Home · Cultura · Marele exterminator

Ultima oră

RSS Display

Marele exterminator

Cartea de faţă – „Marele exterminator şi Marele Sinod Ortodox, semnată de pr. Virgil Gheorghiu, Editura Agaton, Colecţia „Dosarele Omega”, Făgăraş, 2008, a apărut în anul 1979 la Paris, în timp ce în România încă se mai desfăşura apogeul epocii comuniste, scoţând în relief atitudinea pe care „poetul lui Hristos” o ia împotriva stării de fapt din ţara sa natală, dar şi ca o mărturie de dragoste şi credinţă pentru români. Asta a fost dorinţa autorului, de a rămâne în continuare un român liber, împlinindu-şi astfel arta poetică, refuzând întoarcerea în ţară, aşa cum îi mărturisise şi ambasadorului Mitilineu, de la acea vreme.
Tema romanului este tema Omului şi a Timpului, care îl obsedează pe scriitor, reuşind să redea dezumanizarea omului până la acea formă maximă de sinceritate şi oroare: cea de criminal, un impostor metafizic care, deturnând semantic eshatologia creştină, pune în locul Raiului celest raiul colhozist al sovietelor.
Virgil Gheorghiu, chiar dacă a fost departe de ţară, a rămas totuşi aproape de ea, cu sufletul şi pana, aproape de poporul său exilat în suferinţă şi lipsit de libertate în acest mare ghetou cu nume de republică socialistă, demascând atât de înverşunat comunismul ca sistem criminal, care dispreţuieşte până la nimicire valoarea persoanei umane: „Într-un stat comunist, individul este nul, nu are nicio valoare. Marxism-leninismul nu recunoaşte decât forţa maselor. Stalin a descoperit însă că, aşa cum atomul, deşi este cea mai mică parte din univers, produce energia cea mai mare – energia atomică, tot aşa şi individul, deşi este neînsemnat, este sursa celei mai mari energii sociale”.
Aşa cum mărturiseşte pr. Virgil Gheorghiu, pentru a folosi energia atomului s-au construit uzine speciale, foarte costisitoare, iar pentru a folosi energia atomului social, a individului, Stalin (care este absolvent al seminarului teologic!) a descoperit uzine care existau deja: bisericile: „Stalin i-a dat ordin patriarhului Rusiei să vină cu a bisericii ortodoxe şi să se alăture armatei roşii în marele efort al războiului. Aportul militar al bisericii a fost atât de mare încât Stalin l-a egalat bombei atomice...
România foloseşte deja noua energie. Preoţii sunt plătiţi din banii partidului comunist capitalizat. Totul se derulează ca înainte, cu o singură schimbare, pe care nimeni nu o distinge la prima vedere. O schimbare de direcţie: raiul nu mai e în cer, ci pe pământ, raiul colectiv, raiul social...”

Rose Tall

   10:54

Da o nota acestui articol

0 Nota:~ Articol nenotat