Home · Administratie · AngajaÅ£ii de la stat, care cumulează o pensie mai mare de 1680 lei ÅŸi salariu, trebuie să aleagă un singur venit

Ultima oră

RSS Display

Angajaţii de la stat, care cumulează o pensie mai mare de 1680 lei şi salariu, trebuie să aleagă un singur venit

Începând din luna decembrie a.c., angajaţii de la stat care  cumulează în acelaşi timp şi o pensie cu o valoare lunară mai mare de 1.680 de lei, trebuie să opteze  pentru  unul dintre cele două venituri, aceasta fiind una dintre prevederile Legii privind reorganizarea unor instituţii publice.
Legea privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu CE şi FMI intră în vigoare în termen de trei zile de la data publicării în Monitorul Oficial, respectiv joi, 12 noiembrie.

În termen de şapte zile de la data intrării în vigoare, respectiv 12 noiembrie a.c., a Legii privind  reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu CE şi FMI , Guvernul trebuie să elaboreze Hotărârile în baza cărora vor fi reorganizate agenţiile de stat, ceea ce va duce la desfiinţarea a aproximativ 9.000 de locuri de muncă din aceste instituţii.

Acelaşi act normativ prevede neimpozitarea profitului reinvestit, măsură care se va aplica din trimestrul IV al acestui an. De asemenea, va fi extins Programul Rabla şi la tractoare.
M. Dan.

   05:17

Da o nota acestui articol

0 Nota:~ Articol nenotat