Legea salarizării unice încă în lucru…
Primul-ministru Emil Boc, ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Pogea, şi ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Marian Sârbu, au avut zilele trecute întâlniri de lucru cu reprezentanţii sindicatelor şi patronatelor pentru a discuta pe marginea proiectului legii salarizării unice în sistemul bugetar.
Ministrul Finanţelor şi ministrul Muncii au prezentat proiectul de act normativ, subliniind faptul că actul normativ se află încă în lucru.
„Există astăzi 39 de legi de salarizare în sistemul bugetar. Legea salarizării unice va introduce un sistem unic de salarizare şi va fi o lege corectă. Niciun salariu aflat în plată nu va scădea prin adoptarea acestui act normativ, dimpotrivă, se vor realiza corecturi în sistem. Angajaţii care se află la baza piramidei salariale vor avea, până în 2015, o perioadă de creştere salarială accelerată”, a afirmat premierul Emil Boc.
Discuţiile dintre guvern şi sindicate au scos la iveală o serie de inadvertenţe în textul proiectului de lege. Deşi miniştrii îi asigură pe bugetari că adoptarea Legii salarizării unice nu va duce la scăderea salariilor, se pare că sindicatele nu sunt de aceeaşi părere.
Ministrul Muncii, Marian Sârbu, a apreciat propunerile făcute de partenerii sociali, arătând însă că acestea pot fi preluate în măsura în care nu vor fi afectate principiile de bază ale legii salarizării unice, semnate în luna noiembrie de reprezentanţii partidelor politice, sindicatelor şi patronatelor, şi în baza cărora a fost elaborat proiectul de act normativ.
Consultările dintre reprezentanţii Guvernului şi cei ai sindicatelor şi patronatelor vor continua în aceste zile. Primul-ministru a arătat că propunerile şi observaţiile partenerilor sociali vor fi analizate de Ministerul Finanţelor şi Ministerul Muncii, urmând ca Executivul „să ia o decizie care să ţină cont de interesul general”.
Legea unică de salarizare se va aplica personalului încadrat în instituţiile publice finanţate integral din bugetele anuale, personalului din instituţiile publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, personalului din instituţiile publice de subordonare locală finanţate integral din venituri proprii.
Guvernul spune că îşi va asuma răspunderea în faţa Parlamentului asupra proiectului de lege privind salarizarea unică, potrivit procedurii constituţionale.
M.Dan
05:25
Legături
- Test Viteza
- Prefectura Gorj
- Consiliul Jud. Gorj
- Primăria Târgu-Jiu
- Politia Jud. Gorj
- C.S. Pandurii Tg. Jiu
Publicitate



