Home · Dezvaluiri · La Bâlteni, îţi cauţi dreptatea până la adânci bătrâneţe...

Ultima oră

RSS Display

La Bâlteni, îţi cauţi dreptatea până la adânci bătrâneţe...

Din ciclul „Noi vrem pământ!”

Treceam prin faţa biroului de copiat acte, de lângă Simigeria din centru, când cineva m-a strigat pe nume. Era un bărbat în vârstă, care tocmai ieşise de la biroul de copiat acte, cu un vraf de hârtii în braţe. L-am recunoscut imediat, după voce, după chip, dar şi după respectul cu care mi se adresa. De data aceasta era îngrijorat, supărat până la Dumnezeu. Mi-am dat seama că era aceeaşi poveste cu o parcelă de pământ din comuna Bâlteni despre care mai scrisesem cu ani în urmă. Poate mă număram printre puţinii care i-au acordat atenţia cuvenită, dar era strigător la cer! De aproape 20 de ani îşi căuta dreptatea pe la toate forurile superioare, trezindu-se, chiar dacă i s-a dat dreptate, că bate pasul pe loc, nefiind pus nici acum în drepturi. Povestea cu justiţia a rămas ca o poveste frumoasă, pe care nici copiii nu o mai cred, convinşi că ea nu a existat niciodată, sau dacă a existat este leită cu cea din zilele noastre, prin al cărei hăţiş te rătăceşti în căutarea dreptăţii, care în cele din urmă se dovedeşte a fi doar o Fata Morgana, după care alergi prin sălile paşilor pierduţi până la adânci bătrâneţe...
Aşa şi cu Ion Gh. Dobroiu, din satul Moi, care la cei 72 de ani şi-a propus în cele din urmă să facă „greva foamei” în faţa Prefecturii Gorj, trăgând nădejde să fie băgat în seamă de cineva. Este ca un joc ciudat, când un organ de cercetare îţi dă dreptate, după îndelungi cercetări, iar altele, cu o uşurinţă şi iresponsabilitate crase anulează totul dintr-un condei, spulberându-ţi toate speranţele şi aducându-te la disperare...
I-am promis lui Ion Gh. Dobroiu să-l vizitez la scara Prefecturii, lăsându-i timp să se instaleze şi să-şi pună la îndemână cartoanele şi actele...

„Mai departe revine obligaţia primarului de a da curs soluţionării acestei probleme”

Lui Ion Dobroiu îi tremurau şi degetele dar şi glasul, văzându-se în această situaţie: „Protestez în faţa Prefecturii pentru un drept de proprietate asupra unui loc zis „Bunarul Dobroilor”, pe care l-am revendicat printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă în ziua de 18 octombrie 2005, la care primarul Vasile Vlăduleanu nu a vrut să mă pună în posesie nici până în ziua de azi. Plecând cu o adresă mincinoasă a primarului, cu o schiţă de parcelare a mănăstirii Tismana, pe care am prezentat-o şi la instanţă, care nu are caracter juridic, anulând acest drept de proprietate, acum totuşi am rezolvat treaba şi am pe instanţă o hotărâre irevocabilă cu cercetare la faţa locului. Titlul de proprietate semnat de fostul prefect Toni Mihail Greblă la acea vreme a fost anulat. Deci, nu mai este valabil. Trebuie să mi se elibereze un nou titlu de proprietate din jumătatea fântânii către Est, conform expertizei făcute de Marian Gavril în acest dosar. Dosar în care, mai departe, obligaţia revine primarului comunei Bâlteni de a da curs mai departe, în vederea soluţionării acestei probleme.
Am făcut demersuri pentru a fi repus în drepturi, însă întâmpin greutăţi din cauza primarului Vasile Vlăduleanu, care îşi menţine nişte acte: actul din anul 1930 şi actul din 1914, cât şi schiţa de parcelare a Mănăstirii Tismana, care se află la dosar.
Acest primar nu vrea, am fost alaltăieri (marţi, 22 septembrie a.c. – n.n.) la primar. Am fost la Inspectoratul de Poliţie al judeţului Gorj. Şi s-a implicat domnul colonel Savu, cu cercetarea la faţa locului. Am aici, la Prefectură, cerere să se meargă la faţa locului, să se întocmească un proces-verbal cu cele constatate la „Bunarul Dobroilor”, asta este dorinţa mea!
Că actele astea nu sunt... nu bat cu vecinătăţile redate în actul din 1924. Deci nu corespund realităţii.
De aceea, rog toate instanţele de la Tribunalul Gorj să ia în considerare acest recurs pe care l-am făcut eu – extraordinar şi cu cercetare la faţa locului, şi am şi plătit ca să se deplaseze la faţa locului! – cer organelor de cercetare penală să se implice cu simţ de răspundere şi să-i demaşte pe aceşti mincinoşi care refuză să mă pună în drepturi: Vasile Vlăduleanu, Elena Goşa, Nicolae Ciurea şi Florina Măceşanu, care nu au respectat Legea Fondului Funciar. Să se meargă la faţa locului şi să fie pedepsiţi conform legilor în vigoare, căci ei au ajuns în decursul anilor să-şi contrasemneze singuri semnăturile puse pe tot felul de acte”.

