Preţul sării – rondelurile morale

Aşa cum îl apreciază şi poetul Ion Popescu-Brădiceni, George Dumitru este un poet mai special: „A cunoscut, pe rând, transformarea făpturii şi transfigurarea spirituală. Cuvântul, pentru el, este acea fărâmă de bob de sare, infim canalizator cu uriaşe puteri de transmutare şi – îl citează pe N. Steinhart, din Jurnalul fericirii – cu . George Dumitru este un poet artist, impersonal, care vrea să uimească, să farmece; să uimească printr-o estetică a urâtului şi a cangrenei sociale; să farmece printr-o poetică mallarmeană; o poetică în care cuvintele se aprind unele de la altele, ca o flacără deasupra unor comori ascunse, menită să mistuie orice formă de imoralitate”. Poetul este conştient de faptul că orice zi de mâine începe de azi, reîntorcându-se mereu într-un ieri, mitic, imperfect, dar real. Impulsul de creaţie al vremii, în cetatea de scaun a lui Constantin Brâncuşi – stabilirea reşedinţei familiei sale în Târgul de pe Jiul de Sus, socotind-o a fi împlinirea unui destin hotărât cândva -, i-au (i)luminat sufletul şi mintea, reaşezându-i fapta sub semnul întoarcerii în „Identitatea prima, pură, nevinovată”.

„Boala care ne macină este înălţarea de sine, „ştiinţa” fabricării de surogate şi înlocuitori. Redescoperirea democraţiei ateniene, a cetăţii, se produce târziu şi în condiţii de nesiguranţă. Volănaşele şi panglicile cu care o „gătim” o fac inaplicabilă şi foarte costisitoare.

Profesia de scriitor ne este o alegere şi cu atât mai puţin o... întâmplare. Indiferent de realitatea socială, politică, geografică şi istorică, chemarea scriitorului „la viaţă”, literară fireşte, reprezintă împlinirea unui miracol, cu răsfrângeri şi subiectivităţi omeneşti.
Moara universalistă, deci şi europeană, impune o apropiere a culturilor prin diversitate, o „frăţie” a civilizaţiilor, cu diferenţele lor, a specificului naţional.
O uniformizare sau şi mai rău o „globalizare” a identităţilor culturale într-un model unic ar anula impulsul firesc, naţional al fiinţelor la comunicare, căci „mediocraţia este totalitară prin definiţie”.

Din această europenitate facem parte, cu ceea ce istoria noastră consemnează a fi: Ţara de la Dunăre la mare, aşezată în hotarele ridicate de la începutul vremilor.
Europenismul cu imensa lui încărcătură filozofică „străbătut de-avânt” nu poate stinge focul vetrei şi steaua colindătorului”, mărturiseşte poetul, în timp ce parcurge fireşte calendarul divin, trans-modernitatea cuvântului în comuniune cu „strămoşii şi epocile istorice” sub semnul înălţător al credinţei, iubirii şi sacrificiului de sine.
Judecăţile poetului şi părerile sale sunt fireşti şi subiective, dar, aşa cum recunoaşte cu aceeaşi sinceritate dezarmantă, se şi întreabă:
„Ce nu este subiectiv într-o viaţă de om?
Căci anii îţi sunt daţi nu doar să-i numeri;
Ci să-mplineşti prin ani al tău destin,
Tu, omule, eşti talpă de creştin
Cât cerul are-un reazim pe-ai tăi umeri...”
T. Diţescu

   05:47

Da o nota acestui articol

Nota:~ 5 din 1 voturi.

1 2 3 4 5