Filmul ruşinii

Câţi ca regizorul Cristian Mungiu nu vor fi sătui de acei politicieni care nu fac altceva decât să inventeze legi care să ne facă viaţa mai bună şi mai logică, atât înainte de campanie, cât şi pe perioada ei, aducându-şi aminte, prin cine ştie ce minune, şi de electorat, de oamenii de jos, măcinaţi de foame, de nevoi, de disponibilizări, de şomaj, de biruri şi de atâtea lipsuri, doar atunci când au nevoie de votul lor? De ce nu s-au gândit la ei şi până acum, în ceasul al 12-lea, când, fără pic de jenă, le cerşesc voturile, întrecându-se în promisiuni?
„Nu urmăresc îndeaproape campania, pentru că nu mă hotărăsc cu cine votez în perioada de campanie, dar mi se pare o risipă enormă de mijloace pentru a populariza, în esenţă, o sumedenie de minciuni sau de vorbe goale. Iar campania asta scoate la iveală un jeg teribil”, mărturiseşte Cristian Mungiu, cu amărăciune, scârbit de acest film de lung metraj, realizat după cel mai prost scenariu scris vreodată.
Electoratul, din capul locului, a fost derutat de toată scălâmbăiala de pe eşichierul politic, parte din el fiind hotărât să urmărească alegerile din fotoliu, privind la televizor, pe când alţii sunt hotărâţi să participe la ambele tururi de scrutin ale alegerilor prezidenţiale, sperând să fie bine, aşa cum au sperat în cei douăzeci de ani încoace. În primul tur ei vor vota cu candidatul care li se va părea cel mai onest; pe când în cel de-al doilea, îl vor cântări în „balanţă” pe cel care vor crede ei de cuviinţă că va avea toate şansele să facă ceva pentru această ţară.
Că prea au fost dezamăgiţi de minciunile unora şi altora, îndrugate zi de zi, pe toate posturile, la orice oră din zi sau din noapte. Pentru că, dacă ar fi să-i analizeze pe fiecare în parte, care sunt de stânga, de dreapta sau de centru, s-ar încurca în socoteli. În România până şi aceste noţiuni s-au alterat, cu timpul, pierzându-şi sensul, majoritatea politicienilor voiajând, ca porumbeii, după bunul plac, fără nicio jenă, de la un partid la altul, neinteresându-i programele cu care s-au afişat, ci doar să le fie lor bine, dovedindu-se, în final, după vorbă şi după faptă, a fi doar nişte oportunişti.
Sunt şi oameni de bine care ar vrea şi ar putea să facă ceva, însă sunt sufocaţi de o gaşcă de şmecheri şi lichele, incompetenţi sau hoţi, atraşi de ciolan şi de putere, în nesecata lor dorinţă de căpătuială.
Politica e mai rea decât orice boală a societăţii, o leprozerie care virusează orice sistem, chiar şi pe cel al sănătăţii, neţinând cont de nimic. A pătruns şi în învăţământ, în cel militar, în cel al religiei, în cultură, în agricultură, etc. Chiar dacă se fac sau se desfac coaliţii, când se uită ţelul suprem propus: viaţa poporului şi un trai decent, când politica se rezumă doar la împărţeala de posturi şi căpătuiala membrilor de partid şi a apropiaţilor acestora. Conturile lor din bănci şi viaţa de lux pe care o duc, cu vile şi limuzine, cabane la munte sau la mare şi chiar în străinătate, unde îşi petrec week-end-ul, îngrijindu-şi de sănătate sau unde sunt date la şcoli odraslele lor, parcă sfidându-i pe amărăşteni, vorbesc de la sine.
Chiar pretendenţii la preşedinţie, rivalii lui Traian Băsescu, în frunte cu acesta, şi-au adus aminte chiar acum, pe perioada campaniei, de toate lipsurile românilor, de ce au nevoie aceştia, de ceea ce au dus lipsă până acum şi vor mai duce mult şi bine, căci promisiunile lor mieroase nu sunt atât de convingătoare, fiind presărate cu răutăţi şi provocări înveninate, dezvăluindu-şi noi măşti ascunse şi atât de înfricoşătoare.
Cu prea mare zgârcenie, mass-media dezvăluie dorinţa câte unui lider dispus să facă, în condiţii oculte, pactul cu oricine îl poate ajuta, chiar şi cu diavolul. Despre unele întâlniri în secret cu vreun miliardar, la vila acestuia din Deltă.
În concluzie, se poate rezuma totul la două paliere ale promisiunilor acestor prezidenţiabili care, în marşul lor cel lung, gata să-şi dea sufletul, se îndreaptă spre Cotroceni. Primul palier este cel public, trâmbiţat în cele patru zări, promiţându-se locuinţe sociale pentru tineri, medicamente prin poştă pentru pensionari, salarii şi pensii decente, locuri de muncă şi câte şi mai câte, conform cerinţelor europene. Pe când cel de-al doilea palier este cel ocult, adică cealaltă faţă nevăzută a acestor „toboşari” neobosiţi, atraşi în angrenajul aranjamentelor subterane cu susţinătorii lor politici şi financiari.
Tocmai aceste interese mascate trădează slăbiciunea lor. Sau mai bine zis obligaţiile făcute, tranşând ţara după zone şi interese, poate mai multe decât poate cuprinde trupul acesteia. De fapt, ce vor mai conduce ei, dacă au amanetat deja ţara?!

Ion Şoldea

   12:04

Da o nota acestui articol

Nota:~ Articol nenotat

1 2 3 4 5