Noua Lege a Minelor - un proiect realist şi viabil
Comisia Juridică a Senatului a examinat, zilele trecute, toate proiectele şi iniţiativele legislative aflate pe rolul acestei comisii. În ceea ce priveşte judeţul Gorj, aşa cum a subliniat şi senatorul Toni Mihail Greblă, cel mai important proiect tratează problema modificării substanţiale a Legii Minelor: „După cum ştiţi, guvernele de multă vreme lucrează fără o strategie energetică, în ceea ce ne priveşte. Iar atunci când am avut astfel de strategii, ele au fost o înşiruire de dorinţe. Strategiile citite erau chiar bune, interesante şi seducătoare, dar nu exista niciun instrument şi niciun mecanism pus în operă, pentru ca prevederile din acele strategii să poată fi puse şi în aplicare”.
Cele trei motive care susţin proiectul
Cele trei motive care stau la baza deciziei de a amenda substanţial această lege sunt foarte importante. „Primul, ţara noastră este foarte bogată în minereuri şi cu toate acestea noi importăm majoritatea minereurilor necesare activităţilor economice din ţară. Datorită unui exces de birocraţie la acordarea licenţelor de explorare şi apoi a licenţelor de exploatare, este motivul principal pentru care, prin lege, am simplificat procedurile de acordare a acestor licenţe, cu luarea tuturor măsurilor pentru ca agenţii economici odată ce primesc aceste licenţe să-şi desfăşoare activitatea respectând întocmai tehnologia de exploatare minieră şi, mai ales, să aibă în vedere ca după terminarea exploatării terenurile să fie redate circuitului agricol.
Al doilea motiv era legat de exproprierea terenurilor necesare activităţii miniere într-o anumită zonă. La ora actuală se întâmpină greutăţi la stabilirea preţurilor corecte cu care să fie despăgubiţi proprietarii terenurilor, iar perioada de timp până la intrarea în proprietate este foarte lungă, din diverse motive. Prin noul proiect al legii am stabilit o procedură relativ simplificată, cu acordarea tuturor garanţiilor proprietarilor de terenuri că nu vor fi exercitate împotriva lor măsuri abuzive. Am luat aceeaşi procedură de expropriere ca pentru terenurile de utilitate publică ce sunt destinate autostrăzilor. Banii vor fi puşi într-un cont, la dispoziţia proprietarului, urmând ca după soluţionarea tuturor pretenţiilor acesta să-şi ridice banii la valoarea pe care o va stabili hotărârea judecătorească.
Al treilea lucru, foarte important, mai ales pentru judeţul Gorj şi nu numai, este că prin acest proiect am stabilit ca redevenţa plătită de titularul licenţei de exploatare să se facă venit la bugetele locale, iar această sumă, obţinută din redevenţă, să fie folosită exclusiv de un consiliu de administraţie pentru activităţi alternative de dezvoltare economică în zonele în care mineritul îşi diminuează activitatea ca urmare a epuizării zăcămintelor sau din alte cauze similare”, susţine preşedintele Comisiei Juridice a Senatului.
„Este o măsură reparatorie pentru protejarea comunităţilor locale”
În noua organizare, acest consiliu de administraţie va fi format din nişte funcţii şi persoane care vor fi stabilite prin normele de aplicare, în general autorităţi locale, şi va finanţa din aceşti bani numai proiectele pentru dezvoltarea alternativă. Nu pentru redarea în circuit, căci redarea în circuit este obligat titularul de licenţă să o facă. „Este o măsură reparatorie care protejează comunităţile locale de exploatarea excesivă a unor bogăţii, şi de abandonul zonelor, după ce bogăţiile lor se epuizează. Legea Minelor a primit aviz în unanimitate de la Comisia juridică a Senatului, de la Comisia economică a Senatului, iar în cursul acestei săptămâni Biroul Permanent al Senatului o va repartiza spre a intra în dezbaterea plenului Camerei Superioare a Parlamentului. Şi aşa mai departe, va parcurge întreaga procedură, până la Camera Deputaţilor”, a mai spus Toni Mihail Greblă.
Ion Şoldea
16:50
Legături
- Test Viteza
- Prefectura Gorj
- Consiliul Jud. Gorj
- Primăria Târgu-Jiu
- Politia Jud. Gorj
- C.S. Pandurii Tg. Jiu
Publicitate



