Marea prigoană a culturii

De la facerea lumii, cultura şi profesionalismul au fost virtuţi invidiate de diletanţi şi nonconformişti. Aceştia au împiedicat progresul societăţilor atât democratice cât şi cu o guvernare de tip totalitar, în detrimentul moralei civice promovate de constituţii. Grav este că marea prigoană a culturii şi a intimităţii civice vine chiar din interiorul sistemului care vehiculează ideea de moralitate şi cultură. Iată de pildă ce spunea F.M. Dostoievski în epoca modernistă:
„Catolicismul roman e mai rău decât ateismul însuşi (...) Ateismul nu face decât să predice zeroul, dar catolicismul merge şi mai departe: predică un Hristos denaturat, pe care tot el l-a ponegrit şi profanat, un Hristos contrar celui adevărat! Catolicismul îl predică pe Antihrist, vă asigur de asta!” (F.M. Dostoievski, Idiotul, Editura Polirom, Iaşi, 1998, p.543.)
Şi vă întrebaţi de ce statul este neputincios în stagnarea acestui demers diabolic când Biserica Catolică predică pe Antihrist şi se face vinovată de toată această aviditate de putere politică şi masacre inutile.
Responsabilitatea smintelii provocate celor convertiţi se datorează înainte de toate clericilor cu o astfel de atitudine căci „oamenii s-au dedat prea mult grijilor vieţii şi sunt asemenea păsărilor sătule, care în zadar mai au aripi, căci se târăsc pe pământ laolaltă cu dobitoacele” (CORNEL CONSTANTIN CIOMÂZGĂ, LUCRAREA, Ed. Ziua, Bucureşti 2004, p. 18).
Chiar dacă „nu există nici o societate în care regulile să fie automatizat respectate” (GEORGES BALANDIER, ANTROPOLOGIE POLITICĂ, ED. „Amarcord” ORADEA 1998, p. 111), totuşi un minim de morală trebuie să fie, pentru a asigura nu numai progresul economic ci şi unul civilizator.

Deasemeni, „au fost epoci în dezvoltarea sufletului românesc în care gânduri mari nu s-au putut răspândi pentru că nu s-a găsit nimeni să cheltuiască pentru tipar şi în care, pentru aceeaşi osândă de a rămânea în manuscris şi până astăzi, lecţii folositoare de bună limbă românească nu s-au putut îndrepta către cei cari, prinşi de falsele mode, greşeau în alcătuirea formei” (NICOLAE IORGA, SFATURI PE ÎNTUNERIC, Ed Militară, BUC 1977, p.84), ceea ce putem observa şi astăzi. Se mai poate ridica pentru noi românii un conducător precum Ţepeş sau Ştefan cel Mare care îmbinau convenabil cultura cu politica? Petre Ţuţea descria vulgar dar realist că:
„(Vlad Tepeş) are meritul de a fi pus pe tronul Moldovei pe cel mai mare voievod român, pe Ştefan cel Mare. Cu armele! Are meritul că l-a şi bătut. Şi are mai ales meritul că a coborât morala absolută prin ţepele puse în cur la nivel absolut. Dormeai cu punga de aur la cap şi ţi-era frică să n-o furi tu de la tine. Ăsta-i voivod absolut, Vlad Tepeş. Păi fără asta istoria românilor e o pajişte cu miei!” (PETRE ŢUŢEA, CUGETĂRI MEMORABILE, p. 26).
O prefigurare a răpirii libertăţii şi intimităţii umane într-o manieră apocaliptică, a făcut-o chiar F.M.DOSTOIEVSKI:
„Din momentul în care întreaga omenire va părăsi credinţa în Dumnezeire (şi cred că această perioadă va veni şi ea o dată şi o dată, aidoma erelor geologice), concepţia despre lume, care mai stă încă în picioare azi, se va prăbuşi de la sine, fără să fie nevoie să ne întoarcem la antropofagie, şi tot aşa şi noţiunile etice actuale vor dispărea la rândul lor şi va începe o epocă nouă. Oamenii se vor strădui cu puteri unite să smulgă vieţii tot ceea ce le poate ea oferi, luptând în numele fericirii şi al plăcerilor hărăzite exclusiv lumii acesteia. O mândrie titanică, divinată, va înălţa spiritual omenesc, şi pe faţa pământului va apărea omul-zeu. Atotputernic prin voinţa şi ştiinţa cu care este înarmat, el va învinge clipă de clipă natura, de astă dată însă definitiv”. (F.M.DOSTOIEVSKI, FRAŢII KARAMAZOV, vol. II, Ed. Univers 1982, p. pag. 444-445) Conchidem zicând că acel moment a sosit deja, rămâne să supravieţuim acestor animozităţi penibile dar adevărate, agresive dar înălţătoare.

Ionel Cioabă

   06:19

Da o nota acestui articol

Nota:~ Articol nenotat

1 2 3 4 5