Poarta sau În căutarea infinitei poveşti

Actorul George Drăghescu este omul surprizelor. În noua şi îndrăzneaţa sa iniţiativă de a realiza această carte de suflet, scrisă cu pana sufletului, sub titlul „Poarta” – Editura Măiastra, Târgu-Jiu, 2008, joacă rolul poetului în căutarea infinitei poveşti. Chiar într-un astfel de moment, intrat parcă în transă, are senzaţia că la „icoana/ de lângă pat -/ visele mele/ se roagă mai mult decât mine!” Ce vis zadarnic! În el nu-şi găseşte nici măcar umbra sa. În sala goală a oceanului, unde o lacrimă purifică scena, actorul, cu mâinile căuş, împarte oceanul spectatorilor care nu au prins bilete în Paradis şi şi-au lăsat doar amintirile la garderobă. Poetul din el a descoperit în cele din urmă marele adevăr: „Artiştii/ trăiesc/ cu vulturii/ deasupra veşniciei”. În clopoţeii ghioceilor foşnesc anotimpurile. Ciorile peste oraş, ca o escadrilă de război, urmărite cu regret de ochii lui Bacovia, din dosul unui geam şters de vreme. Sperietoarea e în al nouălea cer. Cineva i-a cusut un bumb aurit la surtucul cel vechi.
La un moment dat, poetul e nedumerit de descoperirea făcută: „Printre frunze/ păsările citesc/ poezii sau poveşti?” Pe o creangă, ceva mai încolo, o cioară aşteaptă un înger, să se spovedească. Un fluture îl urmăreşte pe poet prin poveste până îi pierde urma, îngrijorat de acel nor de pe cer, ce se dovedeşte în cele din urmă a fi doar umbra unui fir de iarbă.
O privighetoare plictisită şi-a abandonat cântecul într-un cuib de cuc.

Pe un colţ al scenei, Marele Critic Gheorghe Grigurcu îşi instruieşte un gând care să-i ducă poetului recunoaşterea sa de Mare Cavaler al Timidităţii şi Nobleţei: „George Drăghescu trăieşte poezia sa, trăind, precum orice poet autentic, în locul nostru. Tăietura aforistică a versului său e un semn de timiditate care-l poate bucura pe cunoscător, dar şi unul de nobleţe”...

Apoi, mai departe, se aude, în tropotul unui melc şi în zornăitul armurii din frunze ruginii, strigătul lui de poet sau actor răzvrătit, veşnic nemulţumit: „Doamne/ câte porţi/ trebuie să deschid/ până la infinita poveste?”
Chiar în dreptul Porţii îl întâmpină Marele Senior Paul Aretzu, care îi înmânează Ordinul de Puritate, cu următoarea apreciere a Înaltei Curţi a Cetăţii: „George Drăghescu face serviciul de puritate al unei vestale în slujba perpetuării poeziei”.
Poftiţi! Poarta este deschisă. Cetatea îşi sărbătoreşte alesul.

Rose Tall

   23:54

Da o nota acestui articol

Nota:~ Articol nenotat

1 2 3 4 5