Povestea unui drum public schilodit în fel şi chip

Povestea lui Gheorghe Ştiucă, din municipiul Târgu-Jiu, pare de domeniul absurdului. Nu a avut de lucru şi şi-a făcut casă la ţară, ca tot omul, pe un deal, lângă cea a soacrei sale, iar până la ea, de la drumul principal, sunt aproape 70 de metri. Pantă care, pe timp ploios, se transformă într-un adevărat derdeluş, îngreunând accesul pe jos, darămite să mai urce şi cu autoturismul până la curtea gospodăriei sale.
Ca tot omul gospodar, pe cheltuiala lui, s-a apucat bietul om să-şi asfalteze drumul, dar s-a ivit un alt impediment mai al naibii decât ploaia şi noroiul – vecinul său, care pur şi simplu face alergie numai pentru simplul fapt că vecinul din coastă trece pe lângă ulucile lui, chiar şi pe jos, ca să nu mai vorbim de autoturism.
Trăim într-o comunitate, în plin secolul XXI, mileniul III, iar proverbul acela cu... „capra vecinului” nu mai este la modă din cauza vecinului din vale, care doreşte să moară capra celui din deal, însă el nu are capră...

„Atâta răutate nu am mai văzut în viaţa mea”

Povestea este mai veche, însă în timp, în loc să rămână de domeniul trecutului, ea a luat amploare, îmbogăţindu-se cu noi episoade şi mai picante, care scot în evidenţă până unde poate duce răutatea celor din jur. „Eu, în 1988, am făcut documentaţia pentru construirea unei case proprietate privată, lângă casa soacrei mele. De la drumul judeţean, care face legătura între Târgu-Jiu şi zona aceea de munte. Până la amplasamentul casei mele sunt vreo 70 m. Din momentul în care m-am apucat de fundaţie şi am adus ciment cu maşina, ca să asfaltez acest drum, am început să am probleme cu acel vecin de la drumul de acces spre locuinţa mea, care este de-a lungul unui hogaş săpat de apele provenite de la ploi.
Oricine poate să vină şi să vadă că terenul este argilos, iar în momentul când plouă, eu nu mai pot să intru 5-6 zile cu maşina, până nu se zvântă bine terenul ăsta. Domne, numai probleme mi-a făcut omul ăsta! El m-a obstrucţionat în toate felurile, ca să nu intru şi să nu pot aproviziona şantierul cu materialele de construcţie necesare. Ce să spun eu acum... V-aş ruga să-l întrebaţi şi pe fostul primar al comunei, care în prezent este viceprimar, un om de toată isprava, care poate să confirme acest lucru. Deşi e neputincios şi bolnav, vecinul ăsta, împreună cu soţia lui, a săpat un şanţ transversal la capătul de la intrare în uliţă, cu o lăţime de 70-80 cm şi o adâncime de 60-70 cm, vezi Doamne, ca să se scurgă apa de la ploi, dar interesul lui era să nu pot trece eu cu maşina.
Însă, am avut înţelegere de la autorităţile locale, în sensul că am chemat primarul şi a văzut care e situaţia. El a dat ordin, dispoziţie, nu ştiu ce, şi imediat a fost astupat acel şanţ. Asta a fost cu ani în urmă, prin anul 2000. Dar, revenind la şantierul nostru, ştiţi cam cât costa un sac de ciment în anul 2000? Era vreo 23.000 de lei. Eu nu am putut să mai lucrez la casă de atunci. Abia prin anul 2008 am reluat lucrările. Ştiţi cât era cimentul în 2008? Ajunsese la 230.000 lei sacul, domnule! Dacă ne raportăm la preţul de când începusem lucrările, preţul e de 10 ori mai mare! Şi atunci, spuneţi-mi şi mie, cine este păgubitul? Dar staţi aşa. Ca să încerce să mă obstrucţioneze, ştiţi ce a mai făcut? Domnul vecin, că am uitat să vă spun, este şi neam cu mine, pentru că este unchiul lui nevastă-mea, fiind frate cu socru-meu. Ştiţi ce a mai făcut? A vrut să se respecte ca tot omul şi a făcut pe drum o băncuţă lungă de 1,50 m şi lată de 45-60 cm, chiar la intrare, unde dă spre uliţa mea, iar în pantă, cum cobori de pe şosea, în dreptul casei lui, a mai făcut câteva trepte, înalte de vreo 15 cm, ca să urce spre şosea el. Că eu... cum naiba să mai bag maşina pe treptele alea? Atâta răutate nu am mai văzut în viaţa mea”, povesteşte Gheorghe Ştiucă.

