Am realizat atunci că scrisoarea şi caietul au fost puse la dospit într-un sertar, fiind date uitării. După socotelile mele, Constantin D. Lăudat, căci aşa se numeşte spaniolul nostru din Gorj, ar trebui să aibă 87 de ani, dacă s-a născut, într-adevăr, în zodia Norocului.

Încercăm să-i îndeplinim această dorinţă, dar nu suntem siguri, dacă îi vom trimite ziarul, că mai locuieşte la această adresă... (Rose Tall)

 

Constantin Lăudat

07200 Felanitx Apt.74

Insula Mallorca-Spania

 

 

 

 

 

O poveste de altădată

 

Era o duminică obişnuită, ca toate duminicile, pe care oamenii o sărbătoreau ca întotdeauna, cu mersul la biserică, unde se închinau mulţumind Domnului că le ajuta în viaţă. Acasă aştepta masa încărcată cu bunătăţurile de sărbătoare. După ce am mâncat de amiază, am mai stat la masa pusă în tindă şi povesteam din trecutul nostru. Cele mai frumoase poveşti erau acelea trăite în anii copilăriei. Pe drumul din faţa porţii tocmai trecea un jandarm şi ne-a dat bună ziua. Îl cunoştea bine pe tata. Când l-am zărit, mi-am adus aminte de o năzbâtie de-a mea, pe când aveam doar opt ani...

Nu ştiu dacă vă mai aduceţi aminte de ziua aceea când m-a pus al din baltă de am furat biciuşca lui nenea Din, când venise cu sania trasă de căluţul lui care poposea mereu în dreptul porţii noastre. Nenea Din intrase pe la noi, că era tare frig afară, fiind o iarnă aspră şi grea. Eu venisem cu săniuţa mea de la derdeluş şi am zărit biciuşca agăţată pe capra saniei. M-am uitat şi în stânga şi în dreapta, să văd dacă mă vede cineva. Nu era nimeni pe drum. Am luat repede biciuşca şi am mers în spatele casei, unde am ascuns-o după o perdea.

Când a plecat nenea Din, a observat că dispăruse biciuşca de pe capră. „Mă Dumitre, dar cine putea să-mi fure biciuşca din sanie?” „Dar de unde să ştiu eu cine a fost?” Eu stam pitulat după perdea şi tremuram de frig şi de frică. Aşteptam să plece nenea Din, ca să intru şi eu în casă, să-mi încălzesc mâinile şi picioarele la focul de pe vatră.

Ziua următoare m-a trimis tata să adăp boii la cişmea. Eu, ţanţoş cum eram, am luat biciuşca şi am mânat boii spre cişmea. Când am venit înapoi cu ei şi i-am băgat în grajd, a ieşit tata afară din casă şi m-a întrebat surprins: „De unde ai biciuşca aia frumoasă?” „Am găsit-o acolo, la poartă, în zăpadă...” „Sau poate ai găsit-o în sania lui Din aseară? Dă-mi-o s-o văd şi eu mai de aproape...” Când i-am întins-o, m-a apucat de mână şi mi-a dat una cu codiriştea pe spinare de m-au trecut fiorii. Nici nu m-a durut, că eram îmbrăcat cu baibaracul de dimie gros, care-mi ajungea până la glezne. A ieşit şi mama din casă şi a văzut biciuşca. „Măi bărbate, lasă-mi-l mie, că eu ştiu cum să scot adevărul... Hai, dezbracă baibaracul, că aşa nu simţi nuiaua...” „Mamă, iartă-mă, că-ţi spun ce-am făcut...” „Bine, unde ai găsit biciuşca?” „Era atârnată pe capra saniei şi se clătina aşa în vânt... Parcă ar fi vrut să o iau cu mine. M-am gândit că în loc s-o ia altul mai bine o iau eu...” „Nu ai luat-o, ai furat-o şi asta-i o faptă foarte rea. Ascultă-mă, hoţule, sau îi duci biciuşca înapoi lui Din, ori te dau pe mâna jandarmului, care o să te lege cu mâinile la spate şi te va pune să strigi pe drum, până la postul jandarmilor: Cine face ca mine, ca mine să păţească! Vrei?” „Nuuu!... Mai bine mă duc să-i dau biciuşca şi-i spun că am găsit-o prin zăpadă...” „De minţit mai şi minţi, dar e mai bine decât furatul. Hai, întinde-o şi să vii imediat înapoi acasă...”

Nenea Din s-a bucurat când a văzut biciuşca. Lui îi plăceau copiii sinceri şi zburdalnici. Mi-a dat şi o pungă cu bomboane, drept răsplată. Dacă ar fi ştiut el adevărul... De atunci înainte, când vedeam sau întâlneam un jandarm, mi se zbârlea părul în cap de frică. De fiecare dată îmi reaminteam de biciuşca lui nenea Din...