preocupaţi de grijile noastre cotidiene, de propria noastră soartă. În unele situaţii le pui în mâna întinsă o bancnotă sau o monedă, cât te lasă inima, nebănuind ce are fiecare în suflet, ce dramă trăieşte. Iar cu acel bănuţ nu am rezolvat mare lucru. Imaginaţi-vă prostituatele, meserie practicată ilegal, taxată de oamenii legii. Unele au cumulat amenzi de peste un miliard de lei. De unde să plătească? Chiar şi din această meserie nu ar reuşi să scape de datorii oricâte ore suplimentare ar presta cu clienţii. În loc de amenzi ar prefera să le ofere câteva clipe de astfel de plăceri chiar oamenilor legii care, fără uniformă, ar arăta şi ei ca toţi ceilalţi.
De ce nu sunt legalizate prostituţia, cerşetoria, dormitul în gară şi multe altele, dacă statul nu le oferă alte alternative? Trebuie să supravieţuiască şi ei cumva. Iar societatea trebuie să găsească o soluţie, încât ei să nu mai greşească, să-i facem să creadă că au avut de învăţat din propriile greşeli, dându-le această şansă, recunoaştere care îi va face şi mai umani la suflet.
Trebuie să ne mai gândim şi la ei. Ştiu că e o portiţă de scăpare pentru toate ticăloşiile lor şi nimic nu mă poate opri să încerc totuşi să cred în continuare că dacă le-am întinde o mână, dându-le o şansă, ei îşi pot reveni din greşeli şi le pot uneori chiar spăla, recăpătându-şi adevărata identitate la care a visat fiecare. Şi poate atunci ar crede cu adevărat şi în Dumnezeu...

Ion Åžoldea

   15:23

Da o nota acestui articol

Nota:~ 5 din 3 voturi.

1 2 3 4 5