Prin anii răvăşiţi de vremuri

Nicolae Ionici este un târgujian sadea, născut în acest oraş de pe Jiu acum 80 de ani, pe o uliţă denumită mai târziu stradă, care se chema Obreja II, paralelă cu Obreja I, ambele locuite – aşa cum îşi deapănă chiar el amintirile -, în bună parte şi de ţigani, uliţe ce dădeau năvală, ca şi strada Sfântul Nicolae, în Strada Mare, care s-a numit de-a lungul deceniilor Transilvania, General Dragalina, 1 Mai, Bulevardul Ecaterina Teodoroiu, azi.

Prin anii răvăşiţi de vremuri, nea Nicu îşi reaminteşte de acei ani când în parcul în care se află acum Coloana Infinitului, fiind teren viran, se organiza bâlciul de toamnă de Vinerea Mare, unde venea tot omul să cumpere ceva, ori să vândă sau numai să caşte gura la toate lucrurile expuse aici, la scamatoriile şi scălâmbăielile artiştilor ambulanţi, ori cumpărând niscai dulciuri sau băuturi răcoritoare. (Rose Tall) - Vreau să evoc faptul că mi-a rămas profund întipărit în minte bâlciul de toamnă care avea loc în ziua de 14 octombrie – de Vinerea Mare.

Acest bâlci se organiza în zona Coloanei Infinitului, până spre intrarea în Drăgoieni, şi pe o parte şi pe alta. Aici veneau negustori din judeţele învecinate, cu îmbrăcăminte mai ales de iarnă, meşteri cu butoaie, putini, putineie, confecţioneri de trăsuri, şarete, cabriolete, meseriaşi cu scaune, mese, scăunele, banchete, cofe etc. În mod deosebit, îmi stârneau interesul corturile în care era încălţămintea de iarnă. De asemeni, cea mai mare plăcere era spectacolul marionetelor cu celebrii „Vasilică şi Marioara”. Aici, în bâlciul de Vinerea Mare, am văzut prima dată motocicliştii evoluând la „Zidul morţii” şi m-am dat în tiribombă.

Ei bine, organizarea şi deschiderea bâlciului, precum şi alte comunicări ale primăriei către locuitorii oraşului se făceau cu toba. Nea Vasile (Buzatu) venea în toate colţurile mahalalelor, după ce trecea prin centrul oraşului, bătea toba preţ de două, trei minute şi, după ce lumea se aduna, scotea tacticos pălăria, din pălărie scotea un bilet pe care chipurile îl citea, comunicând oamenilor ordinele primăriei, data deschiderii târgului.

De altfel, pe bilet nu era scris nimic. Vasile Buzatu avea o memorie extraordinară, învăţa pe de rost ce trebuia comunicat oamenilor şi tot ce spunea era cursiv, fără poticneli sau greşeli. Nu ştia carte. Oamenii, locuitorii oraşului, înregistrau ce auzeau la tobă şi transmiteau la rândul lor altora şi aşa, din om în om, se făceau cunoscute obligaţiile şi datoriile lor la solicitările primăriei. Toate aceste lucruri se întâmplau acum 73 de ani.

Nicolae IONICI

   21:37

Da o nota acestui articol

Nota:~ 5 din 2 voturi.

1 2 3 4 5