5 poeme De George Dumitru

Odă bucuriei
   
Motto: „Biet om, cel care nu ştie să moară! (Beethoven)

„Se frânge sceptrul neghiobiei”
Şi lanţurile cad pe rând,
Cel credincios mai poartă-n gând
Imnul de slavă-al Bucuriei.

Slăvită clipă-a datoriei,
Mă însoţeşti şi prin Cuvânt,
„Se frânge sceptrul neghiobiei”
Şi lanţurile cad pe rând.

Iar din retortele mâniei,
Impulsuri stranii se ascund,
Le-auzi prin lumi cum mor trecând
În piatra arsă-a veşniciei.

„Se frânge sceptrul neghiobiei”.

Iată mersul în… istorii

„Vai de păstorii care nimicesc şi risipesc turma păşunii mele”. (Ieremia: 23-1)

Iată, noua colonie
De plevuşcă şi cocleţi,
Mărunţiş de prăvălie
Parveniţi şi… „inocenţi”.

Interpuşi şi „crai de curte”,
Mitocani pe care-i şti,
Minţi bolnave şi oculte
Proprietari de… herghelii.

Iată, floarea mult vestită
A „renaşterii române”
Într-o vreme ipocrită,
Când doar patima rămâne.

Iată, mersul în… istorii,
Lepădarea de credinţă,
Calea neagră a Pandorii
Urletul de neputinţă.

Mai presus de legea firii,
Iată, groaznicul homuncul
Urzind clipa răstignirii
Maicii care naşte pruncul.

Dar eu trăiesc în lume…

Să mă feresc, îmi spui, de urma… lunecoasă,
De coşul spart în vatră, stingher şi fără fum?
Să mă feresc de ochiul ce-n margine de drum
Îşi face cuib alături de cobra veninoasă?

Să ţes în juru-mi pânza tăcerii, mincinoasă,
Să-aleg alt chip, eteric, din candela cu scrum,
Să mă feresc, îmi spui, de urma… lunecoasă,
De coşul spart în vatră, stingher şi fără fum?

Dar eu trăiesc în lume, în lumea ticăloasă,
Cu spaimele ce, iată, mă pironesc oricum
Şi clipa rătăcirii, vicleană şi… duioasă
Şi-arogă moştenirea din poza de album.

Să mă feresc, îmi spui, de urma… lunecoasă.

Rondelul sunetului

Motto: „Muzica este o revelaţie mai înaltă decât orice înţelepciune şi orice filozofie” (Beethoven)

Cuvintele sunt cenzurate
Şi liber sunetul se-nalţă,
Sublima noastră cutezanţă
Între putere şi dreptate.

Pătrunde lumile uscate
Ca roua-n orice dimineaţă,
Cuvintele sunt cenzurate
Şi liber sunetul se-nalţă.

Adâncul nopţii, cu o moarte
Sărmanul suflet ţi-l îngheaţă,
Croindu-i „roba” de paiaţă,
Din vorbe repezi şi deşarte.

Cuvintele sunt cenzurate.

Epistola proemială

Măsor şi tai după a mea croială,
Trecând suveica prin atâtea fire,
Şi scriu în adevăr şi cu iubire,
EPISTOLA PROEMIALĂ.

Desferec legătura hibernală
Şi-alătur un înscris de moştenire,
Măsor şi tai după a mea croială,
Trecând suveica prin atâtea fire.

Sub coaja lor, aridă, minerală,
Cuvintele se-aprind cât o clipire,
Şi versu-şi află calea spre-noire
Şi înţelepciunea în a vieţii şcoală.

Măsor şi tai după a mea croială.

   03:43

Da o nota acestui articol

Nota:~ 5 din 1 voturi.

1 2 3 4 5