Home · Cultura · Sfintele mânăstiri şi biserici din judeţul Gorj (42)

Ultima oră

RSS Display

Sfintele mânăstiri şi biserici din judeţul Gorj (42)

Recent, a văzut lumina tiparului cartea „Sfintele mânăstiri şi biserici din judeţul Gorj”, scrisă de neobositul cărturar Constantin Morega. Domnia-sa este fiul unor săteni credincioşi ortodocşi din satul Padeş. Această localitate are rădăcini adânci în istoria poporului nostru, pentru că aici, la 23 ianuarie 1821, Tudor Vladimirescu a dat vestita Proclamaţie, plecând cu pandurii săi şi alţi oşteni neînfricaţi la luptă pentru dreptate şi slobozenie.
Cine răsfoieşte această carte va afla în ea o amplă descriere cu privire la cele zece mânăstiri de pe cuprinsul judeţului Gorj, rolul şi semnificaţia bisericii în credinţa ortodoxă. S-a cuprins în analiză un mare număr de biserici ortodoxe din unele aşezări gorjene ca: municipiul Târgu-Jiu, municipiul Motru, de pe Valea Motrului, din comunele Peştişani, Runcu, de pe Valea Jiului, din comuna Crasna, de pe Valea Amaradiei, din comuna Drăgoteşti, comuna Aninoasa ş.a.
Fiecare capitol al acestei cărţi are un rol şi o semnificaţie deosebită pentru cultura religioasă a cititorului, despre lăcaşurile sfinte din aşezările Gorjului – atât cele mânăstireşti, cât şi cele bisericeşti.
Aici, cititorul poate descoperi o serie de prevederi duhovniceşti ca: Sfintele Taine, o serie de consemnări privind toate atribuţiunile preoţilor ca slujitori ai altarului, o serie de subiecte cu caracter religios, ca despre păcat, viaţa şi moartea „creştină”, de ce trebuie să ne pocăim, „prevederi” ale calendarului ortodox ş.a.
În mod deosebit, această carte atrage atenţia cititorului prin unele subiecte cu privire la viaţa pe pământ a Mântuitorului Iisus Hristos şi patimile acestuia pe „Drumul Crucii”, textul osândirii lui Iisus la moarte, procesul lui Iisus Hristos, înmormântarea lui Iisus ş.a. De asemenea, Învierea lui Iisus, este oglindită prin Prohodul Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Autorul se referă în cercetarea sa la arhitectura şi pictura acestor lăcaşuri sfinte, la ctitorii acestor edificii, când s-au început şi când s-au terminat, denumirea hramului lor etc. Domnia-sa pune accent pe credinţă, aşa cum reiese şi din textele ultimei coperţi: „Unde-i credinţă/ Acolo este iubire,/ Unde-i iubire/ Acolo e pace,/ Unde e pace/ Acolo e binecuvântare,/ Unde-i binecuvântare/ Acolo-i Dumnezeu,/ Unde-i Dumnezeu/ Lipsă nu este...” Este ca un îndemn ce înaripează mintea şi gândul oamenilor în credinţa în Dumnezeu, orientându-le şi luminându-le calea spre fericire şi mântuire.
Rose Tall

   02:58

Da o nota acestui articol

5 Nota:~ 5 din 1 voturi.