Home · Administratie · Telefonul cititorilor

Ultima oră

RSS Display

Telefonul cititorilor

Despre colmatarea reţelei de canalizare

D.l Gheorghe M., consilier juridic, din Târgu-Jiu, ne-a sunat la redacţie semnalându-ne următoarea problemă: „Am fost foarte surprins, în aceste zile, când am zărit o salariată a primăriei, care mătură pe străzi, strângând nisipul în dreptul unei guri de canal de lângă bordura trotuarului, după care i-a făcut vânt cu mătura prin grătarul gurii de canal. Nu credeţi că şi această debarasare de astfel de materiale (mâl, nisip, frunze, beţe, etc.) rezultate din depuneri pe stradă poate duce la colmatarea reţelei de canalizare? Iar apele rezultate de la ploi, când sunt mai sărăcăcioase (în cantităţi mai mici), nu fac decât să umezească aceste depuneri, chiar cimentându-le, şi tot aşa, cu timpul, straturi peste straturi, până când apa va ajunge să băltească pe străzi, inundându-ne curţile, trotuarele, parcările şi spaţiile verzi de-o parte şi alta a arterelor”. Deci, semnalul a fost recepţionat de redacţie. Rămâne de văzut dacă va fi recepţionat şi de cine trebuie să ia măsuri...

Cine strică noul asfalt din centru?

D.na Gabriela S., din Târgu-Jiu, pensionară, are o nedumerire în ceea ce priveşte degradarea noului asfalt turnat în centrul municipiului: „Azi (27 aprilie), am văzut în centrul oraşului circulând pe str. Victoriei două fadrome de mare tonaj. Una tocmai intrase pe portiţa din vecinătatea Băncii Piraeus, cu cupa încărcată, luând-o în josul străzii pe caldarâmul proaspăt lăcuit. Să nu ne mai mire de ce acest asfalt, turnat într-un strat foarte subţire, cedează atât de uşor când circulă pe el fel de fel de maşini ale unor firme din centru, ba chiar şi ale primăriei!? Oamenii văd şi singuri unde se duc banii noştri. De ce este nevoie să se dea cu lac lună de lună, care mai miroase şi urât, fiind poate şi toxic, ca să nu mai vorbim de preţul lui? Numai ce auzi pe câte unul comentând aşa: Nici nu au terminat bine strada, până la Magazinul Parâng, că a început să se strice la celălalt capăt din dreptul Prefecturii. Iar imitaţia aceea de asfalt, dacă luaţi seama bine, este mai mult nisip, fiind foarte sfărâmicios, ţinut doar de acea pojghiţă de lac…”
Aceeaşi problemă cu recepţia. Aşteptăm.

Redactorul de serviciu

   05:48

Da o nota acestui articol

0 Nota:~ Articol nenotat