Sfintele mănăstiri şi biserici din judeţul Gorj
Semnal editorial
Mai rar se întâmplă să vezi câte un vârstnic ducând în mână manuscrisul vreunei viitoare cărţi, în căutarea unui sponsor generos sau a unei edituri mai cumsecade. Aşa ne-a vizitat la redacţie Constantin Morega, din Padeş, având onorabila vârstă de 81 de ani, care a reuşit să finalizeze, de cules pe calculator, în aceste zile, şi ultimele file din bine documentatul volum: Sfintele mănăstiri şi biserici din judeţul Gorj, care are peste 400 de pagini format A4 şi e bogat ilustrat cu imaginile acestor sfinte lăcaşuri, dar şi cu chipurile preoţilor şi călugărilor de-a lungul vremii, până în zilele noastre, cu ruinele rămase în urma degradării unor construcţii, cu piese de mobilier, icoane sau alte documente şi obiceiuri păstrate, adevărate mărturii ale trecutului nostru.
Absolvent al Facultăţii de Filozofie-Sociologie din Bucureşti, de profesie sociolog, în paralel cu aceasta a desfăşurat şi o bogată activitate pe tărâm literar, totul concretizându-se în mai multe cărţi: „Ineditul în cunoaşterea adevărului istoric despre Monumentul de la Padeş”, „Legende de pe plaiurile Gorjului”, „Hora satului – obicei strămoşesc”, „Zona etnografică Gorj”, „Obiceiuri, tradiţii şi credinţe din zona Gorj”, „Cântecele – izvoare folclorice din zona Gorj”, cu caracter sociologic ş.a.
Aşa cum observă şi preotul iconom Alexandru Eugen Cornoiu, în cuvântul înainte al acestei cărţi de căpătâi: „Scriind despre Biserici, Constantin Morega a încercat să definească ce este biserica. A arătat că Biserica este trupul lui Hristos, locul de propovăduire a învăţăturilor Mântuitorului. Este un locaş de închinare a credincioşilor, unde aceştia au urmat ritualul firesc al vieţii şi credinţei: s-au botezat, miruit, cununat, spovedit şi împărtăşit, fiind numită pe drept cuvânt „Casa lui Dumnezeu”. Am putea spune că acest om, din dorinţa de a scrie, s-a deplasat, ca şi Anton Pann sau ca Badea Cârţan din Ardeal, care au bătut drumuri lungi şi anevoioase pe jos, ca să culeagă de la izvoare multe materiale ce au fost prelucrate şi şlefuite cu acea migală a bijutierului, transformându-le în opere literare şi mărturii de valoare”.
Este o lectură captivantă, mai ales că pe această tainică scenă a hârtiei se perindă rând pe rând, ca o adevărată paradă a sufletelor, domnitori români, boieri cunoscuţi şi oameni de fală ai acestor ţinuturi de legendă, ale căror frumuseţi strălucesc din orice ungher al cărţii, scrisă cu suflet şi trudă, cu dăruire dar şi credinţă în Dumnezeu - cel care a orânduit totul în acest univers tainic şi atât de tulburător.Valoarea cărţii reiese chiar din confesiunea autorului, un neobosit cărturar, care reânvie trecutul unor astfel de locuri, cu oameni şi fapte, cu credinţă în bunul Dumnezeu: „Scrierea acestei cărţi are la bază încrederea pe care am avut-o şi o păstrez pentru credinţa ortodoxă.
În zbuciumata istorie a poporului nostru ni se relevă că, încă din primul mileniu, peste 12 neamuri au migrat şi în aşezările gorjeneşti. Unele din aceste popoare, pe unde au trecut, au ars şi pârjolit satele şi locaşurile sfinte, altele au ucis populaţia. De la unele popoare barbare ne-au rămas numai urmele copitelor cailor. Alte popoare s-au înfrăţit cu strămoşii noştri, fiind asimilaţi în masa autohtonă. Dar toate aceste popoare nu au putut înfrânge credinţa noastră strămoşească în Dumnezeu şi Iisus Hristos, nu au putut schimba limba noastră, de origine daco-romană. Aşa cum ne spune proverbul: „Apa trece, pietrele rămân!”
La scrierea acestei cărţi, în afară de dorinţa mea, poate că m-a inspirat şi Dumnezeu...”
Ion ŞOLDEA
16:30
