Home · Administratie · Ajutoarele pentru agricultori, suspendate temporar

Ultima oră

RSS Display

Ajutoarele pentru agricultori, suspendate temporar

Una dintre principalele revendicări ale agricultorilor – acordarea ajutoarelor de stat în acest an -, nu va putea fi soluţionată de ministrul Agriculturii, Mihail Dumitru, aşa cum a recunoscut acesta într-o conferinţă de presă. „Unele dintre revendicări pot fi rezolvate prin accelerarea unor decizii, altele putem să le mai discutăm, dar pentru unele nu cred că vom găsi o soluţie imediată, respectiv pentru continuarea ajutoarelor de stat şi în 2010”, a precizat Mihail Dumitru. El a dat de înţeles că ministerul se va implica în adoptarea rapidă a actelor normative pentru reducerea accizei la motorină sau pentru acordarea de subvenţii pe bunăstare la porc şi pasăre, actele normative fiind deja pe filiera de avizare. Acestea vor fi prezentate în Guvern imediat ce se va termina procesul de avizare de la celelalte ministere.
În acest an, conform spuselor lui Mihail Dumitru, se vor plăti 166 euro/ha, din care 81 de euro din fonduri europene, iar 85 de euro de la bugetul naţional. Agricultorii nu vor mai primi subvenţii din bugetul naţional pentru terenurile nelucrate, a mai spus ministrul Agriculturii. În schimb, subvenţiile europene pe suprafaţă vor fi acordate pentru întreţinerea terenurilor dacă sunt menţinute bunele condiţii agricole şi de mediu. Dacă proprietarul a dat terenul în arendă, l-a concesionat sau l-a închiriat, sprijinul financiar pe suprafaţa respectivă va fi acordat celui care lucrează terenul.
În prezent, Mihail Dumitru spune că urmează să se ia decizia dacă vor merge pe un act normativ sau pe un pachet de acte normative, deoarece situaţia este foarte complexă.
De asemenea, şi Programul rentei viagere a fost stopat, fiind considerat tot un ajutor de stat. Scopul rentei viagere era de a comasa terenurile agricole, dar eficienţa nu s-a dovedit prea mare, aşa cum se aşteptau.

   23:24

Da o nota acestui articol

0 Nota:~ Articol nenotat