„Să nu uiţi, Darie...”

Dimineaţa, când mă uit în oglindă, înainte de a pleca la redacţie, mă privesc drept în ochi, provocator: ai de gând să te dai cu ei? Arde-i pe marţofoi! Şi îi ard...
Întâmplările din ultima vreme ne-au aruncat într-o lume de domeniul absurdului, pe care credeam că am întâlnit-o numai în cărţile lui Kafka.  De data aceasta, propriul nostru guvern, compus din politicieni care cu ceva timp în urmă ne cerşeau voturile disperaţi, hărţuit de celelalte partide, înconjurat numai de marionete şi oameni bogaţi, luptă împotriva propriului său popor. Este un coşmar din care încerc să mă trezesc, dar nu reuşesc. Aşa crede Guvernul că va învinge criza economică? Luptând cu poporul şi înfometându-l? Aceasta este alternativa actualei guvernări? Mii de firme dau faliment, sute de mii de salariaţi lăsaţi pe drumuri, tăierea salariilor şi pensiilor, împovărarea cu noi taxe şi impozite, măsuri luate haotic, disperat şi necorelat, de către cei incompetenţi, avizi de putere şi îmbogăţire.
Toată ţara a stat cu sufletul la gură o zi întreagă, aşteptând decizia Curţii Constituţionale, în privinţa tăierii salariilor şi pensiilor, dar stupoare, înalţii magistraţi au obosit, lăsând totul pentru ziua următoare. De ce? Ca să se consulte cu tătucul de la Cotroceni? Totul depindea de un singur vot, având în vedere că 4 magistraţi votaseră aceste aberaţii debitate de nişte capete pătrate, pe când alţi 4 nu erau de acord. Şi a mai fost al cincilea, din cei 9 magistraţi. În cele din urmă a învins raţiunea, dar cu ce preţ, pe muchie de cuţit, 5 la 4. Cei 5 mai mult ca sigur că vor intra în vizorul lui Băsescu, să fie înlăturaţi. De ce nu pleacă ceilalţi 4, care nu au ce căuta acolo? Pentru că celor de la guvernare le place lichelismul, oamenii supuşi, care să asculte orbeşte şi să execute întocmai, chiar dacă sunt încălcate legile. Doar se ştie, legile sunt făcute pentru prostime.

De ce CSAT consideră că presa este un pericol? Pentru cine este acest pericol? Pentru popor, care are nevoie de informaţii corecte sau pentru guvernanţi, cei demascaţi de presă că fură ca în codru, dând vina pe celelalte guvernări de la care au moştenit toate aceste greutăţi? Cu ce atentează presa la siguranţa naţională? Pentru că aşa vrea preşedintele  Băsescu, care face alergie la „găozarii” din presă şi la „ţigăncile împuţite” care îi taxează pe cei corupţi fără milă?

Aşa cum apreciază analiştii şi comentatorii, de câteva luni de zile încoace şi gura nu le mai tace, faptul că CSAT a „condamnat” aceste campanii de presă nemiloase în acel paragraf al Strategiei Naţionale de Apărare, este mai mult decât o exagerare. E de-a dreptul penibil să faci o asemenea afirmaţie, că presa atentează la siguranţa naţională. E ceva aberant ce ne face să credem că cei care vin cu asemenea scorneli au o problemă!
Vor să ne pună botniţă, să ne bage pumnul în gură? Acest fapt îmi aminteşte de scena din romanul Desculţ, scris de Zaharia Stancu, când lui Darie, eroul principal, mama îi spune: „Să nu uiţi, Darie. Nimic să nu uiţi...” Că le-au pus botniţe la cules de struguri. Noi suntem acel Darie şi copiii noştri. Chiar şi cei ce poartă haina militară, folosiţi drept cordon de protecţie între poporul înfometat, ieşit în stradă, şi cei care îi înfometează, cu ochii împăienjeniţi de lacrimi, neputincioşi în faţa bătrânilor flămânzi şi bolnavi.

Nu pot să uit feţele bătrânilor pensionari, luptându-se la poarta de la Cotroceni cu grilajele metalice ţinute de jandarmi, strigându-le că ei îi apără pe cei ce le fură munca lor de-o viaţă, lăsându-i în sapă de lemn: „De ce-i apăraţi? Că vă dau de mâncare? Până la urmă o să vă taie şi vouă drepturile, lăsându-vă pe drumuri. Voi sunteţi copiii noştri...” Undeva, mai în spate, m-am cutremurat zărindu-i pe acei malaci neclintiţi, cu degetele pe trăgaciul aruncătoarelor de gaze lacrimogene, nişte canistre mari cât butelia, pregătite  să le ajungă la toţi înfometaţii, spre a-i alunga din faţa palatului, aşteptând ordinul de evacuare în forţă.
Revenind la Darie, putem concluziona că „a nu uita” este o garanţie că răzbunarea va avea loc odată şi odată, că justiţia va fi restabilită într-o bună zi, de minţi sănătoase şi corecte, prin care se va reface echilibrul etic al lumii. Rememorarea poartă sâmburele amar al descătuşării, întreaga suferinţă îndurată căpătând sensul unei eliberări de povara ei...

Ion Şoldea

   05:13

Da o nota acestui articol

Nota:~ 4.5 din 7 voturi.

1 2 3 4 5