Culorile focului sau: Opoziţia, „Europa Liberă”, Securitatea, Revoluţia

Semnal editorial

Este o carte cum mai rar se scrie, dedicată de col. (r.) Dumitru Dănău (ofiţer de contraspionaj, absolvent al Facultăţii de Filologie – Bucureşti, traducător din germană şi spaniolă, de loc din Câmpofenii Gorjului) eroilor-martiri şi revoluţionarilor autentici ai evenimentelor din acel sângeros decembrie 1989, sub îndemnul sclipitor şi incendiar al motto-ului lui Ştefan August Doinaş: „Ca Dumnezeu, prin ubicuitate, suntem complici la tot ce-a fost ucis... Cei nenăscuţi în mândra noastră stirpe, dorm liniştiţi: ei au un alibi...”
Cutremurătoare rânduri, care incită la lectură, pentru aflarea adevărului, pe care cei în drept să o facă, nu numai că nu l-au scos la lumina zilei, dar l-au ascuns şi mai rău sub cripta cea grea a tăcerii, a mişeliei, a laşităţii, a crimelor nepedepsite, a întinării jertfelor nevinovate, a minciunii şi lichelismului celor parveniţi, trădători de neam şi ţară.
Scriitorului i-a revenit în minte întreg scenariul sângeros al acelui decembrie de neuitat, un adevărat jurnal de „război”, caietele cu însemnări şi multe alte documente, în timp ce contempla o pictură a prof. Marin Colţan, intitulată „Mortua est”, reprezentând un om-broască speriet, pe care îl mângâie pe creştet, compătimitor, un clovn, la picioarele cărora se zăreşte un craniu, iar în ceea ce-l priveşte pe Dumitru Dănău, acesta preferă să joace, în continuare, rolul acelui compătimitor bufon, spunându-i celui speriat de moarte şi de evenimente, speriatului om-broască: „N-ai teamă, frate... Orice joc are un final. Până la el, joacă-ţi rolul!”
Căci, aşa cum mărturiseşte Dumitru Dănău, în faţa acestui tablou grotesc, ca o parabolă încifrată: „Cu degete brutal de groase, „omul de după gard” (era să zic „de după gând”, acesta fiind un păpuşar, un circar, un clovn), mângâie, fie din curiozitate, fie compătimitor, un fel de avorton al cosmosului... El este cel care intermediază trecerea, pe verticala destinului, de la interogaţia clovnească la nerăspunsul personajului neantului... „Mediatorul” imagistic al unui adevăr totalitar real – ne-„accesat” de grosolana labă a interogativului comic – speriat de ineluctabilul final al oricărei existenţe, ivit, parcă, dintr-un univers batracian, îşi face mâna indicator spre ultimul adevăr al unei existenţe de carnaval (de circ)”.

Ionel Miu

   22:31

Da o nota acestui articol

Nota:~ Articol nenotat

1 2 3 4 5