„Eu nu sunt Dumnezeu, ca să trec peste hotărârile instanţei!”

Contactat de mass-media, primarul Vasile Vlăduleanu nu are decât o singură explicaţie, arătând că lucrurile nu stau chiar aşa: „Ion Dobroiu protestează de doi ani de zile prin faţa Prefecturii, pe la instanţele de judecată. Ce să se pună în aplicare? Că el s-a judecat cu Popescu Ion, din acelaşi sat. A obţinut Popescu Ion o hotărâre prin care să-i întocmesc actele de proprietate pe terenul pe care s-a judecat cu Dobroiu. Dobroiu a pierdut tot ce putea să piardă! Mai mult decât atât, i-a plătit cheltuielile de judecată lui Popescu Ion, cel cu care s-a judecat, în sumă de 40 de milioane de lei.
Eu – primarul comunei Bâlteni, nu sunt Dumnezeu, ca să trec peste hotărârile instanţei!”

Prefectul Ion Florescu l-a convins pe grevist să înceteze protestul

Ion Dobroiu a fost primit în cele din urmă de prefectul Ion Florescu, care i-a promis, cercetând actele, să facă demersuri în vederea vercetării şi să vadă care este realitatea; convingându-l astfel să înceteze protestul său prin „greva foamei” şi să meargă acasă, urmând să i se comunice răspunsul.
Dar nu cumva acest ciclu al cercetărilor se repetă periodic, odată cu schimbarea primarilor sau a prefecţilor, când cei interesaţi iniţiază noi acţiuni judecătoreşti trecând cu aceeaşi cauză prin atâtea şi atâtea instanţe? Câte comisii s-au deplasat la faţa locului? Care au fost concluziile acestora? Au ajuns până şi deciziile instanţelor de judecată să fie date în contradictoriu, bătându-se cap în cap. Ce să mai înţelegem din aceasta? Cine trage sforile? Ce interese sunt la mijloc?

Hotărârea Comisiei Judeţene a fost legal întemeiată

Reţinem din adresa Instituţiei Prefectului – Judeţul Gorj, nr. 13514 din 14.04.2008, următoarele aspecte, transmise lui Ion Gh. Dobroiu: „Urmare aspectelor semnalate de dvs. în audienţele de la Instituţia Prefectului, comisia având în componenţă ca reprezentanţi împuterniciţi ai Prefectului, pe Toporâşte Mircea, Sichitiu Nicolae şi Burcheci Ştefan, în data de 07.04.2008, a efectuat verificarea, încheind în acest sens procesul verbal nr. 4430/07.04.2008. Un exemplar din acest proces verbal, pe care l-aţi semnat, v-a fost înaintat la finalizarea verificării.
Comisia a constatat că actul de vânzare-cumpărare din anul 1924, cu referire la terenul din punctul „Crov”, arată că acest teren a fost cumpărat de fraţii Dobroiu M. Gheorghe şi Dobroiu M. Vasile, precum şi delimitează terenul, precizând vecinii.
De asemenea, s-a constatat că planul de parcelare din anul 1894 nu este legalizat sau autentificat.
În baza prevederilor art.6 „Atribuţiile Comisiei Judeţene” din HG nr. 890/2007, comisia de verificare apreciază că Hotărârea Comisiei Judeţene nr. 81/1992, prin care vi s-a validat suprafaţa de 0,93 ha, suprafaţă care include şi terenul din punctul „Crov”, a fost legal întemeiată, având ca dovadă a continuităţii dreptului de proprietate fila din registrul agricol...”
Semnează: Prefect, ing. Ec. Victor Banţa.

