Home · Comunitate · Ce mai fac primarii Gorjului
Ce mai fac primarii Gorjului

Primarul din Bâlteni, Vasile Vlăduleanu, pare să nu simtă criza financiară. După cum ne spune…”criza financiară nu se regăseşte la Bâlteni decât în bugetul local şi în buzunarul cetăţenilor”. În rest…peste tot de-a lungul şi de-a latul comunei se lucrează, ba la drumuri, ba la alimentarea cu apă…Duminica trecută s-a pus piatra de temelie, în prezenţa Mitropolitului Irineu al Olteniei, la construirea unei biserici ortodoxe noi în satul Moi, cu hramul Sfinţilor Voievozi Mihail şi Gavril. Marea majoritate a lucrărilor sunt realizate prin diverse proiecte de finanţare, aprobate prin programe guvernamentale. Primăria Bîlteni încearcă să se folosească cât mai puţin de banii bugetului local, care şi aşa sunt puţini.
Drum “greu” până la Bâlteni

Cei care circulă frecvent cu maşina pe drumul de la Rovinari la Bâlteni, înjură întotdeauna printre dinţi gropile şi semafoarele la care trebuie să oprească destul de des datorită lucrărilor la DN 67. Primarul comunei Bâlteni spune că “viteza de execuţie a lucrărilor pe raza comunei este destul de mare, iar dupa discuţiile avute cu reprezentanţii firmei spaniole care lucrează la porţiunea de drum de pe raza comunei, am convingerea că, dacă nu până la sfârşitul acestui an, în cel mai rău caz până în primăvara anului viitor, lucrările vor fi finalizate”.
Cât despre nemulţumirile oamenilor din comună, primarul Vasile Vlăduleanu spune că a încercat să fie un mediator între firma FCC şi locuitorii din zonă. Recunoaşte că în momentul actual toată comuna este vraişte, dar atunci când se va finaliza proiectul de reabilitare, comuna Bâlteni va avea un drum naţional de talie europeană, asta însemnând: şanţuri betonate, poduri betonate, alei pietonale, drum european. De asemenea, conform proiectului, toate utilităţile (gaze, apă, curent) sunt mutate din mijlocul drumului, unde se aflau, cu până la 8 metri spre proprietăţile cetăţenilor.
Până la terminarea lucrărilor, ne-a spus primarul, lumea îndură…sunt zile când datorită lucrărilor oamenii nu au apă, nu au gaze, dar… finalizarea lucrărilor contează foarte mult pentru comunitatea noastră.
În comuna Bâlteni Reţeaua de alimentare cu apă se extinde

Lipsa apei a fost una din problemele prioritare ale comunei Bâlteni, mai ales pentru satele Moi şi Vlăduleni, unde nu a existat apă curentă niciodată. Proiectul de alimentare cu apă pentru cele două sate a fost finalizat în ianuarie 2007. De acest sistem beneficiază în prezent 580 de gospodării. Contorizarea consumului se face cu apometre individuale, iar apa este asigurată în permanenţă. Locuitorii celorlalte trei sate care aparţin tot comunei Bâlteni, din Cocoreni, Peşteana şi Bâlteni, aşteaptă şi ei apa curentă, ca un semn de civilizaţie şi confort.
Prin aceste 3 sate trece un sistem de alimentare vechi de 38 de ani, cu un grad de uzură de 70%, iar din cele 5 foraje existente, doar unul este activ, ceea ce înseamnă că oamenii din cele trei sate au apă la program. Odată cu punerea în funcţiune a noului sistem de alimentare cu apă, aproape 2000 de proprietăţi vor beneficia de apă curentă 24 de ore din 24.
Pentru a informa o parte din cetăţenii care ne-au sesizat fapul că va fi folosită tot vechea reţea de alimentare, l-am întrebat pe primarul Vasile Vlăduleanu, care ne-a spus că: ”toată instalaţia de distribuţie a apei va fi nouă, din fibră policarbon, după standardele Uniunii Europene. Acest proiect va însemna: 3 foraje noi, reabilitarea staţiei şi bazinelor care au o capacitate de 2000 mc şi se află pe cotă dominantă. Odată cu execuţia noului sistem de alimentare şi ultima casă de pe ultima uliţă din comună va avea apă curentă în permanenţă.”
Punte pietonală peste Jiu, în Cocoreni

În urmă cu doi ani, au început lucrările la o punte pietonală peste Jiu, în zona satului Cocoreni din comuna Bâlteni. În 2007 a fost primită şi prima tranşă de finanţare pentru lucrările la punte. Primarul crede că datorită culorii politice pe care o are, alta decât a celor care controlau lucrarea în acea vreme, n-a mai văzut nici un ban. A fost nevoit să o conserve până la obţinerea, în continuare, a finanţării. Primarul Vasile Vlăduleanu spune că a facut intervenţii repetate la forurile competente, de-a lungul celor 2 ani care au trecut de la începerea lucrării, pentru a obţine din nou fondurile. A doua tranşe de finanţare a primit-o abia în urmă cu două luni. Acum s-au apucat de treabă şi speră ca lucrările să fie finalizate în cel mai scurt timp. Să fie într-un ceas bun!
Mihaela Oarfă
14:02
Legături
- Test Viteza
- Prefectura Gorj
- Consiliul Jud. Gorj
- Primăria Târgu-Jiu
- Politia Jud. Gorj
- C.S. Pandurii Tg. Jiu
Publicitate



