Eucharistii

Cu rădăcinile ce-l leagă de satul Câmpofeni-Gorj, născut în anul 1937, prietenul şi colaboratorul nostru Dumitru Dănău, un „Taur” (10 mai) blând, este pe rând profesor de Limba şi literatura română, ofiţer de contraspionaj, până la gradul de colonel, membru al Cenaclului literar „Columna” Târgu-Jiu şi, în final, pensionar „sub acoperire”. A publicat: Comandouri antiteroriste (1980), Biografie de împrumut (1982), Spini şi flori, poeme (2003), Mitograme lirice – Migraţie în azur (2008), Poeţi de pe Jaleş, florilegiu liric (2007), Glume la Masa Tăcerii, colaborator cu Marian Dobreanu, versiune în limba germană (2008), Eucharistii, poeme (2008) şi ...Cu moarte pre moarte călcând..., memorial (2008), având în pregătire şi alte cărţi la fel de interesante.
Folosind nume de „coduri” speciale, nu pur întâmplătoare, combinate cu metafore inspirate, autorul ne iniţiază în astfel de mistere ale vieţii de zi cu zi, dezvăluindu-ne partea nevăzută a nevăzutului, învăluită în întrebări, ca un sâmbure, miezul iluziei vrându-l înţeles. Poetul îşi cenzurează zilnic liricele destrăbălări, săpând tot mai adânc după izvorul numit poezie, pe care vrea să-l sloboadă într-o zi de vineri înspre Valea Hârtiei. Doar în clipele de singurătate îşi copiază în linişte sufletul, ca o corabie căutată de gălăgioşii pescăruşi. Căci timpul nu are o gramatică perfectă, iubirea curată fiindu-i şi anafură, şi rugăciune, şi miluire. La garderobă literele îmbracă sunetele scheletice, accentuându-le împreunarea fericită. În noaptea gândului poetul caută lumina adevărată, strigându-şi cuvintele, precum apele după o ploaie fecundă, atrase la orizont de matca cerului senin. Câţiva greieri, într-o noapte de august, s-au rătăcit pe Calea Lactee, în timp ce descântau cu dragoste sfântă, ca la o nuntă dintr-un basm frumos, strugurii anului.
Până şi la fisc autorul dă din coate, ca toate să meargă pe roate: impozite, creanţe, taxe, plătite din gros (din păcate...), ţara îl ştie bine, el evadează din viaţă cam greu. De multe ori poetul se întreabă nedumerit: ce m-aş fi făcut fără cărţi? De am dorit să scriu o carte, când mi-a luat-o ea înainte şi m-a scris ea pe mine! Stat-am să iconesc scripturi, pe o vale a Jaleşului, învăluită în ceaţa transhumanţei, rătăcind ca o aripă între iarbă şi cer. Doamne, nu-ţi cer să mi Te mai arăţi, când Tu eşti pretutindeni! Stau pe malul unui gând, iar în salcă-mi înfrunzeşte un dor, timp în care încerc să aud tăcerile Cuvântului. Zace-n mine un iaz adânc, cu nuferi pe malul stâng...
Şi brusc, în timpul acestei ciudate lecturi, ne trezim furaţi de acest spectacol în aer liber, ca un joc fecund în care cititorul, fără să realizeze de la început, devine şi spectator şi actor...

POEM I

Pe unde au trecut lupii,
Eu am scris poezie.
Pe unde au trecut greierii,
Eu am scris poezie.
Pe unde au trecut îngerii,
Era scrisă poezie.
George DRĂGHESCU

Pagină  de Cultura realizată
de Ionel MIU

   04:40

Da o nota acestui articol

Nota:~ Articol nenotat

1 2 3 4 5