Un ţăran ni se destăinuie cu sufletul

Dinu Buliga colaborează cu câteva publicaţii locale de câţiva ani buni. Întâmplarea a făcut ca drumurile noastre să se întâlnească. Am descoperit în el un univers aparte, un om atras de vraja cuvântului scris, ales mai întâi şi şlefuit şi modelat ca un aluat al sufletului şi minţii, apoi redat hârtiei întocmai cum încredinţează primăvara seminţele din straiţă, aproape adormite, ogorului afânat, cu brazda abia întoarsă, cu rânduri multe, asemeni unui ritual al poemului abia înmugurit, spus în şoaptă ca o rugăciune, a cărui cerneală are mirosul sudorii de la muncile câmpului, zvântate de întâia adiere a serii în faţa acelui tablou tulburător al apusului...
Nea Dinu a descoperit în mine prietenul care l-a primit cu braţele deschise, cu încredere, acordându-i atenţia cuvenită şi luându-l ca tovarăş de drum. I-am respectat părul alb la cei aproape şaptezeci şi cinci de ani, privirea sinceră şi vorba blândă, dar şi gestul de a-şi scoate pălăria de pe cap ori de câte ori trece pragul redacţiei, de parcă ar păşi într-un templu, oferindu-mi cu aceeaşi sfială de elev silitor producţiunile sale literare de parcă mi-ar fi oferit nişte fructe abia culese din livada sa de care îl leagă atâtea şi atâtea amintiri.
Prin cărţile sale („În final, un bob de humă”, Editura Măiastra, 2004 şi „Dreptatea şi Adevărul”, Editura Măiastra, 2007) bântuie sufletul lui, când zbuciumat, când uşor, asemeni unei păsări neliniştite. Dorinţele şi visele şi toate trăirile lui, surprinse peste zi sau peste noapte, ca nişte crâmpeie de nori în iazul de lângă pădure, sau trecătoare licăriri de licurici, captându-ne atenţia şi dezvăluind un altfel de suflet al ţăranului care, cu aceeaşi credinţă şi sfială cu care calcă în Casa Domnului, cu sufletul deschis, asemeni unei cărţi, la fel se apleacă dinaintea tainicului altar imaculat şi neprihănit al hârtiei, unde gândurile lui capătă contur, ca nişte seminţe alese în ceasul târziu al nopţii, când focul abia mai pâlpâie în vatră, şi e o linişte atât de adâncă, încât se aud carii fojgăind în grinda din tavan sau cum se aşterne peste casă liniştea siderală a nopţii, ca faldurile unei cortine trase chiar de mâna lui Dumnezeu, pe care nea Dinu Îl bănuieşte mereu prin preajmă, curios parcă să vadă şi El ce mai pune la cale acest bătrân fără de odihnă, ce şi-a făcut propriul lui altar în care spune altfel de rugăciuni...
Dinu Buliga nu pretinde a fi poet şi nici nu se face în vorbă de acest lucru, ci doar vrea să spună ceva, cu modestia care îl caracterizează, aducând vorba asupra celor trăite, convins că aceste scurte dialoguri despre tot ce îl înconjoară, spre a nu fi date uitării, merită totuşi să dăinuie peste timp ca un ecou al gândurilor nerostite, dar scrijelite pe nisipul încă umed al eternităţii, în urma trecerii sale, pe care vânturile şi valurile le vor şterge cu timpul.
Aceasta este una din dorinţele lui nea Dinu, care de acum poate fi socotită ca şi împlinită. Dacă bunul Dumnezeu îi va da sănătate, nea Dinu se va strădui să vină dinaintea noastră şi cu cea de-a treia carte, de data aceasta una de povestiri, trăite de el sau auzite de la cei apropiaţi, care şi-au deschis sufletul în clipe de răgaz, simţind nevoia să le împărtăşească cuiva.
Se întâlneşte aici acel fior tainic pe care îl simte un om simplu faţă de cuvântul scris, rostit doar în gând, dar atât de tare încât se uită în jur să vadă dacă îl aude cineva, cuvinte rostogolite de apele unui nevăzut vad, cu acel murmur tainic de izvor, desluşit de spiritul lui care încearcă să descopere noul tărâm şi adevăratul sens al vieţii aureolate de ştiinţă şi lumină.
Este curiozitatea şi dorinţa ce îl mână spre oraş, ca o punte spre civilizaţie, dorind să menţină aprinsă acea făclie din vatra străbună, a dragostei de glie şi a tot ce este mai frumos şi nobil, asemeni unui crez ce îi călăuzeşte paşii spre inima noastră. Să nu-l dăm uitării pe ţăran, acest om de omenie şi slujitor al generosului pământ.
Cartea lui de vizită este modestă, simplă, parcă avertizând cititorul cu sfială: „Viaţa mea e ca o carte/ Şi pe nimeni nu voi obliga/Să citească mai departe/Ce a scris moş Buliga”...

Ionel Miu

   10:47

Da o nota acestui articol

Nota:~ 5 din 1 voturi.

1 2 3 4 5