Agricultura văzută prin ochelarii finanţiştilor

Guvernanţii uită că agricultura a fost cea care a scos România din situaţii dificile. Lucru pe care îl poate face şi acum. Dacă se vrea. O abundenţă de hrană în ţară ar avea avantajul să reducă sumele cheltuite pe importuri şi chiar să aducă bani din exporturi. Pe de altă parte, agricultura este un sector economic capabil să obţină capital din absorbţia fondurilor europene. Dacă guvernanţii ar fi conştienţi şi ar asculta părerile specialiştilor în domeniu, ar realiza că agricultura poate deveni în scurt timp domeniul cel mai fertil pentru investiţii. Tot aşa de bine ar realiza că producţia din acest sector ar avea efect de antrenare şi în alte ramuri economice. De aceea, statul trebuie să-i susţină pe agricultori. Dar pentru asta lucrurile trebuie luate în serios, cu competenţă şi, mai ales, cu bună credinţă. Nu de ochii lumii! Iar băncile, care creditează societăţile agricole, să nu mai perceapă garanţii de 300-400%! Căci cei mai mulţi agricultori nu-şi permit acest lucru (lux) pentru a accesa un credit.
Pe micii fermieri cine îi ajută?

Toţi miniştrii care s-au perindat prin acest jilţ s-au gândit la impozitarea fermierilor, convinşi, probabil, că numai aşa vor pune agricultura pe roate. Însă, până acum, nu s-a făcut în acest sens nimic concret. Această temă a fost reluată şi la începutul acestui an, cu ocazia dezbaterilor la Legea Bugetului pe 2010, când Sebastian Vlădescu a constatat că agricultura se află, aproape în totalitate, în afara fiscalităţii, situaţie care nu este deloc favorabilă veniturilor bugetare. Ca să nu fie înţeles greşit, Vlădescu a subliniat că nu intenţionează să introducă un impozit nou, însă a constatat că „avem foarte multe exploataţii agricole care nu sunt înregistrate; avem şi muncitori care nu sunt înregistraţi”. Iar problema din agricultură nu constă în nivelul impozitelor aplicate, ci în gradul de colectare a acestora la bugetul de stat: „Vreau să taxez producţia agricolă şi vreau să taxez munca în agricultură, astfel încât 1,5 milioane de beneficiari care lucrează în agricultură să fie şi contribuitori. Vreau un sat românesc în care ţăranul român să dispară din forma lui actuală. Vreau ca ţăranul român să fie în blugi, iar straiele populare să le scoată de sărbători”.
De fapt, discuţiile referitoare la impozitarea terenurilor agricole nelucrate trenează de mai bine de 10 ani.
Dumitru Costin, preşedintele BNS, a fost de părere că „România nu-şi poate permite ca, atunci când se discută la nivel mondial de o viitoare criză alimentară, să ţină terenurile agricole pârloagă. Nu poate să aibă terenuri agricole pe care proprietarii nu le folosesc, iar aceştia să nu fie sancţionaţi fiscal pentru asta”.
Însă, Ştefan Niculae, preşedintele Federaţiei Agrostar, a semnalat şi un alt aspect mai puţin cunoscut de aceştia. Faptul că impozitarea nu este dorită, în special, de dezvoltatorii imobiliari care au cumpărat foarte mult teren iar acum îl ţin nelucrat, intenţionat, aşteptând să îi crească valoarea.
La rândul său, Ionuţ Popescu, fost ministru al Finanţelor, cunoscând mai bine situaţia, a semnalat lipsa unor impozite în agricultură: „Pentru ca un domeniu să se dezvolte, are nevoie de investiţii. Să zicem că o firmă serioasă vrea să investească în agricultură, să producă roşii, castraveţi sau pepeni. O firmă serioasă plăteşte impozit pe salarii, pe profit, TVA. Dar concurenţii acelei firme, adică micii producători, plătesc vreo taxă? Poate doar taxa pe cântar când ajung cu marfa la piaţă. În aceste condiţii, o firmă care-şi plăteşte conştiincioasă obligaţiile către stat poate intra în concurenţă cu cei care nu plătesc nicio taxă? În niciun caz! De aceea nicio firmă serioasă nu va investi pentru a intra în concurenţă cu cei care nu plătesc taxe”.
Ionuţ Popescu susţine că nici faptul că „autorităţile au spus mereu că nu introduc impozite serioase, pentru că ţăranii sunt săraci”, nu este o scuză, deoarece şi fără impozite aceştia tot greu trăiesc! Ceea ce, cu alte cuvinte, ce se întâmplă în România, cu fiscalizarea agriculturii, este o situaţie dorită şi multe demersuri binevenite nu s-au concretizat din această cauză.
„De ani de zile, vorbim despre asocierea ţăranilor care să-şi lucreze pământul împreună, care să facă o făbricuţă unde să proceseze laptele sau carnea din zonă, acţiuni pentru care Europa ne dă şi bani nerambursabili. De ce nu s-a reuşit? Pentru că acea făbricuţă ar trebui să plătească impozite. Să nu fiu înţeles greşit: ţăranul român, la fel ca orice om de pe planeta asta, dacă are de ales între a plăti sau a nu plăti impozite, va alege, normal, a doua variantă. Fără să poată sesiza că asta îl condamnă la sărăcie”, a mai spus Ionuţ Popescu.

   04:57

Da o nota acestui articol

Nota:~ 5 din 2 voturi.

1 2 3 4 5