Caietele COLUMNA
Ca de fiecare dată, cu fiecare apariţie, revista Caietele COLUMNA surprinde cu conţinutul său, cu fiecare semnătură, cu fiecare material, trădând universul efervescent cu care ne-a obişnuit de mai mulţi ani aşa numita Şcoală de literatură din Târgu-Jiu, aşa cum mai este cunoscut Cenaclul COLUMNA, lăsat moştenire de regretaţii: magistrul Titu Rădoi, Tudor Voinea, Athur Bădiţa, Nicolae Diaconu, Ion Tarbac ş.a., Dumnezeu să-i odihnească! – aceştia activând în alt cenaclu acolo sus, în Împărăţia Cerurilor.
Sunt 13 ani de apariţie, care a ajuns la numărul 58/2, 2009, publicaţie editată de Fundaţia Columna Târgu-Jiu, în colaborare cu Centrul de Cultură şi Artă „Constantin Brâncuşi” Târgu-Jiu; o revistă trimestrială de literatură şi artă ca toate revistele, cu care inimosul colectiv de redacţie ne-a obişnuit să ne delectăm cu creaţiile colegilor noştri de cenaclu, parte dintre ei membri ai Uniunii Scriitorilor din România, iar cei mai mulţi autori de cărţi cunoscuţi şi apreciaţi atât pe plan local, cât şi naţional.
Reţinem din sumarul revistei: Lumea fără Nonu (Lazăr Popescu), Opinii introductive (Ion Trancău), Castelul (Aurel Antonie), Fişele unui memorialist (Gheorghe Grigurcu), Tudor Arghezi şi vocaţia prieteniei (Eugen Velican), România picare(a)scă (Paula Romanescu), Poeme (Ioan Ţepelea), O cronică întârziată la o carte tulburătoare (Grigore Smeu), Pe piatra credinţei întărindu-mă (Ion Şoldea), Poeme (Petre Gigea-Gorun), Grigore Vieru, sub semnul de aur al lui Mihai Eminescu (Ion Popescu-Brădiceni), Simbolismul păsărilor (Sorin Lory Buliga), Vasile Oproiu – liric gorjean (Ion Mocioi), Simboluri antropomorfe monumentale funerare de la Săpânţa (Petrică Birău), Ciocolată amăruie (Voichiţa Pălăcean-Vereş), Poeme (Florian Saioc), Spre neuitarea bunului gust (Anghel-Nicolae Păunescu), O parte de suflet (Vasile Ponea), Universul imaginar – simbolic (Ionel Buşe), Trilogia desfinţării (Viorel Surdoiu), Traduceri (Jean Poncet) ş.a.
Suntem hrăniţi cu atâtea creaţii şi, la rându-ne, putem fi hrănitori, căci, aşa cum sunt, ele se vor şi se propun o preţioasă mărturie peste timp nu numai a unei lumi, ca nişte umbre risipite dincolo de umbra Cetăţii, ci şi a unor suflete. E vorba de sufletele noastre, ademenite de armonia trăirilor în interiorul Cetăţii de pe Jiul de Sus şi ale oaspeţilor care bat din când în când la porţile ei, dornici să-şi potolească setea la izvorul de aici.
CRONICAR
23:15
Legături
- Test Viteza
- Prefectura Gorj
- Consiliul Jud. Gorj
- Primăria Târgu-Jiu
- Politia Jud. Gorj
- C.S. Pandurii Tg. Jiu
Publicitate



