Un turc de pe Insula Ada-Kaleh se bucură de adopţia gorjenilor

Pe Mustafa Uzeir, pentru cine nu-l cunoaşte, doar numele îl trădează şi cei ce îl cunosc că este turc. În rest, este gorjean get-beget, de 50 de ani de când a fost repartizat în Budienii Gorjului ca subofiţer MI. Aici şi-a găsit şi pe aleasa inimii lui, cu care s-a căsătorit, trecând la religia creştin-ortodoxă. Şi-a încherbat gospodărie, ca tot omul gospodar, în cartierul Iezureni. De loc se trage de pe Insula Ada-Kaleh, leagănul copilăriei sale, de care îl leagă atâtea amintiri, care mai de care mai frumoase. Mai târziu a venit pe lume Embra Dorina, fiica, prinţesa şi lumina ochilor lui. Periodic, îşi vizita fraţii şi părinţii insulari, până în acel an nefast, 1968, când s-a hotărât sacrificarea insulei pentru construirea hidrocentralei de la Porţile de Fier.

Întâmplarea a făcut să-l cunosc chiar pe insulă, în vara anului 1966, când, la cei 15 ani ai mei, am însoţit un grup de excursionişti din Târgu-Jiu. Era o insulă înconjurată de vrajă şi de apele bătrânului Danubiu, unde s-au născut atâtea legende frumoase şi nemuritoare, chiar dacă acest paradis, în prezent, nu mai există, fiind înghiţit de ape. Insula Şimian nu a ajuns să fie sora geamănă a insulei Ada-Kaleh, aşa cum se promisese la acea vreme, prin amenajarea ei, astfel încât insularii să nu fie afectaţi de acea strămutare nedorită. Cei mai mulţi îşi duc zilele şi acum în cartierul Schela Cladovei, alţii pe la Constanţa sau pe unde au reuşit să se aciuieze. O parte dintre ei, au preferat să se întoarcă în patria mamă – Turcia.
Au trecut anii şi m-am împăcat cu gândul că Mustafa Uzeir e pentru mine ca o amintire vie, care mă mai leagă de acele locuri de legendă...

Povestea unei insule pierdute

Acum zece ani, Uzeir mi-a făcut o plăcută surpriză. M-a vizitat, într-o zi, acasă, punându-mi dinainte un dosar voluminos pe care era scris cu carioca un titlu: Ada-Kaleh sau Paradisul pierdut. Era vorba de o carte în manuscris. Şi uitasem de prezenţa lui acolo, lăsându-mă furat de lectură şi tulburat de acea poveste plină de taine şi chemări nebănuite. Am revăzut insula, traversând-o din nou, la pas, de la un capăt la celălalt, în chemarea tânguitoare a muzeinului, aflat în minaretul geamiei, la rugăciunea zilei. Îi cunoşteam pe insulari, rătăcind pe străduţele înguste, prin dreptul tarabelor cu dulciuri şi flori, ademenit de zâmbetele tinerelor cu dinţi strălucitori şi trupurile de abanos mlădioase, cu privirile îndrăzneţe, de vino-ncoa, îmbrăcate în costumele acelea orientale, ce-mi reaminteau de alte lumi şi alte obiceiuri.
Doamne! Erau pagini tulburătoare, presărate cu bucurii şi lacrimi, şi iar cu lacrimi şi bucurii. Citeam şi mă minunam şi mă tulburam şi iar mă înfioram şi mă cutremuram. Cuvintele lui erau ca o rugăciune spusă în şoaptă, ca un şopot molcom de ape tremurate pe prund de pietre şi stele: „Eu, Uzeir Mustafa, în etate de 71 de ani, am purces la această vârstă, rugându-l pe Allah să-mi dea puterea gândului şi a mâinii, şi lumină ochilor şi minţii, de a duce la bun sfârşit aceste însemnări de căpătâi, fără de care nu mi-aş afla liniştea de apoi...”
Rareori, în câte o seară cu lună plină, când apele domoale ale bătrânului Danubiu parcă încearcă să se oprească în acest loc, dacă ai norocul să întârzii cu barca, vei zări în adâncuri, într-o clipă anume, lucirea tremurătoare a felinarelor în ferestrele caselor pustii, aprinse anume pentru a îndruma paşii celor plecaţi dincolo de ape, să regăsească drumul demult rătăcit...

În căutarea unui editor

Este o carte captivantă, plină de mister, de poezie orientală şi mai ales de legende. Uzeir Mustafa este un înţelept care îşi alege cuvintele întocmai boabelor de grâu pentru viitoarea recoltă. Orice aş spune, sunt convins că nu aş găsi cuvintele cele mai potrivite pentru a reda adevărata valoare a acestor însemnări de căpătâi. Căci cuvintele lui parcă sunt încrustate în piatră şi în inimă: „Eu, Uzeir Mustafa, fiul lui Fenzi şi Fatma, născut la 15 iunie 1936 pe această insulă şi crescut aici, consider că este de datoria mea să las cele scrise în urmă, să se ştie cu adevărat tot ce se poate şti despre această insulă, de la începuturi şi până în zilele noastre, rugându-mă lui Allah, Atotputernicul nostru Stăpân, dimpreună cu toţi insularii ce mai supravieţuiesc, să se înfăptuiască acea minune, ca insula Ada-Kaleh să renască din nou, ca Pasărea Phoenix din propria-i cenuşă, revenind din adâncuri mai frumoasă ca oricând, încât să ne regăsim liniştea la sânul ei...”
Uzeir Mustafa a bătut pe la multe uşi, cu aceeaşi privire caldă şi vorbe blânde, în încercarea nesperată de a-şi vedea cartea tipărită. Dar cine mai investeşte în ziua de azi într-o carte, când sunt tentaţi de alte afaceri mai bănoase, decât un astfel de act de cultură? Cât să-i numeri pe degete. Poate, într-o bună zi, îi va surâde şi lui norocul, putând, mai târziu, să închidă liniştit ochii, împăcat cu gândul că a făcut tot ce a depins de el...
Sunt convins şi cred în prorocirile lui Uzeir Mustafa că, într-o bună zi, Insula Ada-Kaleh va reapare iar din adâncuri,şi viaţa insularilor îşi va relua cursul firesc. Ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic...

Ion Şoldea

   21:48

Da o nota acestui articol

Nota:~ 5 din 3 voturi.

1 2 3 4 5