Note de călătorie O vară pe continentul american

Fără să fiu un ahtiat după călătorii în diferite zone geografice ale lumii, pentru a vedea ţări, oameni, construcţii, manifestări culturale etc., mai mult am fost nevoit să văd câteva asemenea ţări, sau a trebuit să le văd din alte motive decât cele de agrement. Vara trecută, de exemplu, mi-am petrecut-o în America de Nord, în Canada (ţara care... mănâncă hocheiul pe pâine).

Impresiile cu care am venit de acolo sunt demne de luat ca exemplu. Totuşi, înstrăinarea dintre oameni nu mi-a plăcut, dar mi-am explicat-o. Canada, fiind un conglomerat al celor veniţi din toate colţurile lumii, nu a reuşit (sau, poate, nici nu-şi propune) să apropie oamenii între ei, să comunice mai mult, să se cunoască mai bine, să lege prietenii etc. Dinamica vieţii impune ca toate acestea să fie statuate doar la nivelul strictului necesar (aproape robotizat), niciun pic mai mult. Ani de zile vecini, dar se cunosc doar la nivelul de... „bună-ziua”, fiecare fiind grăbit la treburile sale. Chiar când se manifestă un sentiment de... amabilitate, bunăvoinţă, înţelegere etc., acesta e rece, de convenienţă, încât mexicani, japonezi, englezi, francezi, italieni, români, ca şi foarte multe naţionalităţi (care sunt cetăţeni... canadieni), îşi păstrează specificul lor tradiţional (de acasă). Acolo nu se prea cunoaşte ce e aceea pierderea timpului la taclale, în localuri, făcând cât mai multă gălăgie şi folosind un limbaj cât mai trivial.

La cele de mai sus, se mai adaugă şi respectarea (milimetrică) legii. De-a lungul istoriei sale, Canada nu s-a grăbit (şi nici nu se gândeşte) să... privatizeze marile obiective industriale, păstrând monopolul statului, în proporţie foarte mare, asupra acestora. Poate că şi asta (dacă nu chiar asta) contribuie la faptul că omul de rând nu simte nicio criză financiară, a locurilor de muncă, scumpirea galopantă a preţurilor sau sporirea nemaiîntâlnită a impozitelor şi a altor biruri (cum se întâmplă, într-o veselie, în România).
Acolo toată lumea munceşte. Nu e criză a locurilor de muncă. Chiar şi elevii de liceu, în vacanţă (şi chiar în jumătatea de zi cât nu sunt la şcoală), muncesc. A doua zi, după ce au luat vacanţă, coincide cu prima zi de lucru. Cultul muncii este o virtute a cetăţenilor canadieni. Asemenea treabă, am văzut şi în Berlin Lichtemberg (cea mai mare gară din capitala germană), unde elevi de liceu, cu mătura şi furtunul de apă, făceau curat. Mi s-a explicat că după ce vin de la şcoală, mănâncă, îşi pregătesc lecţiile pentru a doua zi, şi seara... câştigă un ban. Şi asta, mi s-a spus, se întâmplă în toată Germania, ca şi, iată, în Canada.
Disciplina la locul de muncă, politeţea (chiar dacă e... rece), punctualitatea, organizarea managerială etc., sunt exemplare în Canada.

Dincolo de gardul casei în care am locuit, este un ştrand (la care, ca şi la toate celelalte, intrarea e liberă). Bărbaţii canadieni nu ştiu ce e acela slip, în apă intrând cu... pantaloni scurţi. Nicio femeie sau fată nu vin la ştrand în costum de... sforicele (care, mai mult, nu sunt), ci cu un costum de baie cel puţin ca cel de gimnastică. Pentru bărbaţi e o mare ruşine să lucreze în curte, sau să mergi pe stradă în pantaloni şi maieu. Niciodată în Canada nu vei vedea tot felul de... fătuci cât mai despuiate (ca la noi), sau „îmbrăcate” cât mai sumar şi la vârste din ce în ce mai mici, nu vei auzi înjurături din cele mai scraboase (ca la noi), nu vei vedea fete care să se pupe în disperare pe stradă (ca la noi), tineri şi tinere prăbuşiţi pe băncile din parc (în poziţii cât mai indecente), şi gălăgioşi (ca la noi). Niciodată nu vei vedea cafenelele pline de... exuberanţa tinereţii (ca la noi). Nu vei vedea beţivi pe stradă (care, imediat, sunt luaţi de poliţie). Nu vei vedea scandaluri, organele de stat, amabile dar ferme, în litera legii, fac ordine operativ.

Conştiinciozitatea şi exigenţa la locurile de muncă nu-ţi lasă timp pentru altceva. Dacă, totuşi, încerci să fii... original, imediat eşti dat afară.
Serviciile publice funcţionează, ca în toată Canada, fără fisuri. Autobuzele, metrourile, trenurile (la care se stă la rând în ordinea sosirii în staţie) funcţionează... la secundă.
Toate aceste rigori ale unei vieţi civilizate, asumate de fiecare individ, cred că se vor găsi şi pe la noi... peste o mie de ani!

Prof. Marin Colţan

   05:38

Da o nota acestui articol

Nota:~ 5 din 2 voturi.

1 2 3 4 5