În care se vede că punctul „Crov” a fost cumpărat de fraţii Dobroiu

Dar iată şi conţinutul procesului verbal nr. 4430/07.04.2008, încheiat de comisia Prefecturii, şi semnat şi de reprezentanţii comisiei locale, inclusiv de primarul comunei Bâlteni:
„Proces verbal / Subsemnaţii Toporişte Mircea, Sichitiu Nicolae şi Burcheci Ştefan, reprezentanţii împuterniciţi ai Prefectului, la sediul Primăriei comunei Bâlteni, împreună cu reprezentanţi ai comisiei locale, în prezenţa d.nei Sturzu Rodica, din partea Asociaţiei Anticorupţie – a Victimelor Sistemului Comunist, şi a petenţilor, am analizat următoarele cereri semnalate instituţiei Prefectului-judeţul Gorj: I. Cazul Dobroiu Gh. Ion (în prezenţa acestuia). Cererile nr. 233/15.02.1991, nr.2318/19.03.1991 şi nr.2317/19.03.1991, prin care Dobroiu Ion a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, au fost soluţionate astfel:
Comisia judeţeană a analizat documentaţia înaintată de comisia locală, împreună cu propunerea legală de validare.
Menţionăm că la data efectuării verificării dosarul pe baza căruia s-a transmis propunerea de validare nu se poate prezenta de către comisia locală.
Prin HCJ nr. 81/10.02.1992, Comisia Judeţeană a validat suprafaţa de 0,93 ha din suprafaţa totală înscrisă în registrul agricol de 1,34 ha.
În această bază s-a efectuat punerea în posesie cu nr. 237/22.09.1995 – în care este menţionat punctul „Crov” (aflat în litigiu şi care face obiectul sesizării) şi s-a eliberat adeverinţa 1335/22.09.1995, eliberându-se ulterior Titlul de proprietate nr. 1343367/22.11.2000 pentru suprafaţa de 2509 mp.
Terenul din punctul „Crov” s-a aflat pe rolul instanţei, dosar nr. 2516/2005 litigiu între Popescu Maria şi Dobroiu Gh. Ion.
La dosarul nr. 2516/2005, Primăria comunei Bâlteni a înaintat adresa nr. 2480/2005 prin care arată că punerea în posesie s-a făcut fără a se ţine seama de actele fiecărei părţi care la acea dată nu erau depuse la dispoziţia Comisiei locale, respectiv actul de vânzare-cumpărare din anul 1924 şi planul de parcelare a terenurilor.
Comisia de verificare constată că actul de vânzare-cumpărare din anul 1924 faţă de terenul din punctul „Crov” arată că a fost cumpărat de fraţii Dobroiu M. Gheorghe şi Dobroiu M. Vasile şi îl delimitează, precizând vecinii terenului.
Planul de parcelare din anul 1894 şi refăcut în anul 1946 nu este legalizat şi autentificat.
În baza prevederilor art.6 „Atribuţiile Comisiei Judeţene” din HG 890/2005, Comisia de verificare apreciază că Hotărârea Comisiei Judeţene de validare nr.81/1992, a suprafeţei de 0,93 ha, care include şi terenul din punctul „Crov” a fost legal întemeiată, anume pe baza filei din registrul agricol, ultimul înscris ca dovadă a continuităţii dreptului de proprietate a suprafeţei validate, în care este înscrisă suprafaţa totală de 1,32 ha fără menţionarea punctului „Crov”.
Astfel, adeverinţa nr.1335/1995, punerea în posesie 237/1995 şi Titlul de Proprietate nr. 134367/2000 au fost legal emise, respectiv adoptate.
În prezent, dosarul nr. 4867.5/318/2006 a fost transmis spre rejudecare către Judecătoria Târgu-Jiu.
Comisia locală arată că prin Decizia nr. 2041/19.01.2006 a fost anulat Titlul de Proprietate nr. 134367/2000 pentru suprafaţa de 2509 mp. În punctul „Crov”, decizia irevocabilă emisă de Tribunalul Gorj (anexată).
* N.A. Deocamdată ne abţinem de a spune cine are orbul găinilor şi ce jocuri se mai fac în spatele acestei mascarade, în care actul de justiţie este terfelit după bunul plac al unora şi altora, punând oamenii pe drumuri şi semnând ca... primarii!  Vom reveni.

K. Iannis

   14:01

Da o nota acestui articol

0 Nota:~ Articol nenotat