Home · Cotidian · La pas prin Târg... (8)

Ultima oră

RSS Display

La pas prin Târg... (8)

DSV - o direcţie de ispravă

Ni s-a pus întrebarea, pe drept cuvânt, dacă la această rubrică noi prezentăm numai aspecte negative surprinse în teleobiectivul camerei noastre de filmat. Nu, îi asigurăm noi pe cititorii noştri. Şi ca drept dovadă, în ediţia de astăzi debutăm şi cu un aspect frumos, pe care îl putem vedea zi de zi în municipiul nostru, însă ne-am obişnuit într-atâta cu el, încât nu-i mai acordăm nicio atenţie. Este vorba despre fetele care îngrijesc de spaţiile verzi, zi de zi, astfel încât târgujienii să se bucure de aceste daruri ale naturii, însă nimeni nu realizează cu ce preţ se menţin aceste spaţii şi cu câtă muncă, lucruri pe care nu le mai ia nimeni în calcul. Este meritul acestor oameni anonimi ce aparţin de cunoscuta DSC – Direcţia Servicii Comunale, condusă de ing. Alexandru Zaharia. Felicitări DSC!

Spaţiile verzi sufocate de gunoaie

Cea ce se vede în imaginile alăturate, nu sunt surprinse la groapa de gunoi a oraşului sau pe maidanele de la periferia oraşului, ci chiar în plin centru: în spaţiile verzi din vecinătatea blocului cu CEC-ul cel vechi la parter, unde funcţionează Banca Transilvania. Sticle goale, borcane, hârtii, cârpe, pahare din plastic şi multe altele, ce pot fi zărite prin mai toate spaţiile verzi care străjuiesc de-a lungul trotuarelor. Ce este curios, toată lumea face curăţenie pe trotuare, însă nimeni nu se îngrijeşte şi de aceste mici oaze, care ne desfată ochii în fiecare anotimp, fiecare în felul lui, chiar dacă sunt ameninţate de extinderea asfaltului nemilos, când se găseşte câte un întreprinzător cu relaţii pe sus, să le desfinţeze, făcând loc de parcare sau câte o cotineaţă ciudată, improvizată într-un mic botique...

Cu zoaiele în stradă

Ca să fim mai bine înţeleşi, noi încercăm să surprindem orice aspect întâlnit, nu ceva anume,ca şi în cazul de faţă, când nici la doi paşi de florăresele de mai sus, trecând pe noul caldarâm realizat în centru, te trezeşti cu zoaiele aruncate direct în stradă, în picioarele trecătorilor, după ce s-a spălat în simigerie. Şi uite aşa, mizeria începe să se scurgă în josul străzii, până la prima gură de canal, la capătul străzii Mihai Eminescu. E frumos, e plăcut la vedere, e greţos? Îl lăsăm pe patronul Simigeriei Centru să răspundă la această întrebare. Dacă nu are condiţii de canalizare, pentru preluarea zoaielor, şi nici nu are de gând să facă ceva în acest sens, poate că cel mai nimerit ar fi ca localul să fie închis...

Fruntaşii lui Miluţ

Aceste vitrine, în plin centrul oraşului, arată ca o expoziţie permanentă, al cărei vernisaj, din păcate, mulţi târgujieni l-au pierdut. Aceştia sunt fruntaşii d.lui Miluţ, evidenţiaţi în campaniile electorale de-a lungul vremii. Probabil, s-a pus problema, dacă ei sunt aceiaşi, să rămână în permanenţă expuşi în public non stop, tot anul, până la viitoarele alegeri. Unii dintre ei s-au bronzat în această vară fierbinte, alţii au făcut insolaţie. Nu e nici o problemă. Ţărăniştii sunt rezistenţi. Au trecut ei prin multe. Acum, prin ce trec ei, e floare la ureche. Măcar să fie văzuţi zi de zi, dacă se vorbeşte tot mai rar de ei şi nimeni nu-i mai ia în calcul. Poate vor şi ei ceva, vreun post, un jilţ mai acătării, cu blazon...


Ionel MoÅŸu

   20:23

Da o nota acestui articol

5 Nota:~ 5 din 1 voturi.