„FICTURA” lui Costel Dobriţescu
La Galeriile de Artă Târgu-Jiu
În urmă cu aproximativ o lună de zile, Costel Dobriţescu şi-a depus dosarul pentru a intra în Uniunea Artiştilor Plastici profesionişti din România. Joi seara (25 iunie a.c.), la Galeriile Centrului de Artă al UAP, Filiala Gorj, a avut loc vernisajul expoziţiei de pictură sub genericul FICTURA, la care au participat, ca pe vremurile bune, foarte mulţi iubitori de artă şi frumos. Se vede treaba că acest domeniu al creaţiei şi mai ales al inspiraţiei încă nu a fost afectat de actuala criză financiară, a cărei amprentă ne umbreşte existenţa.Prezentăm, în cele ce urmează, câteva gânduri, aprecieri şi impresii din partea unor iubitori de artă, „martori oculari” la această întâmplare, al cărui autor – Costel Dobriţescu – mai are la activ încă multe astfel de antecedente...
Gheorghe Grigurcu, critic literar: Prietenul meu, Costel Dobriţescu, este un pictor în toată puterea cuvântului, care, într-un chip impresionant, a trecut de la un stil – aş zice, de formare, de ucenicie, dacă ne gândim la ceea ce face astăzi, o pictură realistă. Este, de fapt, treapta oricărui academist care stă la formarea tehnicii unui artist plastic. Pentru a ne prezenta astăzi o serie de pânze care atestă o nouă viziune eliberată de orice pedanterie, o tratare foarte liberă, cu tangenţe la avangardă.
În încheierea puţinelor mele cuvinte, daţi-mi voie să citesc o poezie: Între tablouri/ Pictorului Constantin Dobriţescu/ Nu ştii de unde să-ncepi unde să termini/ robotind în interiorul fiecărei culori/ ori ţi s-a părut mai uşor să descrii decât să ajungi/ până -n străfundul cafeniului sterp al violetului umed/ al ocrului acoperit de reflexe verzui/ cum de muşte lacome/ al albastrului sever cum o punte pe care/ nu trece nimeni/ al griului senzual molatic precum o blană/ şi astfel îţi diluezi clipa cu alte clipe/ părelnic identice şi totuşi/ tolănite-n oglindă ca-n luciul căprui/ al unei priviri schimbătoare ce nu e de faţă/ ci ascunsă undeva neavând nici acolo măcar/ un loc statornic şi astfel/ faci ca roşul aprig pe care/ în cele din urmă-l aşterni/ uşor resignat sastisit să pară/ că ştie ceea ce tu însuţi nu ştii// doar câte o clipă. (Gheorghe Grigurcu)
Prof. dr. Ion Mocioi, brâncuşiolog, scriitor: Artistul este, la un moment, cu totul deosebit astăzi, vine parcă din altă parte, vine de fapt ca nou absolvent al unei şcoli care este creată de Universitatea Constantin Brâncuşi din Târgu-Jiu, într-o specializare dedicată artei. Este dintre puţinii gorjeni care are atâtea tablouri puse în valoare chiar de gorjeni în capitala judeţului nostru. Are atâtea lucrări de mare valoare, încât oricând pot exista mari expoziţii naţionale cu selecţie şi din lucrările sale. Eu ţin să subliniez un fapt: el este un împătimit nativ într-ale artei plastice, şi ceea ce face e tot mai mult de mare valoare. El însuşi, prin tablourile sale, încearcă să intre în dialog cu noi toţi şi încearcă să ne spună noi definiţii ale realităţii.L-am vizitat, nu demult, şi în atelierul său din Parcul Central, care, se pare, îl va pierde prin grija Primăriei, şi am văzut că de la vechea manieră încerca să-şi depăşească stilul vechi într-unul nou. Are un stil în care el se regăseşte apărat, în trăsăturile sale, ca stil individual, modern şi antrenant pentru privitori. Mă bucură că ştie să pună în petele sale de culoare, cu care lucrează mai nou, estompând foarte mult desenul şi linia, pune o lume care îţi trezeşte şi sentimente şi întrebări, fiind aproape de filozofie, în acelaşi timp parcă te întreabă: îţi plac sau nu?...
Valer Neag, artist plastic: E o nouă viziune. Cred că dacă nu urma cursurile de specializare la Universitate, nu încerca o altă viziune. Nu avea curajul ăsta de acum. O să aibă curaj şi mai tare, după ce o să intre în Uniune! Ceea ce în Uniunea Artiştilor Plastici – Filiala Gorj a intrat! Ne-a făcut cadou această expoziţie. Acuma trebuie să fie validat şi la Bucureşti, să intre în Uniununea Artiştilor Plastici din România. Şi când îşi va desăvârşi drumul, o să ne facă noi surprize plăcute...
Constantin Dobriţescu, pictor: Noi, pictorii, suntem în concurenţă cu fotografia. După mine, fotografia imortalizează clipa, ori eu am zis că pictorul are posibilitatea să se întoarcă în trecut. Aceste pânze sunt adevărate umbre ale timpului. Sunt fragmente care ne-au marcat, care s-au înrădăcinat în memoria noastră şi, făcând un recurs la memorie, asta trebuie să facem. Să aşternem pe pânze acele momente din viaţa noastră. Pentru că pictorul se pictează pe sine. Acestea (arată tablourile din jur) sunt crâmpeie din viaţa mea, transformate de-a lungul timpului. Până la urmă sunt ficţiuni. Aceasta este şi tema lucrărilor, nu Pictură, ci Fictură. Nu este o greşeală de tipar pe afiş, aşa cum s-a crezut, care trimite la imaginaţie, plăsmuire, compunere, compoziţie. Deci, într-un cuvânt, ficţiune.
Rose TALL
16:53
Legături
- Test Viteza
- Prefectura Gorj
- Consiliul Jud. Gorj
- Primăria Târgu-Jiu
- Politia Jud. Gorj
- C.S. Pandurii Tg. Jiu
Publicitate



