Doar 45 de comune din Gorj au depus proiecte de finanţare...
Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013
Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Gorj (OJPDRP), prin serviciul de specialitate – aşa cum ne-a informat ing. Viorel Teodor Popescu, director coordonator al acestui oficiu – a organizat o adevărată campanie de promovare a măsurilor stabilite prin PNDR (Programul Naţional de Dezvoltare Rurală) pentru accesarea fondurilor de dezvoltare rurală şi, în principal, în cadrul măsurii 322, cu mult timp înainte de începerea sesiunii de depunere a proiectelor. „Depunerea proiectelor pe măsura 322 a început încă din anul 2008. Au fost depuse 18 proiecte în prima sesiune, apoi în următoarea 20 de proiecte. Valoarea totală a proiectelor depuse este de 336.571.000 lei, adică 83.100.000 euro. Au fost selectate 11 proiecte, în valoare totală de 109.324.000 lei (28.719.000 euro), fiind accesate investiţii din toate componentele: modernizare drumuri comunale, înfiinţare şi extindere reţea de apă potabilă, reţele de apă uzată şi staţii de epurare, construire grădiniţe, procurare utilaje pentru serviciile publice, întreţinere patrimoniu cultural, dotarea căminelor culturale în vederea desfăşurării în bune condiţii a activităţilor grupurilor folclorice, amenajarea parcurilor de joacă pentru copii, renovare sediu primărie ş.a. Experţii din cadrul serviciului nostru s-au deplasat în comunele care nu au depus proiecte în sesiunile din anul 2008, au fost contactaţi reprezentanţii legali ai comunelor care au depus proiecte în sesiunile anterioare, dar ale căror proiecte nu au fost selectate, în vederea redepunerii, au fost distribuite noile ghiduri pe măsura 322, primarii fiind informaţi şi despre precizările făcute de agenţia de plăţi”.
... iar 16 comune nu au depus niciun proiect
În sesiunea 15 iunie – 31 iulie 2009, au fost depuse 32 proiecte integrate, din care: 31 proiecte accesate de câte o comună, şi un proiect al unei Asociaţii de Dezvoltare Intercomunitară formată din două comune: Stejari şi Hurezani, măsura 322 fiind accesată de 33 comune, dintre care 15 comune au redepus proiectele care nu au fost selectate în sesiunile din anul 2008, iar 18 comune au depus proiecte pentru prima dată.
Ca să ne facă o „radiografie” mai exactă, înregistrată la ora actuală, directorul coordonator adj. Viorel Teodor Popescu ne-a informat: „Din cele 32 proiecte depuse la OJPDRP Gorj 31 au fost declarate conforme, iar unul neconform, cel al comunei Glogova, datorită faptului că dosarul cererii de finanţare a fost incomplet. Valoarea totală a proiectelor declarate conforme este de 332.403.000 lei (76.174.000 euro). În principal, toate proiectele au accesat componenta: infrastructura de bază, dar şi celălalt component al măsurii. Astfel, proiectele depuse de comunele Muşeteşti şi Prigoria, care au accesat subcomponenta extindere reţea de joasă tensiune; proiectele depuse de comunele: Peştişani, Borăscu, Brăneşti, Urdari, Jupâneşti, Polovragi, Ţânţăreni, Samarineşti, Ciuperceni, Schela, Băleşti, Câlnic, Albeni şi Arcani, care şi-au propus să înfiinţeze un centru de asistenţă socială tip „After school”. În proiectul depus de comuna Bumbeşti Piţic se prevede înfiinţarea unui serviciu social pentru protejarea bătrânilor în pericol de marginalizare şi excluziune socială. Iar un număr de 23 comune au încheiat acorduri de parteneriat cu ONG-uri şi instituţii de cult, în principal cu parohiile.
La nivelul judeţului, pe această măsură au depus proiecte 45 comune, iar un număr de 16 comune nu au reuşit să depună în această sesiune”.
P. Maxim
16:24
Legături
- Test Viteza
- Prefectura Gorj
- Consiliul Jud. Gorj
- Primăria Târgu-Jiu
- Politia Jud. Gorj
- C.S. Pandurii Tg. Jiu
Publicitate



