Măsurile întreprinse pentru asigurarea circulaţiei în condiţii de siguranţă, pe sectoarele de drum judeţean, în perioada sezonului rece 2009-2010
În colegiul prefectural de săptămâna trecută, George Bajmatără, director adjunct, Direcţia tehnico-economică a Consiliului Judeţean Gorj a prezentat măsurile întreprinse pentru asigurarea circulaţiei în condiţii de siguranţă, pe sectoarele de drum judeţean, în perioada sezonului rece 2009-2010.
Reţeaua de drumuri publice judeţene este constituită dintr-un număr de 34 drumuri, cu o lungime totală de 837 km. Din întreaga reţea, 779 km sunt incluşi în nivelul de intervenţie N.I. 2 şi N. I. 3 pe care vor fi asiguraţi în permanenţă utilajele, echipamentele de deszăpezire şi combatere a gheţii şi poleiului, iar restul de 58 km sunt încadraţi la nivelul de intervenţie N.I. 4 şi privesc sectoarele de drum puţin circulate (conform recensământului de circulaţie) pentru care cheltuielile necesare întreţinerii pe timpul iernii sunt nejustificate economic, iar deszăpezirea se va efectua numai pentru redeschiderea definitivă în perioada de primăvară. Ţinând seama de aceste considerente, programul de lucrări cuprinse în „Planul operativ de acţiune pe timpul iernii 2009-2010” elaborat în baza „Instrucţiei privind protecţia drumurilor publice pe timp de iarnă, combaterea lunecuşului şi înzăpezirii”, se vor avea în vedere următoarele: aprovizionarea cu materiale antiderapante a bazelor de deszăpezire: necesar 7500mc- nisip antiderapant, 350 tone material chimic lichid şi 500 tone sare; deszăpezirea manuală din depozite mici, manuală din auto şi mecanică cu răspânditoare pentru auto şi tractor; pregătirea drumurilor pentru sezonul de iarnă (reparaţii îmbrăcăminte asfaltice, reparaţii îmbrăcăminte beton de ciment, reparaţii drumuri pietruite şi instalarea semnalizării rutiere specifice sezonului de iarnă); informări operative privind starea drumurilor şi prognoza meteorologică. M.D.
17:18
Legături
- Test Viteza
- Prefectura Gorj
- Consiliul Jud. Gorj
- Primăria Târgu-Jiu
- Politia Jud. Gorj
- C.S. Pandurii Tg. Jiu
Publicitate



