Şomajul pune în pericol veniturile la bugetul judeţului
Printr-un comunicat primit la redacţie ni s-a adus la cunoştinţă faptul că în şedinţa săptămânală de lucru de la Consiliul Judeţean Gorj, preşedintele Ion Călinoiu a pus din nou în discuţie problema nerealizării veniturilor la bugetul judeţului, fapt care atrage după sine imposibilitatea de a asigura cheltuielile de personal şi de servicii la instituţiile subordonate, serviciile medicale din unităţile sanitare, proiectele cu finanţare din fonduri nerambursabile, asistenţa socială de la nivelul judeţului. Realizarea veniturilor la bugetul judeţului va fi urmărită lunar şi trimestrial de către direcţia de specialitate, cu implicarea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Gorj. „Noi am fost vitregiţi la alocarea sumelor de către Ministerul Finanţelor, am luat numai 50% din suma cerută, iar judeţul Olt a luat 100%”, a precizat preşedintele Ion Călinoiu. „Vom discuta la nivelul autorităţilor publice locale despre taxe şi impozite locale, ca obiectiv de analiză lunar şi trimestrial.”
În doar trei luni de la începutul acestui an, se înregistrează un deficit al veniturilor la bugetul judeţului de aproximativ 300 milioane lei, ca urmare a creşterii numărului de şomeri, şomajului tehnic şi evaziunii fiscale. Deoarece principalele domenii de activitate din judeţ, afectate de aceşti indicatori, sunt mineritul şi producţia energiei electrice care, la rândul lor, antrenează un declin accelerat al serviciilor pe orizontală, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj a cerut constituirea unui colectiv de specialişti din cadrul Consiliului Judeţean Gorj, care să culeagă date din teritoriu, de la fiecare complex energetic.
Datele culese vor fi folosite de la trasarea cadrului organizatoric de perspectivă, la identificarea măsurilor pentru atenuarea crizei economice. În acest proces de dezbatere, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj face apel şi la parlamentarii gorjeni, la liderii politici, pentru a găsi soluţii. „A trimite oamenii în şomaj nu este o soluţie. Se creează un cerc vicios, care ne duce spre colaps. În Gorj este ameninţat cel mai puternic pol de dezvoltare, care a susţinut economia naţională zeci de ani. Situaţia actuală este acceptată prea uşor şi de partenerii sociali, care nu au un punct de vedere hotărât, iar măsurile luate până în prezent de ministerul de resort sunt iraţionale”.
Raportul Diloitte pentru 2010 ne informează că în 2030 cărbunele va acoperi 29% din cerinţele energetice globale, comparativ cu 26% în 2006. „Cărbunele este combustibilul viitorului”, se spune în acest raport, iar pentru a satisface această cerere în creştere, producţia de cărbune se va majora cu aproximativ 60% în intervalul menţionat. „Creşterea capacităţilor de producţie nu pare să fie răspunsul, ci o mai mare eficienţă energetică. Tehnologiile necesare conservării energiei există deja”, se mai spune în raport. În aceste condiţii, a închide exploatările miniere, a opta pentru reducerea numărului de salariaţi din combinatele de producere a energiei electrice din combustibili fosili, fără o retehnologizare corespunzătoare, este o alegere complet greşită, mai este precizat în comunicatul Consiliului Judetean Gorj.
04:05
Legături
- Test Viteza
- Prefectura Gorj
- Consiliul Jud. Gorj
- Primăria Târgu-Jiu
- Politia Jud. Gorj
- C.S. Pandurii Tg. Jiu
Publicitate



