O carte despre Ioana Andreescu

Omul este ca şi pasărea. Îşi face cuibul acolo unde se simte mai bine. Despre Ioana Andreescu se cunosc foarte puţine lucruri. Mai ales de când s-a stabilit în Franţa. Până şi proza ei sau studiile de antropologie, cu remarcabile ecouri în Franţa, sunt mai puţin cunoscute în România. La Paris a tipărit două romane: Soleil aride (Grasset, 1972) şi Discours sentimental (La Table Ronde, 1984), şi două cărţi de antropologie socială şi istorică, în colaborare cu Mihaela Bacou. A colaborat cu multe studii la publicaţii periodice de renume, de asemenea, a colaborat la Enciclopedia religiilor (vol. 9), coordonată de Mircea Eliade. În relaţiile sale cu mari personalităţi ale vremii s-a bucurat de prietenia lui Eugene Ionescu, a lui Emil Cioran şi a lui Mircea Eliade. Eliade chiar a apreciat-o ca „etnolog de formaţie şi scriitor de talent”. Paul H. Stahl, cu care şi-a dat doctoratul în anul 1980, i-a remarcat „calităţile reale de cercetător, cu atât mai preţioase cu cât se exercită într-o regiune relativ cunoscută de cercetătorii francezi, aceea a ţărilor din Europa de sud-est sub regim socialist”.

Ioana Andreescu s-a născut la 24 ianuarie 1934, în comuna Stoina, dintr-o familie de ţărani, Ion şi Maria Andreescu, cu şase fete şi trei băieţi, dintre care doar Ioana şi o soră au făcut studii superioare, sora ei ajungând profesoară de istorie.
Singura sa carte apărută în limba română a fost Soare sec (Editura pentru Literatură, 1968), iar Marin Sorescu intenţionase, din respect pentru opera ei, dar şi din solidaritate oltenească, să-i traducă în româneşte întreaga operă, însă ministeriatul său a fost scurt (25.11.1993-5.05.1995), neputând să-şi mai ducă până la capăt aceste proiecte.
În anul 1972, Ioana Andreescu a hotărât să rămână în Franţa, lăsând în urma sa o bogată activitate de redactor la Editura pentru Literatură, unde a fost angajată în anul 1958, în vremea directoratului lui Petru Dumitriu, şi din decembrie 1969 la Editura Eminescu. La cei 38 de ani, îşi începea, astfel, la Paris, o viaţă nouă, urmându-şi soţul, compozitorul şi muzicologul Costin Miereanu.

Desele sale drumuri în ţară, pe vremea regimului de tristă amintire, au trezit suspiciunile unora şi altora. Acest lucru era un fapt mai general, pe care îl constata şi Monica Lovinescu în jurnalul său, la data de 5 ianuarie 1993: „Fiecare, în România şi în străinătate, vede în celălalt un agent camuflat. Intoxicaţie imensă”. Spunându-i lui Emil Cioran că este suspectată de colaborare cu Securitatea din ţară, acesta, în stilul său caracteristic, a învăţat-o să le declare: „Spuneţi-le că vă culcaţi cu Ceauşescu şi le veţi închide pliscul...”
 (Ioana Andreescu, eseu despre proza şi studiile sale de antropologie, volum semnat de Iordan Datcu, Editura Grai şi suflet – Cultura naţională, Bucureşti, 2009).

Ion Şoldea

   23:51

Da o nota acestui articol

Nota:~ 5 din 4 voturi.

1 2 3 4 5