22 DECEMBRIE Despre Eroi şi Uitare...

Doar un simplu banner fixat de pridvorul Librăriei „Mihai Eminescu” din centru, cu inscripţia „22 Decembrie”, exact deasupra plăcii comemorative cu numele celor 12 eroi, „ridicată de Prefectura judeţului Gorj la 22 decembrie 1990” şi atât. Dar până pe 22 decembrie mai sunt câteva zile, să nu ne pripim în a trage o concluzie. În dreptul plăcii comemorative exista cândva şi o urnă funerară cu nisip, unde se puteau aprinde lumânări sau chiar depune flori. A dispărut, nu se ştie unde. Cândva se discuta şi despre un îndrăzneţ proiect al unui Monument al Eroilor în municipiu. A devenit un Monument al Promisiunilor sau mai bine zis „al Uitării”. Între timp, în cele patru zări ale ţării se trâmbiţează că „Revoluţia din 1989 este cel mai important eveniment din istoria recentă a ţării”. Cât de recentă să fie această istorie? Să aibă cumva vreo douăzeci de ani? Statisticile erau cutremurătoare: 1.104 morţi, 3.352 răniţi... Mărturiile celor care au fost în stradă acolo, în Bucureşti, sub ploaia de gloanţe, sunt cutremurătoare.
„Eroii nu mor niciodată!”, ne asigură un serial video dat pe un post tv, iar pe parcurs apar titluri incitante ca: „Deturnarea revoluţiei de către neocomunişti – Urmarea: Zilele Negre ale „democraţiei” instaurate – sau Mergem după vinovaţi!”
Cine a plecat după vinovaţi? A fost prins vreunul? Unde i-au căutat? Nici nu ştim sigur dacă a plecat careva după ei, când s-au complăcut cu toţii în această mocirlă infectă a cărei duhoare răzbate din aceste „găuri negre” ale istoriei.

Pur şi simplu te revoltă această nepăsare şi tăcere de mormânt peste care se mai desluşeşte şuierul glonţului ucigaş şi acel strigăt disperat, sacadat, ca o cascadă izbucnită din piepturile acelor tineri sacrificaţi pe altarul cel sfânt al patriei: „21-22, cine a tras în noi?”...
Rănile încă nu s-au cicatrizat. Sângele de pe pavajul încă umed, aspru şi rece, încă nu s-a şters. Sufletele multor familii sunt încă cernite de atâta suferinţă, casele îndoliate, mai triste ca oricând, parcă aşteptându-se să se înfăptuiască acea minune nesperată, ca după douăzeci de ani să audă paşii celor plecaţi de lângă ei, însetaţi de libertate, de democraţie şi dreptate. Dar cât de scump au plătit-o!
Am scăpat de o dictatură cumplită şi cu ce ne-am ales? Cu o nouă dictatură – cea a foamei, a sărăciei, a şomajului, a disperării...

An de an, pe  posturile de televiziune se trâmbiţează aceleaşi vechi poveşti: „Eroii nu mor niciodată! Filme cu şi despre România, ţara noastră minunată...” Da, minunată ţară, dar vai nouă cu asemenea aleşi... Unde este mult dorita şi visata schimbare? La fiecare mandat, candidaţii noştri dragi nu doresc altceva decât schimbarea. Şi aşa tot mereu, din patru în patru sau din cinci în cinci ani, (care schimbare? A cui schimbare?) pe care noi ne-o dorim de douăzeci de ani...

Haosul apasă tot mai greu pe umerii obiditului popor, tot mai năucit şi derutat, nereuşind să se mai trezească din acest coşmar cumplit.
A fost sau nu revoluţie? Cine ne-a furat-o? Ce sărbătorim la 22 Decembrie?
Dar nu închei doar cu aceste întrebări, ci cu un citat subtil desprins din „Caietele Revoluţiei” – editate de Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 nr. 3(10)/2007: „În decembrie 1989 a fost o revoluţie, aşa este prevăzut şi în Constituţie, iar cine neagă acest adevăr este pasibil de pedeapsă”.
Chiar surprinde acest avertisment care face să mă întreb totuşi: nu cumva acest „adevăr” ascunde în spatele lui alt adevăr?...

Ion Şoldea

   04:41

Da o nota acestui articol

Nota:~ 5 din 1 voturi.

1 2 3 4 5