„Vreau să vă spun că acolo a fost o muncă titanică”

Povestea continuă cu noi şi noi dezvăluiri la fel de apetisante: „M-am dus iar la fostul primar şi dânsul m-a înţeles. I-a pus în vedere omului. Bietul om, săracul, a început să dea cu barosul ca să spargă treptele alea din bolţari. Şi acum se mai văd urmele treptelor, deşi ele au fost dărâmate.
Acuma, apele care vin pe lângă curtea lui pe un şanţ nu prea mare, paralel cu drumul naţional, pe care le prelua un tub cu diametrul de 3o cm, de ciment, chiar în faţa porţii lui, până spre hogaş, ce i-a trecut prin cap... A scos tubul, domnule! Şi a mai scobit acolo de nu mai puteam trece cu maşina sub nicio formă. Am chemat iar primarul, care a venit cu toată comisia, şi au rămas cu toţii blocaţi când au văzut isprava vecinului meu. Şi m-am angajat să fac eu un podeţ ca lumea acolo, armat cu fier beton de 14, de 16, şi domnul vecin se uita la mine cum munceam. Am făcut şi podeţul şi nu l-am mai băgat în seamă până la urmă. Apoi a început să se mai liniştească.
Mai târziu, a făcut el o documentaţie prin care a cerut să schimbe gardul dinspre drum, fiind cam şubred şi vechi. Cu ocazia asta, fără să afecteze... că scrie clar în lege: din axul şoselei 9 m este domeniu public. Deci, el nu a intrat pe domeniul public, însă a intrat spre şosea cu 1,5 m, încât colţul gardului mi-a afectat mie calea de acces spre casă, care era de 3,5-4 m, iar acum a ajuns de 2 m şi ceva, lucru aproape imposibil de a mai merge cu maşina!
Am fost iar la primărie. Mi-au arătat documentaţia, era aprobată, în sfârşit. Am văzut că era şi o ordonanţă prezidenţială de pe vremea lui Mischie. Am sesizat şi Consiliul judeţean despre calvarul pe care îl înduram de atâţia ani. Ei, ce răspuns mi-au dat cei de la Consiliul judeţean: domne, nu avem bani acum, dar când or fi bani, o să vă avem în vedere şi vom lărgi drumul acolo, ca să puteţi intra cu maşina...
Chiar dacă se menţionează în evidenţele cadastrale că este drum public, e drum de servitute, e şi servitutea mea şi a soacră-mii. Şi pe omul ăsta, vecinul meu, nu-l afectează cu nimic. Şi am găsit înţelegere la conducerea veche a primăriei şi chiar şi de la actuala conducere, fiindcă eu le-am spus: domne, vreau să duc şi eu nişte materiale să consolidez drumul, să pot intra mai uşor în curte. „Noi nu avem cum să te ajutăm – au zis ei -, că nu avem bani. Dar, uite care e treaba. Poţi să faci cu banii dumitale, chiar dacă e drum public”.
În 2008, pe la începutul anului, am început să mă apuc de drum. Am adus pietriş, l-am balastat şi am turnat beton. Vreau să vă spun că acolo a fost o muncă titanică...”

„Domne, ce fac eu rău aici?!” 

