Home · Administratie · Programul „Prima casă” începe din 20 iunie
Programul „Prima casă” începe din 20 iunie
La sfârşitul lunii mai 2009, Guvernul a anunţat că persoanele care vor cumpăra o locuinţa prin intermediul programului "Prima casă" vor beneficia de TVA redus de 5%, masură aplicabilă pentru locuinţele sociale.
Guvernul Tariceanu a adoptat, la finalul anului 2008, OUG de modificare a Codului Fiscal, potrivit căreia "cota redusa de 5% se aplica asupra bazei de impozitare pentru livrarea locuinţelor ca parte a politicii sociale, inclusiv a terenului pe care sunt construite".
Prevederea se aplica, potrivit aceleiaşi OUG, pentru locuinţe care au o suprafaţă utilă de maximum 120 mp, exclusiv anexele gospodăreşti, a căror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, nu depăşeste suma de 380.000 de lei, exclusiv TVA, achiziţionate de orice persoană necăsătorita sau familie.
Acelaşi act normativ prevede că orice persoană necăsătorita sau familie poate achiziţiona o singură locuinţă cu cota redusă de 5%, cu următoarele condiţii: în cazul persoanelor necăsătorite, să nu fi deţinut şi să nu deţină nicio locuinţă în proprietate pe care au achizitionat-o cu cota de 5%, iar în cazul familiilor, soţul sau soţia să nu fi deţinut şi să nu deţină, fiecare sau împreună, nicio locuinţă în proprietate pe care a/au achiziţionat-o cu cota de 5%.
Premierul Emil Boc a declarat că statul va lucra cu toate băncile care vor răspunde cerinţelor impuse de Guvern: să aibă reprezentare naţională, să nu solicite un avans mai mare de 5% la contractarea creditului pentru achiziţionarea unei locuinte şi să perceapă dobănzi sub cele practicate în acest moment pe piaţă.În prima fază probabil că vânzările se vor axa pe apartamentele vechi, deoarece majoritatea locuinţelor care se încadrează în limita de 60.000 euro sunt apartamente vechi sau cel mult garsoniere noi.
Nu toate segmentele de populaţie vor avea acces la programul Prima casă
În plină criză, ca măsură de protecţie socială, acest program pare bine venit, dar este foarte greu accesibil pentru majoritatea populaţiei. Din punct de vedere al deblocării pieţei, probabil, aceasta poate fi considerată o strategie bună, însă efectele , pozitive sau negative, se vor vedea în timp
Programul este dedicat unor anumite segmente ale populaţiei, cu venituri de peste 4.500 lei pe lună, fapt ce va îngreuna foarte mult accesul majorităţii tinerilor la obţinerea primei case. Plus că cei 60.000 de euro sunt de fapt suma netă şi nu au fost încă precizate cheltuielile suplimentare necesare cu actele, proceduri, s.a., pentru punerea la dispoziţie a solicitantului a acestei sume.
În 4 iunie a.c. iunie, Guvernul a decis ca băncile să instituie, în favoarea statului, asupra imobilelor achiziţionate prin programul "Prima Casă", un drept de ipotecă de rangul I pe toata durata contractului de creditare, cu interdicţia de vânzare a locuinţei pe o perioadă de 5 ani.
Maria Dan
04:03
Legături
- Test Viteza
- Prefectura Gorj
- Consiliul Jud. Gorj
- Primăria Târgu-Jiu
- Politia Jud. Gorj
- C.S. Pandurii Tg. Jiu
Publicitate



