Drumul spre Cotroceni

Toţi cei din fruntea ţării ne asigură că va trece şi această criză mondială, însă nimeni nu suflă o vorbă despre ce va fi mai departe, când România va intra într-o comă profundă pe care nu o vor mai putea să o suresciteze nici Băsescu, nici Geoană, nici Antonescu, nici altcineva. Căci ei nu vor avea în atenţie acest lucru atât de urgent, ci vor arăta cu degetul unii spre alţii, în căutarea unui ţap ispăşitor, lansaţi deja în campanie, atraşi de mirajul puterii de la Cotroceni.
Pentru a ieşi din această comă profundă, avem nevoie de un doctor profesionist (nu-i vorba de Oprescu), ca preşedinte, care să nu aibă de încheiat socoteli politice şi alte ambiţii personale, decât grija acestui popor vitregit, beteag, înfometat, bolnav, adus la disperare, în sapă de lemn, cu toate platformele program ale celor ce se perindă pe la Cotroceni, ameţiţi de tăria puterii şi a muşchilor încordaţi. Căci, spre regretul nostru, toţi au fost nişte plimbăreţi: tătucu Iliescu pe la Moscova, iniţiatorul unei revoluţii de catifea şi a teroriştilor invizibili, ale căror portrete robot nu au fost făcute nici până în ziua de azi din cauza unor identităţi destul de dubioase. A urmat apoi prof. geolog Emil Constantinescu, cel ce ne-a tratat şi confundat cu un popor de bolovani care poate răbda orice. Iar despre marinarul rămas fără flotă să nu mai vorbim. Căci el a continuat să navigheze în apele tulburi ale coaliţiilor şi după ce şi-a vândut flota, interesat mai mult de soarta familiei lui decât de cea a poporului.
De aceea înclin să cred că avem nevoie, mai mult ca oricând, de un lider plecat din mijlocul nostru, care să trăiască cu picioarele pe pământ şi să cunoască realitatea, dar să nu se lase amăgit de cântecul sirenelor travestite şi ademenitoare, care să îi devieze acul de la busolă într-o direcţie greşită. Pe acel drum anevoios pe care au mers toţi, ca orbii, până aproape de buza prăpastiei, cu platforme program atât de asemănătoare încât cel care le citeste are veşnica senzaţie că sunt trase la indigo.
Oare câte rânduri de piele au de gând să jupoaie de pe noi? Este posibil să fie un experiment, controlat de „agenturile” străine, pentru a se stabili limita suportabilului  nostru? Poate chiar vor să ne strămute pe altă planetă...
Fardul de pe feţele lor şi chiar măştile puse în astfel de împrejurări, fac parte din recuzita cea de toate zilele a unui astfel de teatru ieftin şi prost, care nu le poate masca totuşi „bunele intenţii”. Aşa a fost fardul duhului Radu de la Cozia, care a mascat mişelia de a-i vârî pe mineri, cu ani în urmă, chiar în braţele diavolului. Cu ce s-au ales? De atunci au mai crezut minerii în vreun duh?
Oricâte băi de mulţime ar face preşedinţii în exerciţiu, nimic nu-i va mai spăla de păcate. Dar ce este curios, niciunul nu vrea să înveţe ceva din propriile greşeli, nici măcar din greşelile celorlalţi. Calcă în aceleaşi străchini ca într-un joc ciudat, ameţiţi de acel extaz al puterii, lux pe care şi-l permit doar preşedinţii.
De ce este nevoie de atâtea miliarde de lei sau euro, aruncate pe apa sâmbetei, în timpul unor campanii şi nu numai, când foarte simplu ar putea să dea examene ca nişte studenţi de rând în marele amfiteatru al obştei, încât  să fie admişi sau respinşi, funcţie de propriile lor capacităţi şi nu de „puşculiţa” partidului?
Dacă tot ne-a îngăduit Uniunea Europeană pe lângă fustele ei, cu parfumuri tulburătoare şi vorbe dulci, tratându-ne ca o bonă grijulie, asemeni unui copil din flori, de ce, în loc de împrumuturi imposibil de rambursat, nu ne oferă o pensie alimentară?

Ion Şoldea

   16:58

Da o nota acestui articol

Nota:~ 5 din 2 voturi.

1 2 3 4 5