EI se află printre noi
Dacă ne gândim bine, proverbul: „Azi furi un ou, mâine furi un bou” nu mai este de actualitate. Nici adaptat la ziua de azi: „Azi furi o roabă cu cărbune, mâine furi o garnitură de 3o de vagoane” nu mai merge. Căci al de fură o roabă sau un coş cu cărbuni este omul sărac care nu are lemne de foc, a lucrat sau încă mai lucrează în minerit şi trăieşte în marile ghetouri cu nume de localităţi, chiar oraşe, răsărite pe harta patriei noastre încă de pe vremea împuşcatului. Iar cei care s-au obişnuit să fure cantităţi mai mari, să fim siguri că au căpătat experienţă, specializându-se cu timpul, ajungând să fure chiar un depozit întreg. Ce este curios, organele de cercetare au luat măsuri drastice tocmai cu cei care au luat cărbuni ziua, pe lumină, cu găleata, de pe lângă benzi, în văzul tuturor, căci nu poate fi vorba de furt, iar cei care au furat cu sutele de tone au rămas neidentificaţi.
Şi atunci mi-a încolţit un gând: EI se află printre noi.
Nu ne mai miră că se fură în lege, iar cei din conducere susţin cu tărie că s-a furat doar pe hârtie, fiind vorba de nişte raportări false, fictive, când de fapt acele materiale nici nu au existat. Aşa au dispărut, cu ceva timp în urmă, din depozitele Termocentralei Rovinari 30 de tone de ţeavă din alamă, fără să se dea de urma lor nici în ziua de azi.
Şi atunci am fost convins că făptaşii se aflau printre noi. De ce nu-i demască nimeni? A urmat apoi furtul de la Exploatarea Minieră Ploştina, fiind date dispărute 3 kg. de amonită, un exploziv foarte puternic şi periculos, şi peste o mie de capse electrice. Nici nu încerc să-mi imaginez cam ce se poate face cu acest exploziv, că mă şi trec fiori pe spate, brrr...
Surpriza surprizelor a urmat în aceste zile, odată cu reîntoarcerea minerilor la lucru, după o lună de zile de şomaj, când s-a constatat, la depozitele Carierei Lupoaia, aparţinând de SNLO, lipsa a peste 100.000 de tone de cărbune!
De data asta chiar sunt convins că făptaşii se află printre noi. Cei care vor să-şi pună pielea la adăpost, încearcă acum să arunce cu fumigene, cum că aceste cantităţi de cărbune nici nu au existat în realitate, fiind nişte cantităţi raportate fictiv la presiunile exercitate de şeful de carieră. Acum e posibil să credem orice, atâta timp cât de-a lungul vremii au mai dispărut şi alte milioane de tone de cărbune, ba chiar şi unele utilaje din zonele miniere. Oameni încă nu au început să dispară, poate doar disciplinar, mutaţi dintr-o carieră în alta sau puşi pe liber cu litera „i”, ca să nu le mai ardă de politica sindicală. Un bătrân astrolog chiar a prezis în însemnările sale de căpătâi că într-o bună zi are să dispară şi o carieră întreagă, în locul căreia va rămâne un lac imens ale cărui ape vor ascunde toate schilodirile făcute pământului, prin exploatarea zăcământului, şi odată cu ele toate tainele acestor locuri blestemate.
În josul unei pagini îngălbenită de vreme chiar era scris cu litere mai mici: EI se află printre noi!
Conducerea SNLO este convinsă că e vorba de o raportare fictivă, care vine din trecut, ca un tăvălug uriaş, ce a crescut cu fiecare zi, înghiţind şi mai mult cărbune, dar a fost depistată tocmai în aceste zile, când s-au terminat stocurile, pe considerentul că depozitul ar fi plin ochi şi nu ar mai fi loc de depozitare. Dar nimeni nu poate să spună cu exactitate din ce perioadă provine această cantitate raportată fals.
Curios este că una spune conducerea SNLO, că ar fi vorba de o raportare falsă, pe când poliţia susţine contrariul, fiind vorba de furt. În opinia poliţiştilor, cantitatea de lignit ar trebui să existe depozitată în stoc, aşa cum reiese din acte, dar recepţionerul nu mai reţine în care colţ al depozitului le-a depozitat. Normal, în fiecare an se face un inventar, se face o situaţie şi un program pentru anul următor, cu noi strategii pentru realizarea acestuia.
Singurul care susţinea la acea vreme, când au dispărut ţevile de alamă, Laurenţiu Ciurel, fost director al CE Rovinari, că cele 30 de tone de ţeavă nu au fost furate cu roaba, fiind convins că la o „acţiune” de asemenea amploare era vorba de complicitatea a mai mulţi salariaţi. Altfel spus, comparându-l cu un fenomen paranormal, este ca şi cum toate aceste materiale ar fi fost teleportate dintr-un depozit de stat, într-unul privat.
Trebuie să recunoaştem că mentalitatea celor mai mulţi, cocoţaţi în funcţii, a rămas aceeaşi, temându-se să nu-şi piardă jilţul, preferând să ascundă adevărul, ticluind tot felul de hârtii şi păgubind unitatea, că doar nu le afectează lor buzunarul. Iar organele de cercetare sunt depăşite şi neputincioase în faţa unor asemenea lovituri de proporţii, încât EI, făptaşii, rămân mai departe în umbră, punând la cale alte tunuri.
Trebuie să recunoaştem că EI sunt cu mult mai evoluaţi decât rasa umană, iar Daniel Burlan, directorul general al SNLO, a evitat să pomenească de un fax ciudat primit de la ministrul Economiei, Adriean Videanu, care, la rândul lui, l-a primit de la Generalul Michael Johnson de la U.S. Air Force, din zona secretă a deşertului Nevada, prin care este atenţionat că stranierii care sustrag cărbunele provin din sistemul solar Zeta Reticuli, şi, ceea ce l-a frapat cel mai mult pe acesta, combustibilul folosit de navele lor este lignitul din zona Olteniei...
Ion Şoldea
20:05
Legături
- Test Viteza
- Prefectura Gorj
- Consiliul Jud. Gorj
- Primăria Târgu-Jiu
- Politia Jud. Gorj
- C.S. Pandurii Tg. Jiu
Publicitate



