Home · Comunitate · InvestiÅ£ie de miliarde la Bâlteni
Investiţie de miliarde la Bâlteni
La Bâlteni, primarul Vasile Vlăduleanu, ştiind că fondurile de care dispune primăria sunt insuficiente pentru nevoile comunităţii, s-a orientat către execuţia de proiecte care au alte surse de finanţare, mai puţin cele de la bugetul local.
Aflată în zonă defavorizată, Primăria Bâlteni a înaintat către Agenţia Naţională de Dezvoltare a Zonelor Miniere un proiect de modernizare a străzilor din Colonia Bâlteni, proiect ce va fi realizat printr-un program cu finanţare 90 la sută de la BERD (prin ANDZM) şi 10 la sută cofinanţare locală. Valoarea totală a investiţiei este de peste 9 miliarde de lei vechi.
Proiectul înaintat de primarie a fost aprobat de comisia interministerială şi a fost prins în Hotărârea de Guvern în a doua tranşă de finanţare, urmând ca lucrările să se deruleze la începutul anului următor.
Alte cinci proiecte, care au fost înaintate de Primaria Bâlteni, au obţinut avize favorabile, urmând ca până în 30 iulie a.c. să fie depuse dosarele pentru finanţare, aici amintim: modernizarea a trei drumuri săteşti (uliţa Păneştilor, uliţa Ungurenilor şi uliţele din comunitatea rromă Peşteana), reabilitarea căminului cultural din satul Moi, înfiinţarea şi dotarea infrastructurii aferente serviciilor sociale.
Constatăm că tot mai multe primării din Gorj încep să acceseze fonduri europene. Deci, se poate! Aşteptăm rezultatele.
Maria Dan
19:17
Legături
- Test Viteza
- Prefectura Gorj
- Consiliul Jud. Gorj
- Primăria Târgu-Jiu
- Politia Jud. Gorj
- C.S. Pandurii Tg. Jiu
Publicitate



