Home · Administratie · Rolul Direcţiei Silvice Gorj în relaţia cu proprietarii de păduri

Ultima oră

RSS Display

Rolul Direcţiei Silvice Gorj în relaţia cu proprietarii de păduri

În relaţia cu proprietarii de păduri, aşa cum ne asigură conducerea Direcţiei Silvice Gorj, ca unitate a Regiei Naţionale a Pădurilor-ROMSILVA, prin activităţile pe care le desfăşoară urmăreşte aplicarea strategiei naţionale în domeniul silviculturii, acţionând pentru apărarea, conservarea şi dezvoltarea durabilă a fondului forestier proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale sau proprietate privată, pe care îl administrează.
Începând cu anul 1991, până în prezent, au fost promulgate mai multe legi privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor cu destinaţie forestieră către foştii proprietari, şi regulamente de aplicare a acestor legi. Prin cele două legi: Legea 18/1991 şi Legea 1/2000, era prevăzut că „odată cu restituirile de păduri către persoanele private şi juridice, încetează obligaţiile ocoalelor silvice ale Regiei Naţionale a Pădurilor-ROMSILVA de a asigura paza şi asistenţa tehnică pentru aceste păduri”. Prin aplicarea acestor legi s-a constatat că pădurile au început să fie distruse. Atunci a fost promovată  ideea ca paza pădurilor să fie asigurată de administratorii de păduri şi astfel au apărut ocoalele private.
În judeţul Gorj nu s-au înfiinţat ocoale private, proprietarii de păduri, persoane juridice, încheind contracte de administrare cu ocoalele private din alte judeţe sau cu Direcţia Silvică Gorj. În anul 2008 a fost promulgată Legea 46/2008 – Codul silvic, din care reiese obligativitatea administrării, precum şi asigurarea serviciilor silvice, după caz, însă se întârzie elaborarea şi aprobarea normelor metodologice de acordare şi utilizare a sumelor anuale de bani, cât şi procedura de realizare a serviciilor silvice. De aceea se întâmpină greutăţi cu proprietarii cu suprafeţe mai mici sau egale cu 30 ha, în sensul că aceştia consideră că administrarea şi serviciile silvice trebuie asigurate gratuit de către DS Gorj, fapt ce ar conduce la cheltuieli suplimentare cu personalul pentru asigurarea acestor servicii de către DS Gorj.
De asemenea, se întâmpină greutăţi în relaţia cu proprietarii de păduri, deoarece nu s-a încheiat procesul de retrocedare a terenurilor cu vegetaţie forestieră. Pentru deblocarea unor astfel de situaţii, conducerea DS Gorj consideră că este necesară obligativitatea comisiilor locale de a solicita ocoalelor silvice prezenţa la identificarea în teritoriu privind amplasamentele, iar acolo unde se ivesc probleme să se facă confruntarea cu Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Târgu-Jiu.

Ionel Miu

   16:19

Da o nota acestui articol

0 Nota:~ Articol nenotat