Dar calvarul lui Gheorghe Ştiucă nu s-a oprit aici. „M-am trezit, la un moment dat, în timp ce munceam la drum, cu o armată de oameni de la primărie. Inclusiv cu primarul cel actual. „Domne, ce faceţi? Vecinul dumitale ne-a chemat că uite, asta şi asta...” „Domne, ce fac eu rău aici?! Spuneţi-mi şi mie. Cu ce-l afectează pe omul ăsta acest drum?”, mi-a sărit şi mie muştarul, urcându-mi-se sângele în cap.
În cele din urmă, au constatat că nu-l afecta cu nimic şi dimpotrivă, era necesară acea lucrare, în condiţii normale, pentru a se circula uşor pe el. Însă m-au rugat să întrerup, să vadă şi ei pe la Consiliul judeţean ce este cu acest drum şi poate vor rezolva ei într-un fel. Aşa am şi făcut.
Peste două luni însă, m-am trezit chemat la Inspecţia în Construcţii, unde aveam o reclamaţie. Le-am explicat că era foarte greu de circulat pe acolo, mai ales pe vreme de ploaie şi după, când şi cu cizme de cauciuc e foarte greu să urc coasta, lăsând maşina în şosea şi să car bagajele cu spinarea... Mi-au promis că se vor deplasa la faţa locului şi să vadă care e treaba. Au venit o doamnă şi un domn, care m-au chemat pe mine, în calitate de pârât, şi pe dumnealui, reclamantul, la faţa locului. Zice: „Domnule, aţi făcut o reclamaţie”. „Da”, răspunde el. „Ce s-a întâmplat?”, l-au întrebat. „Păi, domne, a făcut drumul!”, a continuat el pe acelaşi ton de om nemulţumit. „Cu ce te afectează acest drum? Spune-ne şi nouă. Ce vrei dumneata?” „Nu ştiu, domne! Nu vreau să-l facă! Să-l dărâme!...” La care oamenii au rămas blocaţi când au văzut atâta încăpăţânare. Şi ei, ca să soluţioneze reclamaţia, au zis că nu au decât să-mi dea o amendă. Păi, de ce, domne?!, am sărit şi eu ca ars. „Pentru că lucraţi la drum fără autorizaţie...” Domne, ce să mai zic. Amenda a fost de 1000 de lei. Bine, acum primăria ştia. Câte drumuri ca ăsta n-or mai fi în ţară şi câţi ca mine or mai fi dispuşi să facă astfel de lucrări pe banii lor...
Altceva. De la şosea până la locuinţa mea, am trei stâlpi intermediari, pentru reţeaua de alimentare cu energie electrică, ultimul stâlp terminal avea o înclinaţie de peste 30 de grade, fiind în pericol să cadă, să-mi dea peste casă sau cine ştie ce minuni se mai puteau întâmpla. Şi am zis: domne, ori îl dăm jos şi racordăm cablul direct de o consolă prinsă de casă, ori îl fixăm mai bine, dar nu va rezista din cauza terenului argilos care va fugi cu el la vale... Iar cei de la Electrica m-au înţeles. Am fixat cablurile de o consolă, iar stâlpul l-am dat jos. Fiind crăpat pe alocuri, l-am tras în vale până la şosea, punându-l pe marginea hogaşului, din dreptul casei lui, ca să nu mai fugă pământul luat de ape. Că puteau apele să ducă hogaşul până sub gardul lui, afectându-i curtea şi casa, nu numai calea mea de acces spre casă. Ştiţi ce s-a întâmplat? M-am trezit cu stâlpul spart şi frânt în două. L-au spart pur şi simplu cu barosul şi ranga, rupându-l în două. S-au mirat şi cei de la primărie şi cei de la Inspecţie. Uite, domne, asta-i mostra de ce poate fi în stare să facă cineva ... Ce să-i faci? Nu ai ce să-i faci...
Acum, ca să continui lucrările, nu mai pot. Normal, ar trebui să dispună primăria. Dar pe criza asta, de unde să aibă bani şi primăria... Şi stau aşa, deocamdată, să văd ce o mai fi. În sfârşit. Mă gândesc că poate se mai schimbă şi legile astea. Eu înţeleg. În momentul în care vrei să construieşti ceva, o casă, un şopron, trebuie să obţi avizările. Dar drumul ăsta cu care îmi mănânc amarul... Că a bătrână îi e şi frică să umble pe coasta aia... Să-mi spună şi mie cineva, să mă lămurească, de ce trebuie să fiu luat de ureche şi amendat, când vreau să fac un lucru util şi mai ales pe banii mei...”, încheie Gheorghe Ştiucă cu amărăciune.
K. Iannis

   05:20

Da o nota acestui articol

Nota:~ 5 din 1 voturi.

1 2 3 4 5