Home · Cotidian · Ziua Recoltei

Ultima oră

RSS Display

Ziua Recoltei

Duminică, 4 octombrie a.c., pieţele din municipiul Târgu-Jiu au îmbrăcat straie de sărbătoare, primindu-şi oaspeţii cu mesele încărcate de roadele acestei toamne atât de bogată, cu muzică şi flori, cu grătarele încinse şi mustul încă fierbând, dar şi cu voie bună, toate parcă făcându-ţi cu ochiul, îmbiindu-te şi încântându-ţi ochiul şi sufletul. În ritmul horelor populare, reprezentanţii oficialităţilor locale nu au ezizat să intre în horă alături de cetăţeni pe platoul de la intrarea principală în piaţă, printre care s-au remarcat neobositul gospodar al Târgului, Florin Cârciumaru, şi mulţi tineri de la Ansamblul „Doina Gorjului” sau de la Şcoala populară de Artă Târgu-Jiu, îmbrăcaţi în costume populare.

Oficialităţile locale au trecut în revistă toate standurile frumos aranjate, cu papură verde, cu ciorchini de struguri şi alte fructe, cu produse de calitate, la preţuri acceptabile, încât cumpărătorii nu au întârziat să se îndrepte spre ieşire cu plasele pline, întârziind anume pe scările părculeţului din vecinătatea scenei, ca să-şi mai mângâie sufletul cu cântecele noastre gorjeneşti.

Pentru că aşa simt gorjenii, şi nu numai, şi ştiu să trăiască în aceste ţinuturi de baladă, binecuvântate de Dumnezeu. Chiar dacă sufletele lor şi mai ales speranţele le sunt umbrite de tăvălugul acestor crize devastatoare – cea financiară, dar şi criza politică -, neştiind ce le va mai aduce ziua de mâine...


T. Diţescu

   05:06

Da o nota acestui articol

0 Nota:~ Articol nenotat